Skip to content

Lectii de beauty de la Mary Greenwell, make-up artistul lui Cate Blanchett, Cindy Crawford, Meghan Markle si Jessica Chastain. In anii ’80-’90 a lucrat cu Printesa Diana pentru a-i redefini imaginea.

Mary Greenwell este unul dintre cei mai influenti make-up artisti din lume, cu o cariera intinsa pe cinci decenii in care a continuat sa creeze noi tendinte atat pe podiumurile de moda dar si pe covorul rosu la cele mai importante evenimente din Hollywood. Este multi-premiata si considerata unul dintre cei mai buni specialisti in machiaj din lume. Creatiile ei sunt cunoscute tuturor celor care au rasfoit vreodata o revista de moda, film sau lifestyle sau care s-au uitat la imagini de pe covorul rosu al galelor Oscar, BAFTA, Globurile de Aur sau Emmy. 

A inceput sa lucreze inca din anii ’80 cu cei mai renumiti fotografi ai vremii, printre care Patrick Demarchelier, Paolo Roversi si Peter Lindbergh care realizau copertile celor mai influente publicatii de moda: Vogue SUA, Vogue Marea Britanie si Vogue Italia. A creat look-urile supermodelelor din anii ’90 precum Christy Turlington, Linda Evangelista, Stephanie Seymour si Cindy Crawford. Insa cel mai cunoscut client al ei ramane Printesa Diana care a angajat-o in momentul in care isi redefinea imaginea publica.

In ultimele decenii, Greenwell a lucrat – si lucreaza in continuare – cu Amanda Seyfried, Uma Thurman, Jennifer Lawrence, Jessica Chastain, Lily James si Meghan Markle. Iar Cate Blanchett nu apare nicaieri – indiferent ca se afla in Australia, New York, Londra sau Rio de Janeiro – fara sa fie machiata de Mary.

De-a lungul anilor, Mary s-a implicat in asociatii caritabile importante, inclusiv Breast Cancer Awareness si NSPCC, si a devenit un simbol pentru influenta pe care o poate avea un make-up artist in societate.

Greenwell a devenit celebra pentru modul in care reuseste sa realizeze machiaje care evidentiaza si celebreaza frumusetea feminina si ii ofera o naturalete greu de obtinut cand aplici trei sau patru straturi de produse cosmetice.

Va invitam sa descoperiti mai jos cateva sfaturi de frumusete pe care le-a oferit de-a lungul timpului in presa americana dar si pe contul ei de Instagram unde posteaza tutoriale gratuite de automachiaj.

In privinta rutinei de zi cu zi, Greenwell sustine ca nu a utilizat farduri si produse cosmetice pana la 23 de ani pentru ca in anii ’80 si ’90 era considerat de prost gust ca make-up artistii sa vina machiati la job.

Specialista declara intr-un interviu acordat sheerluxe.com ca a devenit pasionata de machiaj spre anii 2000 iar maturizarea pielii a cerut o ingrijire corespunzatoare. In prezent, considera esentiala purtarea unui machiaj minimal in fiecare zi, necesarul ei include o cantitate mica de fard pe obraz si un rimel bun.

De-a lungul timpului a testat mii de produse lansate, atat de la branduri de lux dar si de la branduri mai accesibile si mereu sustine ca fiecare ar trebui sa incerce diferite produse pentru a gasi ceea ce i se potriveste.

Regulile pe care le urmeaza sunt strans legate si de un stil de viata ingrijit si echilibrate si ideea ca frumusetea vine din interior. Consuma rar alcool pentru ca „e o mare diferenta. Pielea si ochii mei sunt mai luminosi si ma simt mult mai bine in corpul meu. V-as sfatui sa luati o pauza de la alcool daca simtiti ca aveti nevoie de o reimprospatare – va promit ca va schimba starea de spirit si aspectul general.”, a declarat Greenwell.

In privinta greselilor de machiaj, insista asupra faptului ca nu ar trebui urmate intocmai tutorialele de pe internet pentru ca, in functie de diferitele nuante ale tenului, forma capului, a ochilor, a buzelor, a nasului si pozitia obrajilor, se creeaza o geometrie unica astfel ca fiecare machiaj trebuie sa fie personalizat intocmai pe chipul persoanei care il poarta.

Recomanda un machiaj bland, cald si subtil iar femeile trecute o anumita varsta trebuie sa fie atente cu aplicarea unui fard de ochi de culoare inchisa pentru ca imbatraneste enorm: „Trebuie sa utilizati tonuri mai blande pentru a va defini ochii – ganditi-va la culori de maro, bej si sampanie, care nu va dau un aspect de ‘ochi intepeniti’.”

Pentru ingrijirea pielii, are o rutina care este gandita in mai multi pasi si straturi menite sa ingrijeasca si sa sustina tenul si sa il pregateasca pentru machiaj.

Stratificarea produselor de ingrijire a pielii este unul dintre sfaturile pe care le ofera deseori Greenwell in interviuri. Rutina ei personala incepe prin curatare, dupa care aplica un ser si incheie procesul cu o crema mai densa, protectoare. Pentru doamnele cu un buget mai limitat, recomanda investitia inteligenta in seruri sau creme. 

Serurile sunt importante pentru ca se absorb mult mai repede in piele si sunt pe baza de apa, astfel incat obtineti rezultate mai rapide si mai vizibile. Iar vitamina C este un ingredient cheie pentru a avea un ten mai luminos si mai neted.

Dupa hidratare, machiajul incepe cu un corector care poate avea o acoperire mai mica sau mai mare, pentru a obtine o nuanta uniforma a tenului. Urmatorul pas este crema anti-cearcan (concealer) care „schimba totul, ascunde oboseala si, daca il folosesti pe cel potrivit, de multe ori nu ai nevoie de fond de ten deasupra.”

Un alt produs cheie este fardul de obraz pe care il considera important, mai ales pe masura ce tenul devine matur pentru ca ofera un aspect mai proaspat, mai viu, mai imbujorat pielii dar si chipului. 

Se recomanda aplicarea fardului de obraz incepand de la pometi si intinzand spre tample, unde se termina pometii: „Nu lasati niciodata fardul de obraz doar pe merele obrajilor – arata prea teatral.”

In privinta rujului, Greenwell considera ca rujul rosu poate fi „prea mult si destul de obositor” pentru persoanele intre 40 si 60 de ani, in special daca este purtat in timpul zilei. Pentru ocazii si pentru seara ar putea fi o alegere buna, dar Mary crede ca s-a demodat aceasta tendinta si „nu mai vezi nici macar frantuzoaicele sa il poarte zilnic”.

Pentru sprancene, sfatul este sa le pastrati cat mai naturale daca aveti parul blond sau grizonat si sa nu le ingrosati prea tare. Si mentioneaza exemplul modelului Cara Delevingne care a devenit celebra pentru sprancenele ei stufoase, dar, spune Mary, „nu uitati ca la ea sunt naturale.” In schimb, recomanda utilizarea creioanelor pentru sprancene „pentru a umple subtil, cu miscari indemnatice” zona respectiva.

Un produs minune pe care il utilizeaza frecvent este vaselina pe care o numeste „tratament preventiv”. O aplica intr-o cantitate foarte mica pe pleoape si sub ochi in fiecare seara, folosind degetul inelar pentru intinderea ei, evitand bineinteles contactul cu ochii.

Citește în continuare