Skip to content

Rusell Crowe a prezentat la Vatican filmul „The Greatest Beer Run Ever”. Filmul e inspirat de povestea adevarata a unui fost soldat devenit barman care ducea bere celor de pe frontul din Vietnam

La Vatican a avut loc o celebrare cu popcorn si bere proiectia speciala a filmului „The Greatest Beer Run Ever”, unde a ajuns si una dintre vedetele filmului, Russell Crowe, precizeaza agentia de presa Reuters.

Actorul Russell Crowe se afla in Italia pentru Festivalul de Film de la Roma, dar a fost prezent si in sala mica de proiectie a Vaticanului – care poate gazdui aproximativ 50 de persoane – pentru a saluta publicul.

„The Greatest Beer Run Ever” are loc in New York si Vietnam in 1967 si se bazeaza pe povestea adevarata a lui John „Chickie” Donohue care le aducea cutii de bere celor care se luptau pe frontul din Vietnam. 

Donohue este interpretat de Zac Efron, Russell Crowe joaca rolul fotografului de razboi Arthur Coates, iar Bill Murray este un veteran din Al Doilea Razboi Mondial care conduce barul din cartierul Inwood din Manhattan.

John „Chickie” Donohue in 1967
John „Chickie” Donohue in 2022 la premiera filmului dsepre viata lui

Din distributie face parte si parintele Andrew Small, un oficial al Comisiei pentru Protectia Minorilor a Vaticanului, care are o aparitie in rolul unui preot paroh de cartier. Presa internationala mentioneaza ca pentru acest film, parintele Small a mers la Papa Francisc sa binecuvanteze cateva zeci de matanii, care au fost daruite celor de la proiectie.

Dupa proiectie, Crowe a vizitat Bazilica Sf. Petru si i s-a permis sa vada de aproape „Pieta” lui Michelangelo, dar s-a si fotografiat cu fanii aflati in acelasi timp la Vatican.

De-a lungul carierei sale, Russell Crowe a aparut in peste 45 de filme si trei seriale de televiziune si a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Gladiator” (2000) regizat de Ridley Scott.

A fost nominalizat la acelasi trofeu de doua ori pentru productiile „The Insider” (1999) si „A Beautiful Mind” (2001), devenind cel de-al noualea actor care a primit trei nominalizari consecutive la Premiile Academiei Americane de Film. De asemenea, a obtinut doua premii Globul de Aur si un premiu BAFTA.

Este cunoscut si pentru rolurile sale din „LA Confidential” (1997), „Master and Commander: The Far Side of the World” (2003), „American Gangster” (2007), „Robin Hood” (2010), „Les Misérables” (2012), „Man of Steel” (2013) si „The Nice Guys” (2016).

In 2015 a debutat ca regizor cu drama „The Water Diviner”, in care a si jucat. Productia a castigat trei premii AACTA.

Recent, Crowe a jucat si in blockbusterul „Thor: Love & Thunder” in regia lui Taika Waititi unde a jucat rolul lui Zeus.

De curand, Publicatia Variety a anuntat adaptarea cinematografica a romanului „The Book of Mirrors” / „Cartea Oglinzilor” a scriitorului roman Eugen Ovidiu Chirovici care il va avea in rolul principal pe Russel Crowe.

Vestea a fost impartasita cu bucurie si autor care a postat pe pagina lui de Facebook: „În sfârșit, pot să vă dau vestea cea mare: The Book of Mirrors / Cartea Oglinzilor ajunge pe marile ecrane, cu Russell Crowe în rolul principal. Filmările încep în ianuarie, iar premiera va avea loc la festivalul internațional de la Toronto, în septembrie 2023.”

Citește în continuare