E astazi a intrat in cinematografe filmul Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai, scris de Cristian Mungiu, cu Anamaria Vartolomei, Rares Andrici,  Ionut Niculae,  Robert Iovan,  Macrina Bîrladeanu, Thomas Ryckewaert, Mike Libanon.

Filmul e inspirat dintr-un caz real si urmareste viata unor migranti romani in Olanda — oameni ignoraţi de societate deveniti, printr-o revolta fireasca, orchestratori ai unui jaf cu importante opere de arta.

Am vorbit cu Cristian Mungiu despre filmul care ii va surprinde si pe romani, dar si publicul international.

Ce v-a atras la povestea jafului de la Rotterdam si cum ati ales sa o transformati intr-un film cu mesaj social? Mai stiti ce faceati atunci si cum a ajuns vestea jafului la dvs?

A ajuns din presa, ca la toata lumea. Insa ce faceam, habar nu mai am ca a trecut multa vreme de atunci. In orice caz, mai am si acum folderul cu toate articolele de presa din acea perioada despre caz. A durat foarte mult pana sa gasesc calea cea mai potrivita de a tine o cumpana intre spectaculozitatea intimplarii in sine si temele  sociale despre care incidentul vorbeste fara sa-si fi propus. Am avansat cu productia filmului ani de zile mai tirziu, atunci cand aceste teme si resorturi ale personajelor – care vorbesc mult despre mentalitatea romanilor plecati afara – s-au limpezit intr-un discurs care sa le dea de gindit  celor care vor mai mult decat sa afle cum s-a intamplat jaful.

Cum a decurs colaborarea cu regizoarea Teodora Ana Mihai? Ati rescris sau ajustat scenariul pe masura ce filmul prindea forma? Ati fost pe set la filmari?

Initial cand i-am inmanat scenariul Teodorei, i-am oferit si libertatea de a-l adapta oricum doreste incat sa corespunda sensibilitatii si viziunii ei. In final, din multiple pricini, am ajuns sa rescriu eu scenariul incercand sa includ observatiile Teodorei si sa le imbin cu ce credeam eu ca ar fi bine pentru povestea asta.
Am fost destul de implicat, n-a fost genul de film la care sa inmanez scenariul si sa vin sa vad montajul – si asta iarasi, in urma a tot felul de circumstante, inclusiv aceea ca Teodora a nascut un simpatic baietel nu cu mult inainte de filmare (cu aceeasi zi de nastere ca a mea, ca sa-mi faca o surpriza). Asa ca in calitate de scenarist-producator, am facut si mult casting, scouting si asa mai departe.
N-am fost mereu pe platou, insa, am fost de fiecare data cand mi se parea ca ajuta sa explic cum s-ar fi incadrat o secventa sau alta in locatiile in care decisesem sa filmam. A fost o productie cu buget foarte mic si m-am angajat la inceputul ei ca vom putea face filmul cu citi bani s-au strins.

Sunteti un regizor autor, scrieti scenariul pentru filmele dvs, a fost greu sa “lasati” din mana copilul-scenariu de la Jaful Secolului?

Usor n-a fost, insa eu nu am experienta traiului in afara tarii, iar atunci cand i-am propus Teodorei sa regizeze, mi-am asumat ca va avea propria ei interpretare a povestii. Am vorbit si ne-am sfatuit mult si inainte si pe parcursul filmarii, dar in general am reusit sa facem ce a fost mai bine pentru film.

Pentru mine acest film e si un thriller, dar si o drama despre migratie si inegalitate.

Personal nu simt puternic nota comica pe care o comunicati, inclusiv prin afis. Pe mine m-a emotionat mult tot contextul legat de familie si migratie. Sigur ca fiecare spectator are “propriul film” la iesirea din sala de cinema, dar cum v-ar placea sa-l recepteze lume? Cu ce sa ramana?

Si pentru mine e un thriller si totodata o poveste despre inegalitate de sanse, despre raportul dificil cu occidentul si despre trauma noastra de a fi considerati cetateni de mina a doua in acele state unde romanii au trebuit sa se stramute ca sa supravietuiasca.

Imi asum ideea afisului si a titlului, stiu ca sint relativ simplificatoare pentru cei care cauta profunzime in cinema, insa dat fiind stereotipul romanesc ca filmele romaesti de festival sunt plicticoase, pretentioase si prea sociale, am preferat sa semnalizam ca avem de a face cu un o poveste antrenanta despre un ‘jaf’. Sau ca in orice caz, filmul poate fi privit si prin aceasta prisma.

Eu imi primul rand imi doresc ca spectatorii romani sa mearga sa vada filmul pentru latura lui de insolit si potentialul lui de entertainement de calitate. Insa da, daca oricine din sala reuseste sa detecteze si complexitatea motivatiilor care stau la baza deciziilor personajelor cat si a frustrarii noastre in raport cu occidentalii, voi fi si mai multumit.

Cum incepe pentru dvs. un film: de la un personaj, de la o tema sau de la o situatie concreta?

Intotdeauna pina acum a inceput de la o situatie. Cand inteleg despre ce anume are situatia potentialul sa vorbesca ma pot apuca de scris. Uneori, insa, dureaza si ani de zile pana sa pot inabusi spectaculozitatea unor incidente si sa pot construi o poveste echilitrata si robusta. In acest caz, a fost greu sa stapinesti rocambolescul situatiei la Jaful Secolului si sa lasi spatiu si dezvolatorii personajelor in toata complexitatea lor.

Ati spus  ca va intereseaza „realismul” – ce inseamna pentru dvs. realismul cinematografic astazi?

Pe scurt e ideea asta ca si daca zici o poveste in care conventia e ca lucrurile se intimpla asa cum le stii din viata ta poate sa fie antrenant, captivant, atasant. Fara explozii, gloante, exagerari si efecte speciale. Imi doresc ca filmul sa gaseasca un sens mai profund din incidente pe care le traim cu totii in realitatea noastra de zi cu zi. Incidente pe care apoi aceasta abordare realista le trateaza in limitele verosimilitatii, ale probabilui, uneori ale banalului. Sunt povesti care isi iau ca model substanta realitatii, a vietii, a cotidianului si nu a exceptionalului.

Filmele dvs. au pus mereu sub lupa realitati incomode din Romania. Credeti ca cinemaul poate schimba mentalitati?

Intentia mea e mereu sa vorbesc despre lumea cea mare, despre viata, despre firea umana in general, nu limitata la spatiul romanesc care e doar o particularizare – caci orice intamplare trebuie ancorata undeva. Cinemaul are o anumita capacitate de a influenta obiceiuri sociale, insa, nu cinematograful national, ci mai degraba cel in engleza devenit mainstream dupa ani de promovare si de investitii in star system. N-am avea Haloween ca sarbatoare populara in Romania daca n-ar fi fost cinematografia hollywoodiana prin care, de la planul Marshall incoace, americanii sa fi investit – ca forma de export a valorilor lor.

Altfel, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile a avut un impact destul de semnificativ in multe cinematografii nationale si la nivelul cineastilor care lucrau atunci – insa, in Romania impactul a fost minor – iar cel asupra oricaror mentalitati aproape nul. La noi s-a creat o cvasi-repulsie pentru orice naratiune – carte sau film – care risca sa te scoata din zona de confort. Nu e intamplator ca suntem europenii cu cel mai mic consum de carte – pur si simplu ne afecteaza inca cei 50 de ani de comunism in care era elogiata clasa sociala care munceste, nu gandeste – ceea ce intr-o masura si conduce la  incultura faloasa de astazi.

Cum priviti evolutia publicului roman – mai ales a generatiilor tinere – in raport cu filmul de autor?

De fapt, filmul de autor n-a avut niciodata public números in Romania si n-a fost vreodata popular. Astazi, da, acest public a scazut si mai mult si pentru ca nu exista infrastructura cu care sa comunici adecvat asemenea filme, si pentru ca ele necesita o minima educatie cultural cinematografica. Si in Franta sau SUA intrarile pentru filmul de autor sunt in scadere dar proportional, totusi acolo inca exista un public.  Dar publicul e cum e si cam e o iluzie ca il poti educa. Tot ce poti sa faci e sa gasesti niste modalitati de exprimare care sa nu compromita artistic ce vrei sa propui dar care sa te apropie intr-o masura si de asteptarile celor pentru care un video de un minut poate sa fie foarte lung.

Si cum va raportati la multele filme romanesti care se fac acum?

Nu cred ca sunt multe per se – sunt insa multe care sunt proaste – nu sunt nici filme de entertaining suficient de captivante, nici filme de autor cu adevarat relevante. Dar altfel cred ca un semn bun ca se fac niste filme de public independente care sint self-sustainable. Sigur, deocamdata suntem cam in epoca de piatra a cinematografului popular, inca avem glume de autobaza, insa, etapele nu pot fi sarite si cred ca lucrurile vor evolua. Pana nu investim in construirea unor programe cinematografice de tip cinemateca la nivel de scoli, in cluburi de film pentru tineri, in programe de debate insotite de o contextualizare a cinemaului in raport cu momentul social si cultural in care s-a nascut, nu avem cum sa asteptam ca simpatia pentru filmul de substanta sa creasca. Si nici spiritul critic in societate.

Ce va preocupa cel mai mult cand ganditi un film: sa fie relevant pentru Romania sau sa aiba un mesaj universal? Sau sa fie incadrabil intr-un trend festivalier? Spun asta pentru ca multi dintre cei care fac filme astazi – mai mult sau mai putin calitative, spun ca filmele romanesti “serioase” sunt pentru festivaluri, nu pentru public.

E ca si cand ai spune „pe noi nu ne intereseaza ‘fine cuisine’”, noi apreciem mai mult “fast foodul’. OK, nici o problema doar ca una nu exclude pe alta. Eu cand scriu sau realizez un film ma gandesc in primul rand cum sa fiu cat mai onest cu povestea, sa pot sa propun ceva cat mai bine structurat dar si cit mai captivant.
Desigur ca ma gandesc si la reactia unui potential public. Insa nu ma limitez, da, la publicul de limba romana. Pentru ca notorietatea a ceea ce fac eu e (din pacate) cu mult mai ampla in afara granitelor decat in tara. Iar obiectivul meu nu e sa-mi recuperez cu orice pret investitia financiara in film, deci nu sunt tentat sa fac filme cu injuraturi si glume fizice – mai importanta e onestitatea fata de mijloacele pe care le folosesc, o anumita integritate pe care la sfirsit un anume fel de public o apreciaza. Un public si romanesc, si international. Insa, Jaful Secolului a fost numit Jaful Secolului  tocmai ca sa fie dat acest mesaj ca e un film pentru public. Totodata, nu e semnat de mine ca regie, tot ca un mesaj in acest sens. Si nu pentru ca nu stiu cum sa fac film pentru public, amintiti-va totusi ca atunci cand am facut comedie, ca in Occident sau Amintiri din Epoca de Aur, n-am avut nici o problema sa ajung la public. Iar la anul o sa filmam Amintiri din Epoca de Aur 3. Insa, oferta de film trebuie sa fie diversa, iar Jaful Secolului de un mix de comedie neagra, thriller si heist-movie care include cu timiditate pe undeva comentariul social.

Care a fost filmul sau regizorul care v-a influentat cel mai mult la inceput?

Eu nu am inceput sa fac filme inspirat de filme, de cinema – pentru ca nu am crescut in Bucuresti unde macar functiona o cinemateca si mai sunt si nascut in epoca in care filmul se vedea fie pe ecran, fie la televizor – ci fac filme inspirat de ce se desfasoara in jurul meu si am cautat mereu un limbaj potrivit pentru a povesti intamplari care mi se pareau relevante – pentru a descrie firea umana, relevante social, dar si pentru un anume fel de a povesti, de a te raporta la realitate.

Anul acesta ati fost in juriul Festivalului de Film de la Venetia. Dincolo de experienta in sine si de networking-ul la un nivel atat de inalt in lumea filmului, ce pastrati cu dvs dintr-o asemenea experienta?

Ai ocazia sa afli ce gandesc ceilalati care lucreaza la acest nivel despre directia in care se indreapta cinemal de astazi. Si ai ocazia sa transmiti anumite mesaje, sa incurajezi anumite valori. Si cred ca mesajul pe care l-a transmis acest juriu a fost ca cinematograful de calitate are o integritate a lui si ca asta ii da valoare pe trmen lung

In ce stadiu sunteti cu filmul in care joaca Sebastian Stan? Cand il va vedea publicul roman?

Sintem in post-productie. Filmul va trebui sa aiba mai intai o premiera internationala candva in 2026, dupa care va ajunge si pe ecranele din Romania.