Skip to content

Sinead O’Connor a murit la 56 de ani. Multi ani a vorbit despre problemele cu depresia si despre traumele din copilarie, cand a fost abuzata fizic si sexual de mama ei.

Sinead O’Connor, considerata o legenda a muzicii irlandeze, a murit zilele trecute la varsta de 56 de ani, anuntul fiind facut in aceasta seara. Artista s-a stins din viata dupa ani de probleme cu sanatatea mintala si la 18 luni dupa ce fiul ei Shane, in varsta de 17 ani, s-a sinucis.

Cantareata a devenit celebra in intreaga lume in 1990, datorita coverului sau sfasietor al piesei „Nothing Compares 2 U” a lui Prince. Succesul nu a ferit-o de traumele emotionale pe care le purta din copilarie si a dus o viata agitata, avand probleme cu sanatatea mintala.

In ultimul mesaj postat pe contul ei de Twitter, O’Connor a postat o fotografie cu fiul ei, Shane si a scris: „De cand ai murit traiesc ca o creatura nocturna, ca un strigoi. El a fost dragostea vietii mele, lampa sufletului meu. Eram un singur suflet in doua jumatati. A fost singura persoana care m-a iubit neconditionat. Sunt pierduta in bardo fara el”.

O’Connor s-a nascut intr-o familie cu probleme in Dublin, la 8 decembrie 1966. Ulterior, a povestit ca a inceput sa aiba probleme de sanatate mintala pentru ca mama ei a abuzat-o fizic si sexual in copilarie.

La varsta de 15 ani, a fost plasata intr-o scoala de corectie pentru ca obisnuia sa fure. A trait o perioada la centrul de formare An Grianán din Dublin pentru fete care erau abuzate sexual.

Una dintre calugaritele care avea grija de ea i-a observat talentul muzical, i-a cumparat o chitara si a incurajat-o sa ia lectii de la un muzician profesionist. Dupa ce a citit un anunt intr-o revista muzicala din Dublin, l-a intalnit pe Colm Farrelly si impreuna au format trupa Ton Ton Macoute, care a adus-o pe O’Connor in atentia industriei muzicale la nivel mondial.

A devenit faimoasa la sfarsitul anilor 1980 odata cu lansarea albumului ei de debut „The Lion and the Cobra”.

Dupa ce a semnat cu Ensign Records, a lansat al doilea album, „I Do Not Want What I Haven’t Got” in 1990, care s-a vandut in peste sapte milioane de exemplare si care a inclus hitul de succes „Nothing Compares 2 U”.

Printre artistii care au influentat-o pentru primul material discografic se numara Bob Dylan, David Bowie, Bob Marley, Siouxsie and the Banshees si The Pretenders.

Tot in 1990, O’Connor a jucat intr-un film irlandez independent „Hush-a-Bye Baby” regizat de Margo Harkin, si filmat in orasul Derry din Irlanda de Nord.

Declaratiile si gesturile sale au creat uneori controverse, iar pe langa cele 10 albume solo, cariera sa muzicala include mai multe single-uri, melodii pentru filme, colaborari cu diversi artisti si aparitii in cadrul unor concerte caritabile.

Dupa ce a primit patru nominalizari la premiile Grammy, ea si-a retras numele din motive proprii, fiind singura artista din lume care a refuzat sa accepte acest trofeu.

Intr-un interviu cu The Guardian publicat pe 3 mai 1993, O’Connor a mentionat ca lectiile de bel canto cu Frank Merriman la Scoala de Muzica Parnell au fost singura terapie pe care o primea in acea perioada, descriindu-l pe Merriman drept „cel mai uimitor profesor din univers”.

Albumul „Am I Not Your Girl?” din 1992, o colectie de melodii pop, nu a reusit sa fie la inaltimea succesului comercial anterior.

Cea mai controversata actiune a artistei a fost dupa aparitia in cadrul show-ului Saturday Night Live, cand si-a incheiat spectacolul rupand o fotografie a Papei Ioan Paul al II-lea. Acest lucru a generat un val numeros de controverse.

In 2017, O’Connor si-a schimbat numele in Magda Davitt, iar din 2018, dupa ce s-a convertit la islam, se numeste Shuhada ‘Sadaqat. Cu toate acestea, a continuat sa inregistreze muzica si sa cante sub numele ei din nastere, Sinead O’Connor.

In 2021, a lansat cartea de memorii „Rememberings”, iar in 2021 a fost realizat un film despre viata ei de catre Kathryn Ferguson. Artista urma sa plece intr-un turneu si sa lanseze un nou album intitulat „No Veteran Dies Alone” la inceputul lui 2021. Planurile au fost anulate mai intai dupa ce s-a suparat din cauza unui interviu care i s-a parut neplacut, iar la inceputul lui 2022 a anulat orice plan de revenire muzicala dupa moartea fiului ei, Shane.

Citește în continuare