Ileana Puiu are 25 de ani si este absolventa  UNATC, sectia actorie. Ati vazut-o in filmele Aurora si Sieranevada, unde a jucat avandu-l ca regizor pe tatal sau, Cristi Puiu.

In aceste zile o vedeti in cinematografe in Gasca de la Drept, o poveste emotionanta despre prietenia a 7 studenti intr-un moment de criza. Filmul ii mai are in distributie pe Tudor Cucu-Dumitrescu, Vlad Brumaru, Ileana Puiu, Maruca Baiasu, Cezara Petredeanu, Theodor Soptelea, Serban Lazarovici, Ionut Ionescu, Dana Voicu si Andi Vasluianu. Alaturi de ei, publicul ii va putea recunoaste in rolurile a doi dintre profesori pe Daniela Nane si Adrian Titieni.  „Gasca de la Drept” este distribuit de RoImage. Filmul e din 10 octombrie in cinematografele din toata tara.

Pe Ileana Puiu, cu cultura ei cinematografica spectaculoasa dar si pasiunea pentru gatit, o descoperiti in interviul de mai jos.

Cum ai ajuns sa faci parte din distributia filmului Gasca de la Drept?

Cand s-a conturat proiectul, regizoarea a simtit ca rolul Emei mi s-ar potrivi. Simt ca a fost cumva momentul perfect: aveam curiozitatea si energia necesare pentru a intra in acest univers.

Ce te-a atras cel mai mult la scenariu sau la personajul tau?

M-a atras faptul ca Ema este o fata rationala, iubitoare si fragila, dar in acelasi timp complexa. Mi-a placut ca avea momente in care trebuia sa isi gestioneze emotiile si sa ramana calma in situatii delicate. Este un personaj cu nuante si contradictii, iar asta imi place foarte mult la roluri, sa pot explora zone diferite ale unei persoane.

Aveai gasca in liceu sau in facultate? Pastrezi legatura cu colegii din liceu, de exemplu?

Da, am avut o gasca si in liceu, si in facultate una mai mica. Cu unii colegi mai pastrez legatura, de exemplu cu cei din liceu; cateodata nu ne vine sa credem ca am facut liceul impreuna. Cred ca legaturile adevarate nu dispar complet.

Care e amintirea cea mai emotionanta din scoala?

Sunt multe. Una care imi vine in cap acum este cea de la absolvire, cand eram inconjurata de prieteni si colegi. Ridicam florile in aer, iar o prietena mi-a spus, in tot haosul care se auzea, ca nu ii vine sa creada ca am terminat, iar eu i-am raspuns „nu imi vine sa cred ca nu o sa va mai vad zilnic”, moment in care a inceput sa planga. A fost emotionant, ne-am luat in brate, dupa care am ras si am continuat sa ridicam florile.

Ai schimba ceva la atitudinea/comportamentul tau din anii de scoala (scoala generala, liceu)?

Probabil as fi incercat sa fiu mai curajoasa in a spune ce simt sau ce gandesc, sa nu ma mai tem atat de mult de judecata celorlalti. Cu toate acestea, aveam momente cand spuneam fix ce gandeam; cred ca ar fi trebuit sa aleg totusi mai bine situatiile.

Cum ai lucrat cu regizorul si colegii de platou de la Gasca? Tu ai experienta de a lucra ca actrita cu Cristi Puiu, care, imi imaginez, era o abordare mai emotionala pentru ca e tatal tau…

A fost o experienta foarte frumoasa si plina de invataturi. Atmosfera pe platou era deschisa si relaxata, ceea ce m-a ajutat sa intru in rol. Sa lucrez cu tata a fost, desigur, special; aveam 10 ani la vremea aceea. Tin minte ca era foarte rabdator cu mine si se amuza ca imi plac foarte mult sendvisurile calde servite la craft. Ce-i drept, nu as refuza niciodata un sendvis cald cu sunca si cascaval.

Exista vreo scena care ti-a ramas in minte in mod special — si de ce?

Da, clar. Scena in care Tudor, care il joaca pe Gabi, prietenul meu, vine suparat la noi dupa ce afla ce am facut. A fost o scena in care a trebuit sa ma cert, sa explodez si sa imi arat emotiile. Mi-a placut maxim.

Ai crescut intr-un mediu cinematografic. Cat de mult te-a influentat tatal tau, Cristi Puiu, in alegerea drumului artistic?

Tatal meu a avut un impact urias, nu doar prin exemplul profesional, dar si prin felul in care traieste meseria. M-a invatat ca e nevoie de disciplina, curaj si respect pentru proces. Iar mama mea m-a sustinut intotdeauna, fiind prezenta sa discutam orice decizie, daca era nevoie sa o analizam din toate perspectivele. Insa alegerea mea a fost si personala: am descoperit ca iubesc sa spun povesti prin actorie, sa ma maimutaresc pentru mai multi oameni (nu doar surorile si prietenii mei) si sa explorez personaje complexe.

Ce sfat ti-a dat despre actorie — sau despre cum sa te raportezi la film?

Au fost mai multe sfaturi importante, cateva ar fi: sa raman sincera cu mine insami, atenta la ceilalti din jur, sa am incredere in instincte si sa nu caut replici perfecte, ci adevarul in ochii partenerului de joc.

Ce actrite sau filme te inspira cel mai mult?

Multe. Cateva actrite ar fi Gena Rowlands in A Woman Under the Influence, personajul ei m-a marcat profund, absolut impresionant; Juliette Lewis in Natural Born Killers, foarte cool si badass; Juliette Binoche in Trois Couleurs: Bleu, care m-a facut sa plang si sa inteleg cat de puternic poate fi un rol; Adrienne Shelley in Trust si Laura Dern in Wild at Heart sunt si ele exemple de sinceritate si forta in interpretare.

Alte filme care m-au impresionat sau pe care le-as revedea oricand: Ghost Dog: The Way of the Samurai de Jim Jarmusch, Grass (documentar) de Merian C. Cooper, Chicago de Rob Marshall, stiu toate piesele by heart, Spirited Away, Howl’s Moving Castle, Princess Mononoke de Hayao Miyazaki, Les nuits de la pleine lune de Eric Rohmer, Piesa neterminata pentru pianina mecanica de Nikita Mihalkov si multe altele.

Iar un serial la care am reinceput sa ma uit pentru a patra oara este Fleabag, de Phoebe Waller-Bridge, o femeie extrem de misto.

Cum vezi tinerii actori din Romania de azi? Simti ca se contureaza o noua generatie, cu o voce diferita?
Nu stiu daca pot sa imi dau neaparat cu parerea; nu m-am intrebat niciodata. Dar, din ce am vazut, cred ca exista o generatie noua, care vine cu energie, curaj si autenticitate, cu dorinta de a experimenta, de a aduce perspective personale si cu capacitatea de a combina profesionalismul cu emotia pura.

O intrebare dintr-o cu totul alta zona… am aflat ca esti foarte pasionata de gatit. De unde ai pasiunea asta? Ce gatesti? Ce iti place sa mananci?

Alta intrebare unde as putea sa stau sa scriu pana fac carpal tunnel. Aproape toata familia mea gateste: buni, mama, tata si sora mea Smaranda, iar recent a inceput si Zoe. Bucataria nu a fost niciodata goala la noi. De la festinul bunicii de Craciun si Paste (sau orice intrunire familiala de altfel), la supele si sendvisurile mamei pe care nu le voi uita niciodata, la serile de paste ale tatei, pana la biscuitii si cheesecake-urile lui Sma pe care le duceam mereu si la scoala.

Am inceput sa gatesc oficial prin clasa a 12-a, cand as fi preferat sa fac orice altceva mai putin sa invat. Gateam si ma uitam la teorii despre ce o sa se intample in urmatorul sezon din GOT, un elev exemplar. Apoi am inceput sa gatesc si cu prietenul meu si gatim si azi, mai ales pentru prieteni.

Imi place sa gust tot felul de creatii gastronomice, sa explorez culturi diverse prin mancare si sa gatesc pentru ca e cat se poate de natural. Mancarea e ceea ce suntem. „You are what you eat.” Dar, intr-o nota mai putin poetica, este si o forma de validare: daca sufleul meu nu e bun, vom afla in aproximativ 35-40 de minute.

Bucuria pe care o am cand nu mi se cufunda prajitura, cand carnea e gatita perfect sau cand imi dau seama ca lipseste ceva dintr-un fel de mancare (de regula aciditatea) este de neinlocuit. Asadar, gatitul este un cumul de criterii care ma determina sa umplu chiuveta de 4 ori, sa stau la cozi de 1 ora pentru un sendvis, sa aduc o prajitura cand ne vedem cu prietenii si sa mai pregatesc si o salatica mica care insoteste tot ce e deja pe farfurie.

Ador sa gatesc. Ce imi place sa mananc? Voi fi scurta, desi e cam tarziu pentru asta, si nu am neaparat o preferinta; anything goes. Totusi, am un soft spot pentru bucataria japoneza. Top 3-ul (facut cu greu) este: ramen, tartar de vita si desigur sendvisuri la presa cu sunca si cascaval. Fiecare cu motivul ei in spate, dar ast aar mai insemna inca cinci paragrafe de text.