Manager cultural si consultant in comunicare, Oana Boca Stanescu este unul dintre cei mai cunoscuti profesionisti ai lumii publishingului de carte romanesc, cu o experienta de peste 20 de ani.

Fosta directoare de imagine a Editurii Polirom timp de noua ani, a fondat in 2012 Headsome Communication, prima agentie de comunicare din Romania dedicata proiectelor de promovare a lecturii, sub umbrela careia a coordonat campanii integrate de comunicare, atat pentru institutii straine cu sediul in Romania.

Alaturi de alti oameni de cultura, Oana Boca Stanescu este initiatoarea a doua festivaluri internationale de literatura: Festivalul International de Literatura de la Bucuresti (2008) si Festivalul International de Literatura de la Timisoara (2012), precum si a unui festival de muzica clasica – Festivalul International „Clara Haskil” (2014, Sibiu).

Castigatoarea rolului de experta in comunicare si marketing a proiectului „Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii”,a fost  directoarea Centrului National al Cartii din cadrul Institutului Cultural Roman. Silver Award for Excellence la Romanian PR Award, in 2009, si Golden Award for Excellence – cea mai buna campanie a anului in domeniul „Cultura, arta”, in 2022.

Oana Boca Stanescu, consultant in comunicare & manager cultural, fondatoarea Headsome Communication

Cum te ajuta in profesia ta referintele/ cunostintele din cultura urbana, din filme, teatru, muzici?

Ajuta in mod esential, as putea spune. Pentru ca nu sunt doar un decor al profesiei de comunicator, ci chiar materia prima care ne ajuta pe noi, cei care ne-am dedicat acestui domeniu, sa construim sensuri. A te lasa infuzat de aceste repere nu e un moft, ci o forma de alfabetizare intelectuala si, mai ales, emotionala.

Referintele culturale ne deschid usi spre intelegere. Ne fac mai empatici, pot fi si o forma de grija si responsabilitate fata de celalalt. Deci si fata de publicul pentru care imaginam campanii. Asta asa, in general, in lumea comunicatorilor pur-si-simplu. In lumea culturala, unde activez eu de aproape un sfert de secol, lucrurile sunt usor distincte. Pentru ca nu comunicam doar un eveniment sau un artist, ci o viziune despre lume.

Cand ai privilegiul de a lucra pe teritoriul artei, ai, cred, si o responsabilitate mai mare. Pentru ca, in cele din urma, ceea ce alegi sa transmiti are puterea de a emotiona, de a inspira, de a destabiliza sau chiar de a vindeca.

Ai un film preferat?

Nu. Dar am o fantezie cu un film pe care tot vreau sa il vad. Si, ca sa imi fac curaj, ma gandesc ca ar fi frumos sa organizez o vizionare colectiva. Poate chiar vara asta: o vizionare in noapte.

Fantoma asta pe pelicula care ma bintuie este Sátántangó, in regia lui Béla Tarr, ecranizarea romanului cu acelasi nume semnat de László Krasznahorkai. Un film de 439 de minute!

Cred ca am putea transmite si live: nu filmul, ci cum rezista cei din public la o vizionare de sapte ore si jumatate.  

O melodie care te scoate din depresie sau te motiveaza la birou/ sport?

Este o melodie veche, compusa in perioada interbelica. Se numeste „Mein Shtetle Belz” si este un cantec emblematic al culturii evreiesti est-europene, o evocare nostalgica a vietii dintr-un shtetl (Balti) si a copilariei petrecute acolo.

E multa melancolie in melodia asta. Pentru mine, e ca o un refugiu sonor care imi ofera si forta, si liniste.

Ai evenimente culturale pe care le urmaresti in fiecare an: expozitii sau anumite gale de premiere, de la noi sau international…

Festivalurile de filme organizate anual de institutele culturale sau ambasadele straine cu sediul in Romania, pentru ca imi ofera acces la o serie de filme de arta pe care nu as avea cum sa le vad altfel. Apoi, Art Encounters – de departe, cel mai important eveniment autohton dedicat artei contemporane si o lista nesfarsita de evenimente din aria culturii scrise. Acum, ca au crescut ambii mei copii, incep sa redevin un animal social, asa ca pe viitor voi avea mai multe de povestit pe tema asta.

Care e cartea ta preferata?

Nu cred in scenariul cu cartea preferata decat daca in povestea asta se intersecteaza si o borna din viata cuiva si atunci se contopesc toate semnificatiile si, da, unii oameni chiar au o carte de suflet.

Dar exista un teritoriu literar care ma hipnotizeaza. Este vorba despre cartile multor autori din zona Europei Centrale si de Sud-Est, un spatiu literar adesea marginalizat in raport cu centrele consacrate ale literaturii mondiale, dar care reuneste o densitate remarcabila de voci care exploreaza trauma, identitatea, istoria si absurdul cu o intensitate greu de egalat.

Ma fascineaza Danilo Kiš pentru felul in care imbina autobiograficul cu reflectia istorica, Dubravka Ugrešić, pentru luciditatea si ironia cu care trateaza exilul si descompunerea identitatii, Bohumil Hrabal, pentru umorul absurd si tandretea cu care descrie lumea marginalilor. Si tot asa…

O literatura care reflecta fragilitatea lumii si complexitatea identitatii, care nu uita istoria, dar nici nu se lasa prizoniera ei.

Ce podcasturi urmaresti si ni le recomanzi?

Aici sunt de un previzibil plicticos: urmaresc podcasturi de literatura (London Review of Books si multe altele) si muzica clasica – Sticky Notes, cu Joshua Weilerstein, este unul dintre ele.

Ne poti spune o carte care sa ne ajute pe fiecare dintre noi fie in profesie, fie in viata noastra privata?

Suntem atat de diferiti, dar totusi…

O carte care sa ne ajute asa, ca oameni, ar putea fi Pomul cel darnic de Shel Silverstein. Aparent, este o carte o carte pentru copii, doar aparent. Altfel, as spune ca este o poveste emotionanta, presarata cu un strop de tristete si cu multa-multa dragoste, una dintre cele mai frumoase povesti despre generozitate.

Iar pentru reflectiile din sfera profesionala, recomand cu caldura volumul Invisible Work de John Howkins. Este o carte care vorbeste despre libertatea profesionala, despre forta gindirii independente si despre cum sa navighezi – ba chiar sa prosperezi – intr-o economie unde munca nu mai inseamna neaparat un birou fizic, ci mai degraba un spatiu mental.

Intr-o lume unde granitele dintre munca si viata personala sunt tot mai difuze, Howkins ne invita sa ne regandim relatia cu munca, autonomia, locul de desfasurare si productivitatea. Un mic ghid pentru a intelege cum sa gasesti echilibrul si cum sa-ti folosesti creativitatea in avantajul tau.

E un trend de life style al acestui an care ti-a atras atentia in mod special?

O sa amintesc un trend de „lifestyle lingvistic” al acestui an: dupa ce macar vreo doi ani a fost abuzat, simt ca acum a cam disparut cuvintul „narativul” din media si social media.

Daca ar fi sa numesti o trasatura din caracterul tau pentru care esti recunoscatoare ca te-a dus in viata pe un drum bun, care ar fi acea trasatura?

Curajul. Fara el, as fi ratat trei sferturi dintre proiectele din CV: nu as fi visat, alaturi doi prieteni, la doua festivaluri de literatura, nu ar fi existat Gala Bun de Tipar, unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale lumii culturii scrise autohtone, nu l-as fi invitat pe Salman Rushdie, autorul Versetelor satanice, la Bucuresti, fara acordul sefului meu si asa mai departe. Curajul a insemnat adesea sa am si puterea de a pune punct unor proiecte pe care le-am urnit cu greu, care poposisera pe niste sine caldute, dar care nu mai duceau nicaieri – curajul, ca o forma de sinceritate cu mine insami. Si a mai insemnat si sa-mi dau voie sa fiu vulnerabila, sa cer ajutor, sa am incredere in intuitie, chiar cand realitatea parea sa spuna altceva.

Totusi, curajul n-ar fi fost un combustibil bun daca n-ar fi fost dublat de curiozitate, de dorinta aceea sincera de a intelege. Curiozitatea m-a salvat in momente de ratacire, m-a impins sa cunosc oameni noi si m-a tinut tot timpul deschisa, prezenta, vie.