Intr-o societate in care tragediile lasate de violenta asupra femeilor capata frecvent contur de stiri de scurta durata, fara consecinte durabile, modul in care vorbim devine o zona de lupta culturala. Campania „Spune lucrurilor pe nume” lansata de Cotidianul.ro atrage atentia asupra limbajului pe care-l folosim in asemenea situatii, incercand sa schimbe influenta culturala de sute de ani, punand accent pe empatie fata de victima.

Cotidianul.ro ridica o provocare simpla, dar profunda: sa nu mai spunem „o femeie a fost violata”, ci „un barbat a violat o femeie”. Aceasta exprimare conteaza si face diferenta pentru ca, in cuvinte, se joaca puterea, respectul, responsabilitatea — si, uneori, viata.

Cuvintele nu sunt neutre

Manifestul „Spune lucrurilor pe nume” demonteaza falsa impresie ca felul de a relata ar fi doar o chestiune de stil: Vorbele nu sunt doar vorbe. Ele reprezinta dreptate, adevar si putere.

Limbajul pasiv — „o femeie a fost lovita” — musamalizeaza faptul ca exista un autor concret, o responsabilitate clara: cineva a lovit. Astfel, pasivitatea gramaticala contribuie la ascunderea agresorului si la stigmatizarea victimei.

De ce schimbarea conteaza

1. Pentru recunoasterea responsabilitatii

Un prim efect imediat al trecerii la limbaj activ este: numesti agresorul. Nu doar „s-a intamplat ceva”, ci “cineva a facut ceva”. Aceasta claritate schimba complet sensul naratiunii: transforma violenta dintr-un incident neutru, intr-un act intentionat, cu un vinovat real. Astfel, societatea — incluzand justitia, autoritatile, presa — nu se poate sustrage usor de la responsabilitate.

2. Pentru demnitatea supravietuitoarelor

Cand victima este prezentata pasiv, ca „o femeie care a fost…”, rolul ei e redus la a suferi — nu la a exista. Prin schimbarea limbajului, redam demnitate: femeia devine o persoana cu drepturi, cu voce. In acelasi timp, eliminam insinuarile ca „ea a provocat”, ca „a meritat” — un mecanism subtil si periculos de victim-blaming.

3. Pentru schimbarea culturala

Limba modeleaza mentalitatea. Daca media, institutiile, politicienii si oamenii de rand vorbesc despre violenta ca despre fapte pasive, devine natural sa se perceapa ca acestea sunt simple incidente, inevitabile, de neoprit. In schimb, cand se spune clar cine a facut ce, se impune ideea de responsabilitate, de justitie, de preventie. Asa se cladeste o cultura responsabila fata de violenta.

Limbajul ca instrument de justitie si empatie

Adoptarea unui limbaj activ, care identifica autorul, nu doar reda o crima — ci ofera sansa la dreptate. In paralel, ofera si empatie: victimelor nu li se mai cere sa „taca”, sa „fuga de rusine”, sa isi ascunda suferinta. Ele devin vazute. Incluse. Ascultate.

De asemenea, intr-o lume in care doar 20% dintre victimele violentei se adreseaza institutiilor, iar una din opt raporteaza la politie, cum noteaza un raport european recent — schimbarea discursului poate impulsiona curajul de a vorbi, de a cere ajutor.

Ce putem face  fiecare, la nivel personal si colectiv

In calitate de cetateni: sa fim atenti la exprimarea noastra — sa spunem „un barbat a lovit o femeie”, nu „o femeie a fost lovita”.

In familie si prieteni: sa constientizam cand replicile normalizeaza agresiunea — chiar si involuntar — si sa le corectam.

In presa, social media, comunicare publica: sa adoptam un limbaj de responsabilizare, nu de pietate sau abstractizare.

La nivel institutional si politic: sa promovam ghiduri de limbaj – ca cele propuse de „Spune lucrurilor pe nume” – care sa devina standard.

Poate ca schimbarea incepe cu un titlu — dar continua cu justitie. Va puteti alatura campaniei semnand manifestul spunelucrurilorpenume.ro