Marketing de film. Yorgos Lanthimos si Emma Stone proiecteaza „Bugonia” in avans pentru spectatorii care sunt chei sau se rad in cap in sala de cinema. Noul film se vede in Romania din 31 octombrie.

Emma Stone si Yorgos Lanthimos au pornit de cateva zile turneul de promovare al peliculei favorite la premiile Oscar 2026: „Bugonia”. Filmul va avea o proiectie exclusiv pentru spectatorii cheliosi sau dispusi sa se rada in cap.
Producatorii filmului, printre care se afla Stone si Lanthimos, opteaza pentru campanie de promovare neobisnuita, transformata intr-un experiment de cinema si marketing.
Yorgos Lanthimos este cineastul de origine greaca care a schimbat regulile cinematografiei de autor prin The Favourite, Poor Things si Kinds of Kindness. Iar “Bugonia” este cea mai recenta colaborare cu Emma Stone.

“Bugonia” are o proiectie speciala la Los Angeles pe 20 octombrie, dar cu o conditie: accesul este permis doar celor care sunt chei sau care accepta sa se rada complet inainte de intrarea in sala.
Evenimentul are loc la Culver Theater, platforma culturala DoLA, care promoveaza evenimentele artistice din Los Angeles, a publicat anuntul cu mesajul: „Esti chel sau dispus sa te razi in cap? Luni, 20 octombrie, vino la Culver Theater pentru o proiectie gratuita a filmului Bugonia, semnat Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone si Jesse Plemons. Da, este real. Si da, o parte din eveniment va fi filmata.”
La fata locului va fi prezent un frizer profesionist care va tunde doritorii inainte de intrarea in sala, incepand cu ora 18:00, cu doua ore inainte de inceperea proiectiei. Accesul este gratuit, dar limitat la adulti si se face pe baza de inscriere in prealabil.
Practic, fiecare participant devine parte dintr-o extensie a universului filmului. Desi cerinta cheliei pare absurda, se potriveste in povestea lui Lanthimos: personajul interpretat de Emma Stone, o femeie de afaceri care conduce o corporatie si este rapita de un grup ce o considera o creatura venita din alta lume, apare complet rasa in cap – o imagine care devine simbolul central al filmului.
Partea bonus este ca spectatorii curajosi vor viziona pelicula cu patru zile inainte de premiera in cinematografele americane, pe 24 octombrie. In Romania, filmul poate fi vazut din 31 octombrie, fiind distribuit national de Ro Image 2000.
In era marketingului experiential, „Bugonia” ofera un exemplu excelent.


In locul clasicelor interviuri, afise si campanii digitale, echipa de promovare a filmului a construit un eveniment care functioneaza simultan pe mai multe planuri: ca performance art, ca experiment social si ca gest de implicare directa a spectatorului in poveste ─ momentul in care personajul jucat de Stone este recreat in sala de cinema.
In toate filmele sale, Lanthimos a fost interesat de anumite teme recurente: relatia dintre putere, control si supunere. In cazul “Bugonia”, renuntarea la par devine o metafora vizibila pentru renuntarea la individualitate, iar publicul care participa la proiectie nu doar urmareste filmul, ci il continua. Evenimentul in sine devine o prelungire a filmului, in care granita dintre fictiune si realitate se dizolva deliberat. Este o tendinta tot mai prevalenta in ultimii ani la Hollywood.
“Bugonia” este a patra colaborare dintre Yorgos Lanthimos si Emma Stone, un duo care a reusit sa imbine succesul critic cu cel de public. Incepand cu The Favourite (2018), pentru care Stone a fost nominalizata la Oscar, continuand cu Poor Things (2023) – rolul care i-a adus Premiul Oscar pentru cea mai buna actrita – si cu Kinds of Kindness (2024), relatia creativa dintre cei doi a devenit una dintre cele mai fertile din cinemaul contemporan.
In noul film, Stone o interpreteaza pe Patricia, o CEO enigmatica, suspectata ca ar fi o entitate extraterestra.
Jesse Plemons, partenerul ei de ecran, joaca rolul rapitorului, iar distributia ii mai include pe Alicia Silverstone, Aidan Delbis si Stavros Halkias. Filmul a fost prezentat in premiera la Festivalul de la Venetia, urmat de proiectii la Telluride, San Sebastián, Busan si AFI Fest, unde a fost elogiat pentru modul in care combina grotescul, ironia si tensiunea existentiala.
Titlul filmului, “Bugonia”, provine dintr-un mit antic grec care spunea ca albinele pot renaste din trupul unui bou mort – o legenda despre regenerare si viata care apare din moarte. Lanthimos foloseste acest mit pentru a vorbi despre reprogramarea umanului intr-o lume corporatista in care identitatea devine produs, iar controlul e interiorizat pana la anularea sinelui.
In trailer, Stone, in rolul lui Michelle Fuller, paraseste biroul si conduce spre casa, pe fundalul se aude piesa „Good Luck, Babe!” a lui Chappell Roan (unul dintre cele mai mari hituri ale anului 2024), inainte sa fie atacata in fata garajului de personajele interpretate de Jesse Plemons si Aidan Delbis. Urmeaza o succesiune de secvente scurte din „cartierul general al Rezistentei Umane”, unde rapitorii ii tund parul „ca sa nu poata lua legatura cu nava mama”, apoi un lung joc al oglinzilor in care victima devine negociatorul care incearca sa desurubeze credintele celor doi.
In a doua jumatate a trailerului, acelasi hit pop revine intr-o varianta distorsionata si intunecata, sincronizata cu declansarea unei operatiuni de cautare pe care Michelle o anticipase.
La conferinta de presa de la Venetia, Lanthimos a declarat ca filmul este o oglinda directa a prezentului: „Nu e mare lucru fictiune in distopia din Bugonia. Mult din ce vedeti reflecta lumea reala. Cand spui distopie te gandesti de obicei la un viitor in care s-a intamplat ceva cu civilizatia. Aici vorbim despre ce se intampla acum. (…) Omenirea se apropie de un bilant. Oamenii trebuie sa aleaga drumul corect, altfel nu stiu cat timp mai avem, cu tot ce se intampla in lume – tehnologie, AI, razboaie, clima – si cu negarea acestor lucruri, cu felul in care ne-am tocit sensibilitatea.”
De fapt, filmul este de fapt un remake in limba engleza al proiectului sud-coreean Save the Green Planet! (Jang Joon-hwan, 2003). Scenariul a fost scris de Will Tracy, dezvoltat initial impreuna cu Ari Aster si Lars Knudsen.