Un nou tip de experienta cinematografica incepe sa devina viral: in Olanda au aparut cinematografele „ADHD-friendly”, concepute pentru persoanele care au dificultati in a ramane nemiscate, in liniste totala sau concentrate pe durate indelungate. In locul regulilor traditionale – tacere, imobilitate, intuneric complet – aceste spatii propun o abordare flexibila: lumina ambientala usor crescuta, libertatea de a te misca, de a tricota, desena sau de a manipula obiecte pentru a se juca cu degetele. Scopul este crearea unui cadru in care spectatorii sa se simta confortabil, acceptati si in control asupra experientei lor senzoriale.

Fenomenul se inscrie intr-o tendinta mai larga de intelegere a ADHD-ului (Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder) ca tip de neurodivergenta, nu ca o „problema de disciplina”. ADHD este o tulburare de neurodezvoltare caracterizata prin dificultati persistente de atentie, impulsivitate si/sau hiperactivitate. Pentru multe persoane, statul timp indelungat intr-un scaun, fara posibilitatea de miscare sau stimulare tactila, poate genera un disconfort intens care afecteaza capacitatea de a urmari un film. De aceea, cinematografele adaptate devin nu doar un spatiu de recreere, ci un exemplu de incluziune culturala.

In Romania, diagnosticul de ADHD poate fi pus de medici psihiatri (de adulti sau de copii), precum si de psihologi clinicieni specializati in evaluare psihologica. Evaluarea completa implica, de regula, interviuri clinice, chestionare standardizate si analiza istoricului comportamental. Persoanele interesate se pot adresa: cabinetelor individuale de psihiatrie si psihologie, clinicilor private de sanatate mintala, spitalelor de psihiatrie, centrelor de sanatate mintala din orasele mari si serviciilor ambulatorii din spitalele de pediatrie (pentru copii si adolescenti). Diagnosticul este accesibil, iar in multe orase mari exista profesionisti familiarizati cu neurodivergenta la adulti, nu doar la copii.

Aparitia cinematografelor „ADHD-friendly” arata nevoia tot mai clara de spatii publice adaptate diversitatii cognitive. Ele nu sunt doar o noutate virala, ci un semn ca societatea incepe sa recunoasca faptul ca oamenii percep si proceseaza lumea in moduri diferite — si ca arta, cultura si comunitatea pot deveni mai incluzive atunci cand regulile nu sunt gandite doar pentru un singur tip de creier.

Trasaturi care astazi sunt asociate cu ADHD au fost descrise inca din secolul XVIII: de exemplu, medicul german Melchior Adam Weikard in 1775 a scris despre o „lipsa de atentie” la copii care seamana cu ceea ce numim azi ADHD.

Diagnosticul modern „ADHD” (sau „ADD/ADHD”) a fost insa oficializat in sistemele de clasificare psihiatrica incepand cu anii 1980: de exemplu, in SUA in manualul Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-III) in 1980 apare „attention-deficit disorder with or without hyperactivity”.

La sfrasitul anilor 90, intr-un context in care medicii aveau mai mult access la informatii de specialitate au inceput sa existe diagnostic de ADHD in Romania.

Exista studii romanesti care mentioneaza ca tulburarea a fost tratata/recunoscuta in literatura romaneasca incepand cu cel putin anii 2000.