Skip to content

Tablouri false semnate de Andy Warhol vandute pe eBay

Un galerist din Los Angeles, Ron Rivlin, a descoperit ca tablourile pe care le-a cumparat de pe eBay, atribuite lui Andy Warhol, nu purtau stampilele de autentificare ale Fundatiei Warhol. Acesta achizitionase presupuse lucrari din seria “Shadows” din 1978, care i-au fost vandute de un barbat din Boston.

Brian Walshe a vandut online picturile cu 80.000 de dolari catre Rivlin, dupa ce a sustinut ca pretul initial de achizitie al lucrarilor de arta a fost de 240.000 de dolari in total, Walshe folosind pentru a valida autenticitatea tablourilor o fotografie cu chitanta de achizitie a acestor lucrari parafata de Fundatia Warhol. Frauda pusa la cale a inceput de la colegii de colegiu a lui Walshe, care au adus lucrarile falsificate din Coreea de Sud spre vanzare in SUA.

Tranzactia a avut loc in 2016, insa investigatia a fost finalizata abia saptamana aceasta, conform CBS Boston. Walshe a fost la a doua incercare de a tranzactiona tablouri semnate de Andy Warhol, prima fiind in 2011 cand a prezentat lucrarile unei galerii care l-a refuzat din lipsa de documente doveditoare ale autenticitatii lucrarilor. Intr-un final, acesta si-a declarat vinovatia, fiind amendat cu 250.000 dolari si pedeapsa cu inchisoarea de pana la 20 de ani, insa sentinta completa va fi data pe data de 2 august 2021.

Lucrarile “Shadows” ale lui Andy Warhol (1978–79) au fost prezentate pentru prima data in New York City in 1979.

Lucrarea este formata din 102 de panze, aceasta reprezentand una dintre cele mai abstracte opere ale lui Warhol. Compozitiile interne ale operei sunt extrase din fotografiile umbrelor facute in The Factory, studioul artistului din New York. In “Shadows”, Warhol si-a extins interesul pentru serialitate si repetare, renuntand la alte forme de arta care il consacrasera.

Abia in 2018 aceste lucrari au fost aratate publicului din nou, dupa 20 de ani, intr-o expozitie organizata de Dia Art Foundation, cei care au in posesie o parte dintre lucrarile care compun seria “Shadows”. Evenimentul a marcat o retrospectiva a lui Andy Warhol care deja avea loc la Whitney Museum of American Art, expozitia cu lucrarile din seria “Shadows” avand loc la sediul Calvin Klein din New York.

“Shadows” au fost o comanda facuta artistului chiar de co-fondatorul Dia Art Foundation in 1978, Heiner Friedrich, care a donat ulterior o parte dintre panze muzeului Andy Warhol din Pittsburgh.

Confuzia privind originalitatea lucrarilor de pe eBay a pornit de la faptul ca din 102 lucrari care intregesc “Shadows”, nu sunt toate in acelasi portofoliu – de altfel, nici cand sunt expuse in expozitiile itinerante nu sunt folosite toate, pentru ca artistul si curatorii din 1979 au gandit o forma a asezarii lucrarilor, iar daca spatiul nu permite, ceea ce se intampla foarte des, atunci tablourile trebuie asezate altfel, respectand viziunea lui Warhol.

Andy Warhol a fost artistul creator care a schimbat perceptia asupra definitiei artei, aducand publicului elemente din viata casnica pe care le-a personalizat, transformandu-le in cult pop.

Fondatorul pop art-ului, Andy Warhol a deschis intai viziunea Americii, si apoi lumii intregi, ideea conform careia cultura devenea la indemana oricui, eliberata de criteriile considerate prea stricte, de modelul de lucru, de standard, in general, schimband radical lumea artei cu propunerea “15 minute de faima”.

Acest curent considera practic ca nu exista o ierarhizare a culturii si ca arta poate imprumuta elemente din absolut orice sursa, baza fiind valorile populare moderne/din mass-media si critica sau ironica vis-a-vis de valorile traditionale ale artei.

Proximitatea lucrurilor prezentate intr-o formula cat mai simplista a facut din Andy Warhol un artist cu un succes incredibil la public.

Warhol nu privea opera de arta ca pe un produs finit, perfect, ci ca pe un obiect ce a rezultat in urma unui proces care accepta si implica eroarea si imperfectiunea. Totodata, Warhol a fost cel care a facut legatura intre doua aspecte definitorii a societatii moderne: comertul si celebritatea.

Pornind de la aceasta idee, Andy Warhol a dezvoltat trei mari teme de dezbatere in spatiul public: incercarea de a ne face mai atenti la lucrurile simple din viata noastra de zi cu zi astfel incat sa nu mai petrecem atat de mult timp dorind ca ceva spectaculos sa ni se intample (exemplu fiind posterul 32 Campbell’s Soup Cans sau placerea tuturor de a bea Coca Cola, un produs accesibil atat presedintelor de stat, vedetelor cat si oamenilor de rand, de peste tot din lume), credinta ca celebritatile au o putere foarte mare care poate fi folosita pentru ca o societate sa functioneze moral mai bine si conceptul The Factory, prin care arta chiar poate fi o fabrica, producand lucruri de valoare in serii.

Citește în continuare