Skip to content

O pictura de Velázquez a fost atacata cu ciocane in National Gallery din Londra. Activistii de mediu considera astfel de atacuri un mod eficient de a opri exploatarea petroliera.

Doi activisti au fost arestati ieri dupa-amiaza la National Gallery din Londra dupa ce au atacat „The Toilet of Venus”, una dintre cele mai cunoscute opere ale artistului spaniol Diego Velázquez. Lucrarea a fost atacata cu ciocane folosite in caz de urgenta.

Incidentul a avut loc cu putin inainte de ora pranzului iar pictura a fost retrasa din expozitie pentru a putea fi inspectata de catre conservatorii muzeului.

In spatele actiunii se afla grupul de activisti Just Stop Oil care ataca de cateva luni bune capodoperele din intreaga lume pentru a pune presiune pe autoritati sa opreasca exploatarea petroliera.

O inregistrare video postata de pe contul Just Stop Oil de pe Twitter (actualul X) arata doua persoane purtand tricouri cu inscriptia “Just Stop Oil”, care trec peste franghia de paza din fata tabloului Venus, inainte de a sparge in mod repetat sticla care protejeaza pictura. Dupa mai multe lovituri, cei doi se intorc cu spatele la tablou, isi arunca armele si se adreseaza vizitatorilor din galerie. 

Intr-o postare pe Twitter, reprezentantii National Gallery au precizat ca sala a fost evacuata de vizitatori si a fost chemata imediat politia. Dupa ce au investigat cazul, politistii londonezi au scris la randul lor pe Twitter: „Doi activisti Just Stop Oil au fost arestati pentru daune penale. Geamul care protejeaza un tablou de la National Gallery a fost vandalizat”.

De asemenea, mai multi activisti Just Stop Oil s-au adunat luni in Whitehall, artera londoneza care merge de la Trafalgar Square pana la Parlament. Grupul de protest a declarat ca peste 100 de persoane au marsaluit in zona inainte ca politia sa inceapa sa le aresteze. Autoritatile sustin ca au arestat cel putin 40 de activisti care “marsaluiau lent”.

In timp ce unul dintre activisti sustine in filmarea de mai jos ca “este timpul pentru fapte si nu pentru cuvinte. Este timpul sa oprim pur si simplu petrolul”, al doilea activist striga ca „Politica ne dezamageste. Politica a dezamagit femeia in 1914. Daca milioane de oameni vor muri din cauza noilor licente pentru petrol si gaze, daca iubim arta, daca ne iubim familiile, trebuie sa oprim pur si simplu petrolul.” 

Ulterior, activistii s-au asezat in fata lucrarii, tinandu-se de mana. Videoclipul este menit sa promoveze un mars al grupului care va fi organizat in Londra pentru 18 noiembrie.

Nu se stie exact de ce activistii ataca si — in unele cazuri — distrug operele de arta din moment ce in declaratiile lor se subliniaza importanta iubirii pentru arta. Pana acum, actiunile lor nu au avut deloc rezultate in directia sperata de ei, intreaga lume considerandu-i extremisti violenti. Tot ce ramane in urma lor sunt opere de arta deja fragile care sunt puse in conditii de risc major.

Lucrarea, cunoscuta si sub numele de „The Rokeby Venus”, se numara printre cele mai pretioase picturi din colectia National Gallery.

Realizata intre anii 1647 si 1651, pictura o prezinta pe zeita romana Venus, goala, intinsa cu spatele spre privitor si privind intr-o oglinda tinuta de fiul ei, Cupidon.

Numeroase lucrari — din antichitate pana in baroc — au fost citate ca surse de inspiratie pentru Velázquez. Printre acestea se numara Venus adormita a lui Giorgione din 1510 si Venus din Urbino a lui Titian din 1538, considerate principalele antecedente. In aceasta lucrare, Velázquez a combinat doua ipostaze consacrate pentru Venus: culcata pe o canapea sau pe un pat si privind in oglinda.

Venus din Rokeby este singurul nud feminin al lui Velázquez care a supravietuit. Nudurile erau extrem de rare in arta spaniola din secolul al XVII-lea, care era supravegheata in mod activ de membrii Inchizitiei spaniole. 

In ciuda acestui fapt, nudurile realizate de artisti straini erau colectionate cu mare interes la curtea regala spaniola, iar opera a fost expusa in palatele lor pana in 1813, cand a fost mutat in Anglia pentru a fi atarnata in Rokeby Park (de unde i-a ramas si numele de Venus din Rokeby) in Yorkshire. In 1906, pictura a fost achizitionata de National Art Collections Fund pentru National Gallery din Londra.

Aceasta este a doua oara cand tabloul a fost atacat. 

Primul incident, la care fac referire si activistii in declaratiile lor sustinute imediat dupa atacul de ieri, a avut loc in 1914, cand sufrageta Mary Richardson a intrat in National Gallery si a lovit lucrarea cu un satar de carne, lasand sapte taieturi adanci pe suprafata picturala a trupului lui Venus.

Richardson s-a declarat motivata sa actioneze in urma arestarii lui Emmeline Pankhurst, o alta sufrageta care a protestat la Palatul Buckingham pentru a obtine dreptul de vot pentru femeile britanice. Ea a declarat ca a incercat sa distruga “tabloul celei mai frumoase femei din istoria mitologica ca protest impotriva guvernului pentru ca a distrus-o pe doamna Pankhurst, care este cel mai frumos personaj din istoria moderna.”

Richardson a facut suficiente pagube pentru ca muzeul sa fie inchis timp de doua saptamani, timp in care a restaurat pictura. Sufrageta a primit o pedeapsa de sase luni de inchisoare, insa a fost eliberata dupa cateva saptamani deoarece se afla in greva foamei.

“Just Stop Oil” a vizat mai multe opere de arta in ultimii ani, inclusiv „Floarea-soarelui” de Vincent van Gogh, o copie a tabloului „Cina cea de Taina” de Leonardo da Vinci si „Fata cu cercel de perla” de Johannes Vermeer.

Grupul de activisti a perturbat, de asemenea, mai multe evenimente sportive majore din Anglia in acest an, inclusiv Campionatul Open de golf, Wimbledon, jocurile de cricket Ashes si Campionatul Mondial de Snooker, precum si o reprezentatie a musicalului „Les Misérables”.

Citește în continuare