Skip to content

Pentru aniversarea a 100 de ani de la nasterea lui Judy Garland, „Vrajitorul din Oz” a fost proiectat in cinematografele din SUA. In timpul filmarilor, actrita (avea 16 ani) a fost drogata, agresata sexual, fortata sa tina diete si sa aiba un corector pentru a-si subtia nasul.

Una dintre capodoperele filmului international, „Vrajitorul din Oz”, a avut o intoarcere pe marile ecrane din SUA, pentru a sarbatori ceea ce ar fi fost implinirea a 100 de ani a lui Judy Garland, personajul Dorothy.

Judy Garland, tanara Dorothy care a cutreierat intr-o lume magica, s-a nascut pe 10 iunie 1922, in Grand Rapids, Minnesota. Ea a murit la 47 de ani in 1969, din cauza unei supradoze de droguri.

In aceasta fantezie muzicala clasica, Dorothy Gale, o tanara fermiera din Kansas, viseaza la un pamant „undeva deasupra curcubeului”. Visul lui Dorothy devine realitate atunci cand ea, cainele ei Toto si casa familiei sale sunt transportate de o tornada intr-o lume stralucitoare si magica, diferita de orice a vazut pana acum.

In locul unde a ajuns Dorothy, taramul lui Oz, reuseste sa se imprieteneasca cu o sperietoare fara creier, un om de tabla fara inima si un leu las, iar acestia o ajuta sa se intoarca acasa. Ca sa se intoarca acasa, fetita o asculta pe Zana cea Buna din nord care o sfatuieste pe Dorothy sa urmeze cararea din  caramizi galbene care o va duce pana la Orasul de Smarald, unde poate sa-l intalneasca pe singurul care o poate ajuta sa ajunga iar acasa, in Kansas.

Initial, regizorul principal a fost Victor Fleming, dar acesta a fost nevoit sa paraseasca platoul de filmare pentru a prelua proiectul cinematografic „Pe Aripile Vantului”. Totodata, filmul a beneficiat de o inovatie semnificativa a industriei filmului, trecerea de la ton sepie la ton colorat. La lansare, succesul filmului a fost unul modest din cauza bugetului sau enorm, dar melodiile din „Vrajitorul din Oz” au devenit foarte populare, dupa ce melodia „Over The Rainbow” primind premiul pentru Cel mai original cantec.

Cea de-a doua statueta Oscar a fost castigata pentru “cea mai buna coloana sonora”. Conform ziarului “The Observator”, filmul detine cea mai importanta coloana sonora din toate timpurile.

Parte din succesul ulterior al filmului a fost faptul ca din 1959 pana in 1991, „Vrajitorul din Oz” a fost distribuit anual in Statele Unite si a devenit unul dintre cele mai celebre filme produse vreodata.

Productia din 1939 respecta firul naratiunii din carte, iar o serie de detalii din scrierea originala au fost inlocuite pentru a se vedea mai bine pe camera, ca de exemplu pantofii de argint ai personajului, care au fost inlocuiti in film de pantofi de rubin.

Totodata, in anul 1980, “Vrajitorul din Oz” devenea primul film lansat pe caseta video de MGM/CBS, pentru ca in anul 2009, pentru serbarea a 70 de ani de la lansare, filmul sa apara si in format Blu-ray.

Spre finalul vietii, Garland a declarat ca a fost drogata, chinuita si agresata sexual in repetate randuri in timpul filmarilor pentru „Vrajitorul din Oz”. A murit in 1969 la 47 de ani

Aflata la varsta de 16 ani la momentul filmarii, actrita era entuziasmata ca va juca un rol atat de important la vremea respectiva, dupa ce romanul lui Frank Baum devenise unul dintre cele mai populare lecturi. Provenind dintr-o familie cu parinti care lucrasera in lumina reflectoarelor si care isi impingeau copiii spre showbiz, Frances Ethel Gumm (numele din certificatul de nastere) si-a schimbat numele de scena in „Judy Garland” si s-a lasat pe mana managerilor studiourilor MGM care au pus-o sa ia lectii de actorie si sa poarte dinti falsi si un corector care sa ii faca nasul mai subtire.

Ulterior, actrita a povestit cum, in timpul filmarilor pentru „Vrajitorul din Oz”, actorii si producatorii, in frunte cu Louis B.Mayer, fondatorul studiourilor MGM, au agresat-o sexual. In acelasi timp, o chinuiau si ii spuneau ca este „ratusca cea urata” si ca trebuie sa poarte cat mai mult machiaj pentru a fi frumoasa. Mai mult, au fortat-o sa ia pastile care sa o adoarma cand nu avea filmari si droguri care sa ii ofere energie cand avea de lucru si au obligat-o sa tina diete drastice pentru a fi cat mai slaba. Actiunile lor au contribuit la dependentele de alcool si droguri care i-au distrus viata artistei ulterior.

Ultimii ani din viata artistei au inspirat filmul „Judy” in care Renee Zellweger a castigat trofee Oscar, BAFTA si un Glob de Aur.

Citește în continuare