Skip to content

Teatrul Odeon prezinta online gratuit spectacolul “Lullaby” cu Virginia Rogin, Rodica Mandache, Gelu Nitu, Mircea Constantinescu si Catalina Mustata

Teatrul Odeon prezinta vineri, 19 martie, ora 19:00, online, gratuit, pe pagina proprie de Facebook si pe canalul de YouTube, spectacolul-lectura “Lullaby” de Erika Galli si Martina Ruggeri, in traducerea Evei Simon, regia Elena Morar, cu Virginia Rogin, Rodica Mandache, Gelu Nitu, Mircea Constantinescu si Catalina Mustata.

Povestea “Lullaby” se intampla in 2059, intr-o lume care probabil nu mai are granite. Deja au avut loc evenimente traumatice de mare importanta istorica, care au dus la formarea Statelor Unite ale Europei.

“De-a lungul anilor, tinerii au reusit sa ajunga la cele mai inalte nivele ale piramidei sociale. Majoritatea statelor lumii au adoptat un nou stil de politica, numeroase legi si au rescris constitutiile. O lege notabila este adoptata pentru a rezolva problemele legate de pensionare si a aduce demnitate in vietile cetatenilor in varsta; in conformitate cu aceasta lege, la implinirea varstei de 70 de ani, cetateanul este adus la unul din miile de centre Lullaby, aflate in toata lumea, unde isi va petrece ultimii ani din viata. Orice bunuri sunt transmise copiilor sau celor mai apropiati mostenitori. In acest context, cele patru personaje ale piesei se unesc pentru a planifica o conspiratie”, este descrierea spectacolului.

“Lullaby” a avut premiera pe 16 noiembrie 2018, in Sala Studio a Teatrului Odeon si a fost realizat in cadrul proiectului european FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE.

Programul este un proiect de colaborare intre teatre, festivaluri si institutii culturale din 10 tari europene (Italia, Franta, Germania, Spania, Romania, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia si Cehia), iar pana acum, la Teatrul Odeon, s-au jucat deja sase spectacole: “Lullaby” de Erika Galli si Martina Ruggeri (Italia), regia Elena Morar, “Tristete si Melancolie” de Bonn Park (Germania), regia Bobi Pricop, “You say tomato” de Joan Yago (Spania), regia Radu Iacoban, “Printre straini” de Azar Mortazavi (Austria), regia Bobi Pricop, “Amor mundi” de Victoria Szpunberg (Spania), regia Radu Apostol (prezentat online), “In afara” de Nathalie Fillion (Franta), regia Cristina Giurgea (prezentat online) si doua productii: „Gardenia” de Elzbieta Chowaniec (Polonia) si „Pentru binele tau” de Pier Lorenzo Pisano (Italia), ambele in regia lui Zoltán Balázs (Ungaria).

Inregistrarea va fi disponibila online pana duminica, 21 martie, ora 24:00, iar sambata, 20 martie, ora 12:00, in completarea spectacolului, va fi difuzata sesiunea de Q&A de la final, la care au participat si autoarele, Erika Galli si Martina Ruggeri la premiera.

Citește în continuare