Urban.ro a lansat prima carte despre un festival, “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, care poate fi descarcata gratuit de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” contine zeci de povesti emotionante de la Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Bujgoi Giurgiu si multi membri ai echipei TIFF, dar si ale actorilor invitati si este un proiect realizat cu sprijinul Mercedes, masina  oficiala a festivalului cea care i-a purtat pe toti marii invitati din festival catre premiere, intalniri cu publicul sau serile de gala.

Iata cateva dintre marturisirile Ozanei Oancea pe care publicul larg o stie drept protagonista filmului « Felicia, inainte de toate », regia Razvan Radulescu si Melissa de Raaf (pentru care a primit si premiul de interpretare la TIFF), iar echipa festivalului o stie drept cea care gasea solutii de negociere cu invitatii straini, adesea ii insotea si la conferintele de presa si facea magii speciale pentru ca marii invitati speciali sa aiba amintiri memorabile din vizita de la Cluj.

Ozana e actrita, o vedeti in teatrul independent din Bucuresti si adesea traduce piese contemporane pentru teatrele din tara. In programul TIFF 2021 sunt doua filme in care joaca si ea.

Cum ai ajuns sa lucrezi la TIFF? Câte pozitii in schema festivalului ai schimbat in anii acestia?

Cum am ajuns sa lucrez la TIFF: cum se implinesc dorinte pe care nu le spui nimanui

Inainte de TIFF am fost actrita la Teatrul National Craiova. Jucând in spectacolele lui Silviu Purcarete, sub directoratul lui Emil Boroghina, am avut 10 ani nepretuiti. Fiindca aveam roluri vizibile plus traduceam mult pe la diverse infatisari cu presa sau cu organizatorii de festivaluri pe cam toate continentele (minus Africa), am ajuns sa admir foarte tare masinaria festivaliera careia i se datorau calatoriile fantastice ale Ozanei (plus ale colegilor ei) si sa-mi doresc cumva in sinea mea sa ma strecor si eu in cabina de comanda a masinariei.

Plecasem de la Craiova, avem un baiat de un an si m-am trezit cu un telefon de la Corina Stan, de la Libra Film, ne cunoscusem la ceva castinguri (minus succes la acele castinguri pentru reclame). Corina e din Craiova si absolventa de critica de teatru, mai tânara decât mine, ma stia. M-a ghicit, pur si simplu.

Câte pozitii…plus-minus doua.

Corina m-a invitat sa-i iau locul ca print traffic manager, adica omul care face tot ce trebuie ca filmele ( care atunci, la TIFF nr 2, veneau inca pe pelicula, adica in cutii greute de carton cu etichete jerpelite in care erau 2-5 cutii rotunde de tabla, cu rolele de…film) sa ajunga de la alte festivaluri sau de la producatori/ distribuitori pe aparatul de proiectie de la cinematograful din Cluj si pe urma, in unele cazuri urgent, pe alte aparate de proiectie din alte orase, tari, continente, la alte festivaluri. Corespondenta, colectare de date tehnice, excel lat, stivuiala de cutii greute, acte vamale, curieri.

Am stat apoi un an fara TIFF, n-am fost cucerita de Exceluri si de vami, dupa care m-a chemat Tudor Giurgiu si mi-a propus sa fac hocus-pocus, uite-o- nu- e cu oameni, nu cu cutii greute de carton. Asta mi-a placut mult si am facut destul de multi ani jobul asta. Cred ca s-au schimbat denumirile, in rest, esenta activitatii a fost aceeasi, dimensiunea si vizibilitatea au crescut, odata cu acest TIFFrumos.

Denumirile s-au legat de Guest Department sau International Relations (ma ocupam si de relatia cu centre culturale, ambasade, parteneri oficiali externi – centre ale cinematografiei din tari care aveau programme de tip Country in Focus).

Esti intre oameni din echipa care s-au aflat in mai multe ipostaze, nu doar in culisele proiectului, ci si in fata publicului, cu filmele tale. Ce amintiri pastrezi de la proiectii – de la Felicia, inainte de toate, de exemplu?

Ma bucura mult intrebarea asta. Desi e mult de atunci si situatia nu s-a repetat, decât in mult mai mica masura (« Visul lui Adalbert », « Captivi de Craciun », chiar si anul asta exist un pic in programul TIFF, cu prezente in filmul « Interfon 15 », scenariul si regia Andrei Epure si « Scara », scenariul si regia Vlad Paunescu).

• 

• 

• 

Vazusem Felicia, inainte de toate la festivalul de la Sarajevo, cu un an inainte. La proiectia de la TIFF nu m-am dus decât la final. Era, in paralel, o proiectie speciala cu un film israelian, al lui Samuel Maoz, cu prezenta oficiala, cu dispozitive de security etc si am fost acolo. Am alergat dupa eveniment, mi s-a rupt rucsacul pe Eroilor si am parcurs restul drumului cu toate foile pe care le caram cu mine, pe lânga electronicele de rigoare, in brate. Am intrat la cinema Victoria pentru ultimele minute din film. M-au izbit sala plina, respiratia salii pline, un apucat de mâna de la cineva care statea pe un scaun suplimentar lânga usa, unde ma oprisem si eu. Oana Giurgiu. Nu stiu cum oamenii care fac atât de multe lucruri, care asambleaza cu siguranta puzzle- uri atât de complexe plus mai si petrec cu forta pâna in zori, gasesc timp si sa se uite la câte un film, tocmai al meu!… Am vazut si eu finalul, am facut un q&a cu Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, moderat de Mihai Chirilov, am fugit mai departe pe la obligatiile mele. Apoi a urmat gala de inchidere. Am luat un premiu, eram, sus, in loja cu Donata si Wim Wenders, invitatii speciali ai acelei editii, am alergat ceva pâna la scena, noroc ca mi-era cunoscut locul si am nimerit destul de repede. Dupa care am reintrat la parter, pe usa din centru unde erau camerele de filmat, ca sa vad ce se mai intâmpla. Acolo era, iar !, Oana Giurgiu, producatorul galei, cu cameramanii, fotografii, colegele de la protocol etc. M-a imbrâncit…nu prea era genul brânci felicitare, m-am mirat. De fapt, Oana se zapacise pentru o clipa si, vazându-ma acolo si stiind ca mai urma un premiu pentru mine (cel de interpretare, pe care l-am primit ex aequo cu, Doamne !, Victor Rebengiuc,  pentru Medalia de onoare) a crezut ca iar o sa ajung greu la scena, ca nu prea aveam cum sa trec de zidul de camere, pupitre, firaraie si…sa ma duc. Peste câteva minute am aflat ce fusese brânciul. Am ajuns si-a doua oara.

Ai stat foarte aproape de multi dintre invitatii internationali, prin contextul job-ului tau. E vreunul care te-a emotionat/ surprins in mod special prin caracterul lui?

Da. Geraldine Chaplin. Pentru mine e genul de artist cel mai atasant. Am avut intâmplari frumoase cu fiecare. Dar Geraldine avea, in plus, o gratie si, pentru mine, o aura. O generozitate, o sinceritate si o caldura de-a dreptul vizibil iradiante.

(…)

Care e invitatul sau premiantul din festival care te-a facut sa te simti mândra ca faci parte din acest proiect?

Te simti mândru de fiecare data când un invitat (plus-minus de onoare) are o intâlnire emotionanta cu publicul lui. Ca e Alain Delon, ca e Sophia Loren, ca e pianistul brazilian Tony Berchmans sau grupul de echipe ale scurt metrajelor din competitia locala sau de la Let’s Go Digital (atelierele de cinema pentru adolescenti anuale).

E un film care ti-a ramas cel mai aproape de suflet in anii astia?

Daca e vorba de filmele vazute la cinema, la TIFF, raspunsul jalnic e nu. Nu ca ar fi imposibil sa vezi filme la cinema, in timpul TIFF- ului, macar cele de pe la mijlocul saptamânii, din Open Air-uri, de la Bontida sau de la Vlaha, care incep destul de târziu, seara, ar fi posibile. Dar eu nu prea am avut rabdare. Am mai vazut câte un film duminica, in ultima duminica, lumea a cam plecat.

Dar, totusi, un film foarte pe gustul meu…pe vremea când mai existau screenere pe DVD am prins un film islandez care mi-a placut foarte tare, se numea Back Soon, regia Solveig Anspach, cu o actrita, Didda Jonsdottir, care – acum ma gândesc- are un gen de imaterialitate, de alta factura decât a lui Geraldine Chaplin, dar tot…un soi de energie care ii ridica un pic de la sol corpul mic si subtirel. Nu am avut invitati la acest film.

(…)

Daca ar fi sa definesti TIFF printr-un singur cuvant, ce ai alege?

N-as vrea sa ma repet, dar nici sa ma tradez.

Am mai raspuns la intrebarea asta si am zis ca e together/ impreuna. Nu stiu daca lingvistic o fi justificat dar alatur together si to gather. A fi, a face impreuna. A aduce impreuna, a aduna de pe peste tot, a culege. Asta face, plus- minus, un festival, aduce impreuna ce am facut impreuna ca sa putem fi impreuna.

Puteti citi intregul interviu in cartea Urban.ro “TIFF – 20 de ani. Echipa, actori & Invitati”, prima carte despre un festival, un proiect realizat cu sprijinul Mercedes.

Cartea o puteti descarca de aici.