Skip to content

Trei muzee americane sunt cercetate penal pentru ca expun vitralii furate de la Catedrala din Rouen, vechi de 800 de ani. Printre institutiile acuzate se afla si prestigiosul MET din New York.

In urmatoarele luni, trei muzee americane vor fi cercetate penal de autoritatile franceze dupa ce o organizatie care se ocupa cu protectia patrimoniului a depus o plangere cu privire la sase vitralii detinute de respectivele institutii. Asociatia pariziana Lumière sur le Patrimoine — Lumina asupra patrimoniului — sustine ca piesele au fost furate in urma cu 100 de ani de la Catedrala din Rouen si sunt expuse in prezent in mod ilegal. 

Reclamatia a fost depusa la tribunalul din Rouen la finalul anului trecut de catre presedintele asociatiei, Philippe Machicote. Cele trei muzee vizate sunt Muzeul Metropolitan de Arta din New York, Muzeul Glencairn din Bryn Athyn, Pennsylvania si Muzeul de Arta din Worcester, Massachusetts.

Cele sase vitralii au fost create in secolul al XIII-lea pentru a decora ferestrele si rozasa catedralei gotice din Rouen. Machicote sustine ca detine dovezi cu privire la furtul acestora.

Machicote si-a bazat plangerea pe un articol publicat in 1972 de Jean Lafond, arheolog si istoric de arta din Rouen, in care este mentionat furtul celor sase vitralii pe care le-a inventariat in 1911 si depozitat in turnul Saint-Romain al Catedralei din Rouen. 

Lafond credea ca a salvat panourile, insa cand acestea au fost cautate in 1931 pentru a fi prezentate in cadrul unei expozitii de arta religioasa, nu au fost gasite. In schimb, cutiile in care au fost asezate erau pline cu textile zdrentuite si pietre. 

Lafond sustine ca cinci dintre cele sase panouri au fost vandute ilegal pe piata de arta din Paris inainte ca furtul sa fie descoperit, adica inainte de 1931. 

Istoricii de arta sunt de parere ca acestea ar fi bucatile lipsa din vitraliul „Cei sapte adormiti din Efes”, deoarece piesa de la muzeul din Worcester pare a fi facuta de mana aceluiasi mester care s-a ocupat de o alta serie de vitralii din catedrala. Cea de-a sasea piesa ar proveni de la una din capelele laterale ale naosului. 

Se presupune ca cele sase vitralii au fost cumparate de colectionari americani care le-au lasat mostenire generatiilor urmatoare, printre ei se afla si Raymond Pitcairn, averea lui aflandu-se la Muzeul Glencairn.

Rozasa catedralei din Rouen

Celelalte vitralii au intrat in posesia muzeelor tot prin intermediul unor colectionari care le-au donat statului. Machiote sustine ca este vital ca panourile sa fie returnate cat mai curand in Franta. 

In prezent, tribunalul din Rouen nu si-a pronuntat decizia, insa Machiote este increzator ca lucrurile vor lua o intorsatura favorabila cazului sau. Acesta a declarat ca: „Asa cum catedralele sunt proprietatea statului, aceste opere de arta sunt inalienabile si imprescriptibile. Nu exista nicio indoiala in aceasta privinta. Ne dorim ca aceste vitralii sa fie restituite, mai ales ca avem foarte putine vitralii vechi in Franta. Ele trebuie sa fie returnate la Rouen, asa cum Egiptul a recuperat deja 29.000 de obiecte furate, iar Muzeul Getty din Los Angeles a returnat operele sale Greciei.”

Asociatia Lumière sur le Patrimoine a devenit cunoscuta in 2023 dupa ce a reclamat casa de licitatii Sotheby’s pentru ca a vandut in mod ilegal vitralii furate de pe Catedrala Notre-Dame din Paris. 

Toamna trecuta, organizatia lui Machiote a dat in judecata casa de licitatii pentru ca ar fi vandut in 2015 doua vitralii circulare din sticla policroma care au apartinut la un moment dat catedralei pariziene. In urma reclamatiei, autoritatile franceze au deschis o ancheta.

Vitraliile vandute reprezentau doi ingeri si au fost adjudecate la suma de 123.000 de euro, respectiv 110.000 de euro, depasind estimarile de 60.000 de euro. Sotheby’s a negat orice acuzatie, sustinand ca respecta toate legile si regulamentele in vigoare.

Va invitam sa cititi stirea completa in articolul de mai jos. 

De asemenea, la articolele urmatoare puteti afla mai multe noutati despre Notre-Dame din Paris.

Citește în continuare