Skip to content

Dupa 20 de ani de pauza, tobosarul Queen Roger Taylor urmeaza sa plece singur in turneu, desi se lupta cu artrita. Turneul alaturi de Adam Lambert si Brian May continua in 2022

Bateristul Queen Roger Taylor va incepe un turneu solo pentru prima data in ultimii 20 de ani. Muzicianul si-a petrecut perioada de carantina impusa de autoritati inregistrand primul sau album solo in aproape 10 ani – “Outsider ”. Acesta urmeaza sa plece intr-un turneu in care va interpreta atat melodii proprii cat si hituri Queen.

Turneul incepe in Marea Britanie in aceasta luna si are programate 14 concerte – primele sale spectacole live din ultimii 20 de ani. La 72 de ani, Taylor se lupta cu artrita, dar continua sa bata la tobe.

Compozitorul care a scris multe dintre hiturile Queen, inclusiv „A Kind of Magic” si „Radio Ga Ga”, a declarat, citat de publicatia NME: „De ceva vreme, toti incercam sa ne descurcam. Acum, ne-am intors la elementele de baza, eu si niste prieteni muzicieni grozavi am revenit pentru a incerca niste rock”.

„Outsider” este primul album al lui Taylor de la „Fun On Earth” din 2013. O mare parte din melodii au fost inregistrate in timpul carantinei, dedicand albumul „tuturor celor care se simt lasati pe dinafara”.

Dupa decesul lui Freddie Mercury în 1991, Brian May a facut eforturi sustinute pentru ca trupa sa-si continue activitatea: in 2005 si 2008, au cantat in turneu impreuna cu Paul Rodgers, iar din 2012 Adam Lambert este solistul trupei. Freddie Mercury ar fi implinit luna aceasta 75 de ani.

De la prima lor aparitie impreuna in 2009, cand Brian May si Roger Taylor au aparut ca invitati in finala celui de-al optulea sezon al American Idol, la care Adam Lambert a fost concurent, grupul Queen a redevenit una dintre cele cele mai iubite aparitii muzicale din lume. In aceasta formula, peste 4 milioane de fani au participat la concertele lor. 

Din cauza pandemiei, trio-ul Brian, Roger si Adam a fost nevoit sa anuleze un turneu european de 9 tari si 27 de concerte pentru 2021, unde jumatate de milion de fani cumparasera deja bilete. Primul concert reprogramat in 2021 a fost la Bologna, in Italia, pe 23 mai. 

O parte din turneul ‘Rhapsody Tour’ a avut loc deja, insa spectacolele care trebuiau sa se intample pe teritoriul Angliei s-au amanat pana in 2022 din cauza epidemiei de coronavirus.

Citește în continuare