Skip to content

In New York a inceput cresterea albinelor in stupi instalati pe acoperisurile unor cladiri. In Bucuresti, gradinile comunitare incep sa se umple de oraseni in cautare de legume crescute de ei

In New York, poate parea imposibila ingrijirea albinelor, dar acest lucru se intampla totusi pe acoperisurile cladirilor. Acestea reprezinta un refugiu pentru albinelor amenintate de pesticidele folosite in mediul rural.

In metropola americana o parte dintre albine sunt ingrijite pe acoperisul cladirii Dakota Apartments, aflata langa Central Park, locul unde locuieste Yoko Ono din anul 1973.

Exista chiar si o asociatie a celor care cresc albine in New York – New York City Beekeepers Association.

De altfel, New Yorkul a autorizat cresterea albinelor in oras in anul 2010, iar de atunci sute de crescatori s-au inregistrat.

Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din New York, Andrew Coté a inceput sa transporte albine in marele oras, pe care le distribuie apoi crescatorilor urbani. La finalul saptamanii trecute, aproape 2,4 milioane de albine au fost aduse intr-o dubita alba, scrie Reuters.

“Este pentru prima data cand albinele sunt transportate si in alte locuri si nu sunt aduse direct pe acoperisul Dakota Apartments”, spune Andrew Coté.

La acest transport a adus 200 de rame din lemn, acoperite cu geamuri, fiecare cu cate aproape 12.000 de albine. Au venit sa cumpere albine apicultori care au platit sume intre 160 si aproape 210 dolari, in functie de comanda plasata.

Albinele sunt vandute in functie de greutate.

In ultimii ani, a crescut numarul celor care ingrijesc albine pe acoperisurile din New York. Albinele sunt in pericol peste tot in lume, din cauza pesticidelor utilizate in exces in mediul rural.

New Yorkul nu are aceasta problema, este de parere Alan Markowitz, unul dintre crescatorii americani de albine de oras. “O tremie din hrana pe care o consumam are nevoie de polenizatori pana sa ajunga in farfurie. Pare ciudat, dar in oras, albinele o duc bine pentru ca sunt mai putine pesticide in general”, spune acesta.

In Romania, din ce in ce mai multi locuitori ai oraselor se indreapta spre gradinarit, fie pe balcon, fie in cadrul unor gradini comunitare.

Proiectul Gradinescu este organizat de Institutul de Cercetare in Permacultură din Romania împreuna cu Kaufland România si consta intr-o retea de 10 gradini urbane, dintre care 3 amplasate pe acoperisurile magazinelor Kaufland, 4 in parcarile sau in spatele magazinelor si 2 în scolile din Bucuresti. In plus, o asemenea gradina urbana a fost pusa pe picioare si la Alba Iulia.

Gradinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitorii din proximitatea gradinilor. Ii ajuta, de asemenea si echipa Gradinescu.

“Cele mai active comunitati sunt cele care ingrijesc gradini in cartierul Bucurestii Noi, cea de pe Barbu Vacarescu este de asemenea foarte bine ingrijita, precum si cea de pe Soseaua Oltenitei. Oamenilor le place sa creasca, in principal, rosii, vinete, capsuni, dar si plante aromatice – combru, rozmarin sau leustean”, spune pentru Urban.ro Ionut Badica, coordonatorul proiectului Gradinescu. Acesta spune chiar ca exista o lista de asteptare cu oameni care doresc sa primeasca in grija un lot de 5-10 metri patrati.

Citește în continuare