Skip to content

La EXCELSIOR, teatrul adolescentilor, avem premiera Tristete si bucurie in viata girafelor de Tiago Rodrigues, in regia lui Irisz Kovacs.

Teatrul EXCELSIOR, singurul teatru din Bucuresti dedicat adolescentilor si tinerilor adulti, anunta prima premiera a stagiunii 2025–2026: Tristete si bucurie in viata girafelor, pe un text semnat de Tiago Rodrigues, unul dintre cei mai apreciati dramaturgi europeni contemporani. Regia este semnata de Irisz Kovacs, iar scenografia de Réka Oláh. Premiera oficiala va avea loc vineri, 10 octombrie, si sambata, 11 octombrie 2025, de la ora 19:00, in Sala „Ion Lucian” a teatrului.

Aceasta productie deschide o stagiune care promite sa fie marcata de curaj, experiment si dialog cu realitatile lumii contemporane. Alegerea piesei semnate de dramaturgul portughez Tiago Rodrigues – astazi directorul Festivalului de la Avignon – nu este intamplatoare: ea confirma orientarea EXCELSIOR catre teme universale, dar filtrate prin sensibilitatea adolescentilor si tinerilor, pentru care teatrul devine nu doar un spatiu de spectacol, ci un teren de reflectie si recunoastere.

Tristete si bucurie in viata girafelor propune o calatorie emotionanta si ludica prin universul unei fetite de 9 ani, intr-un oras marcat de crize personale si sociale. Textul lui Rodrigues, tradus si montat pe cele mai importante scene europene, devine, in lectura scenica a lui Irisz Kovacs, un spectacol despre inocenta, fragilitate si maturizarea fortata, dar si despre felul in care imaginatia poate transforma realitatea. Tristete si bucurie in viata girafelor este mai mult decat o poveste despre identitate si inocenta – este un spectacol despre cum imaginatia devine arma de supravietuire si instrument de intelegere a lumii.

Spectacolul ii are in distributie pe Dana Marineci, Robert Radoveneanu, Alex Popa, Oliver Toderita, Matei Arvunescu, Ciprian Cojenel.

„Copilaria e ca un spatiu fizic, in care poti pasi. Ii poti privi interiorul printr-o membrana transparenta, iar intamplarile specifice varstei raman repere toata viata – civila si artistica. Uneori ma regasesc revenind voit la acea voce interioara care intreba „de ce?”, inainte sa se obisnuiasca cu faptul ca nedreptatea si inegalitatile sociale nu au solutii magice, ca ele exista in paralel cu  generozitatea si sublimul, iar juxtapunerea lor este de neinteles. Povestea  este, asadar, dedicata copilului care nu se opreste din a ridica intrebari, copil pentru care  neajutorarea adultilor e mai inspaimantatoare decat orice pericol. Iar estetica de colaj a spectacolului e o oda adusa frumusetii si durerii maturizarii intre decupaje din revistele anilor 2000, betoane fierbinti si crize de tot felul”, spune Irisz Kovacs, regizoarea spectacolului 

Nascuta in 1999, Irisz Kovacs face parte din noul val de regizoare care schimba peisajul teatral romanesc. A absolvit Facultatea de Teatru si Film din Cluj-Napoca si a montat spectacole la #REACTOR de Creatie si Experiment Cluj-Napoca, Teatrul de Stat Constanta, Teatrul German de Stat Timisoara si Apollo111.

Premiile si recunoasterile nu au intarziat sa apara: a fost laureata a festivalului-concurs D-butan-T in 2021 si castigatoare a Premiului „Iulian Visa” la Festivalul International de Teatru de la Sibiu 2024, dar si o nominalizare la Premiul UNITER pentru debut, in 2022. Regiile sale se caracterizeaza printr-un echilibru subtil intre sensibilitate si umor, intre ludic si gravitate, intre conventie si realitate.

Tiago Rodrigues (n. 1977, Portugalia) este unul dintre cei mai apreciati dramaturgi si regizori europeni contemporani. Montarile sale au fost prezentate in capitale culturale precum Lisabona, Paris, Bruxelles, Berlin sau Londra. Scriitura lui se remarca prin felul in care imbina observatia sociala cu poezia cotidianului, iar personajele sale traiesc in tensiunea dintre fragilitatea individului si forta realitatilor colective.

Biletele sunt disponibile pe site-ul Teatrului Excelsior si la casieria teatrului. Pentru grupurile organizate de elevi, rezervarile se pot face la adresa de e-mail [email protected].

Citește în continuare