Designerul Valentino Garavani a murit ieri la Roma, la varsta de 93 de ani. Disparitia lui marcheaza finalul unei epoci  in care numele unui creator de moda putea sa devina, fara ocolisuri, sinonim cu ideea de eleganta „de gala”. Pentru publicul larg, Valentino a ramas designerul care a imbracat regine, printese, prime doamne si vedete cu o constanta rar intalnita.

Casa de moda Valentino pe care a lansat-o la inceputul anilor ’60 a crescut pe doua directii care s-au sustinut reciproc: disciplina Haute Couture invatata la Paris si instinctul de a stabili o semnatura vizuala usor recognoscibila. In atelierul Valentino au contat dintotdeauna detaliile, vazute aproape ca argumente ce pledeaza in favoarea creativitatii sale: funde, volane, dantela, broderii, finisaje care faceau diferenta intre o rochie frumoasa si o rochie Valentino.

Din cercul apropiat al lui Valentino au facut parte Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn, Sophia Loren, iar relatia cu Jackie Kennedy a ramas una dintre cele mai citate conexiuni dintre moda si istoria mondena a secolului XX: Kennedy a purtat o rochie alba semnata Valentino la nunta cu Aristotle Onassis, iar designerul a revenit asupra unei rochii verde menta realizate pentru ea in 1967, transformand-o, peste decenii, in varianta purtata de Jennifer Lopez la Oscarurile din 2003.

Drumul spre Haute Couture a trecut prin Paris si printr-o ambitie luata in serios de la 17 ani.

Valentino Clemente Ludovico Garavani s-a nascut la 11 mai 1932, la Voghera, in apropiere de Milano, intr-o familie burgheza. Numele i-a fost ales dupa actorul Rudolph Valentino, iar in jurul acestei referinte s-a lipit si porecla „Sheik”, inspirata de un rol celebru din portofoliul actorului.

A inceput sa-si pregateasca traseul devreme. La Milano a studiat moda si franceza, apoi, la 17 ani, a plecat la Paris, unde a urmat cursuri la École des Beaux Arts si la Chambre Syndicale de la Couture Parisienne. Acolo a intrat in sistemul de atelier care a definit ADN-ul creatiilor sale: precizia tiparului si ideea ca o rochie se construieste, nu se improvizeaza.

Dupa perioada de studiu, a lucrat la Jean Dessès, apoi la Guy Laroche, iar inainte de a-si deschide propria casa de moda a avut si o etapa petrecuta alaturi de Princess Irene Galitzine, cunoscuta pentru pijamalele elegante de seara. Aceste puncte de legatura l-au definit ca un designer care intelegea si disciplina, si spectacolul, si cum se tine o linie fara sa devina rigida.

Debutul oficial ca nume independent a venit la Roma. Prima colectie a fost prezentata la 28 februarie 1959, in saloanele de pe Via Condotti. 

Giancarlo Giammetti, care l-a intalnit la scurt timp dupa aceea, avea sa descrie acea lansare drept o „maison de couture” in toata regula, cu o miza mare pentru o Italie in care moda era, la momentul respectiv, mai restransa ca vizibilitate internationala.

Giancarlo Giammetti a intrat in viata lui Valentino dupa o intalnire intamplatoare la final de iulie 1960, intr-un bar de pe Via Veneto, in plina atmosfera de Dolce Vita a Romei. Dupa 12 ani in care au format un cuplu, cei doi au ramas cei mai buni prieteni si parteneri de afaceri, Giammetti a fost omul care a tinut afacerea pe linie, cu o perseverenta care a depasit 65 de ani de colaborare. Povestea lor este documentata in “Valentino: The Last Emperor”, o pelicula lansata in 2008. 

La scurt timp dupa lansare, casa de moda a ajuns aproape de faliment, iar Valentino a pus problema pe seama gusturilor lui scumpe, cu cheltuieli greu de sustinut. Solutia a fost una practica: mutarea din Via Condotti intr-un spatiu mai mic, intr-un palazzo din secolul al XVI-lea de pe Via Gregoriana, fara sa renunte, insa, la ambitia de a lucra „ca la Paris”.

Succesul brandului a venit dupa ce a inceput sa exercite o atractie aparte asupra celebritatilor care treceau prin Roma. In 1961, Elizabeth Taylor, aflata la Roma pentru filmarile la „Cleopatra”, a ales o rochie alba Haute Couture semnata de Valentino pentru premiera „Spartacus”. A fost genul de aparitie care a functionat ca recomandare publica si care l-a ajutat pe designer sa fie apreciat in presa. 

In iulie 1962, Valentino s-a numarat printre designerii care au prezentat la Sala Bianca din Pitti Palace, o platforma care a ajutat brandurile italiene sa fie vazute international. Treptat, clientela a ajuns sa includa nume de referinta din mai multe capitale, de la Jacqueline de Ribes si Marella Agnelli pana la Babe Paley, Consuelo Crespi si Gloria Schiff.

Albul din 1968 a facut istorie, dar rosul a ramas emblema Valentino.

Un moment editorial care a fixat prestigiul casei de moda in anii ’60 a fost colectia couture „All White” din 1968. Vogue a numit-o „the talk of Europe” si a insistat asupra ideii de alb in multe registre, de la alb „crocant” la alb dantelat, de la alb cremos la alb moale, puse impreuna in tinute ton sur ton. O parte dintre piese au fost fotografiate in apartamentul lui Cy Twombly din Roma, pe Marisa Berenson, intr-un cadru care a legat moda de arta si de o anumita aristocratie culturala.

Totusi, numele Valentino a ramas lipit, in imaginarul colectiv, de rosu. Nu de orice rosu, ci de un rosu „Valentino”, o nuanta pe care, in mod inteligent, a transformat-o intr-o semnatura a brandului. Designerul a spus, la un moment dat, ca totul este facut ca sa atraga, sa seduca, sa fascineze, iar rochia Valentino trebuia sa ramana, inainte de orice, o rochie „de doamna”, chiar atunci cand introducea detalii de lenjerie, un decolteu bine gandit sau decupaje plasate cu masura.

Treptat, Valentino si-a definit si un stil personal care a devenit, in timp, iconic: bronz intens, coafura impecabila si costumul purtat ca uniforma personala. Obisnuia sa se lase fotografiat de paparazzi la plaja cu diverse celebritati inca din anii ’60, pentru a-si consolida statutul de designer al elitelor. 

Chiar daca Valentino a spus ca nu i-au placut tendintele modei din anii ’80, afacerea a crescut puternic atunci. 

In 1986, Valentino era cel mai mare exportator italian de moda, cu livrari estimate la aproximativ 385 de milioane de dolari. In anii ’90, cand cultura celebritatilor a luat amploare, estetica lui, foarte departe de grunge, a ramas totusi perfect adaptata covorului rosu, iar aparitiile au continuat sa-i aduca vizibilitate.

La nivel administrativ, compania care detine Valentino a trecut printr-o succesiune de schimbari si conduceri. In 1998, conglomeratul HdP, controlat de Fiat, a cumparat Valentino pentru circa 300 de milioane de dolari, intr-un proiect de construire a unui grup italian de lux. Garavani si Giammetti au primit atunci participatii minoritare si pozitii in structurile de conducere, ramanand implicati in calitate de consultanti. In 2002, HdP a vandut Valentino catre Marzotto, iar in 2005 a aparut Valentino Fashion Group, dupa o reorganizare a activelor.

Finalul epocii Valentino a fost marcat public in 2007, la aniversarea de 45 de ani a casei de moda, printr-un program amplu la Roma: prezentare de moda, cina la Temple of Venus, expozitia „45 Years of Style” la Ara Pacis Museum si un bal la Villa Borghese pentru 950 de invitati, cu nume din industrie si din showbiz, de la Giorgio Armani si Karl Lagerfeld pana la Mick Jagger si Gina Lollobrigida. La scurt timp, Permira a preluat compania, iar pe 4 septembrie 2007 Garavani si Giammetti au iesit din brand. In 2012, casa a fost cumparata de Mayhoola, sustinut de Qatar, iar conducerea creativa a trecut, in timp, prin Maria Grazia Chiuri si Pierpaolo Piccioli. 

Din martie 2024, rolul principal al brandului — cel de director de creatie — a fost preluat de Alessandro Michele.

Retragerea lui Valentino a fost oficializata in 2008, cu o celebrare la Roma, iar in 2009 a aparut documentarul „Valentino: The Last Emperor”.

Documentarul regizat de Matt Tyrnauer, care urmareste ultimii doi ani pana la retragere, pe fundalul relatiei cu Giammetti si al vietii din jurul casei. In film, Valentino spune, intr-o fraza care a circulat mult, ca stie ce isi doresc femeile: sa fie frumoase.

Dupa retragere, nu s-a retras cu adevarat din lumina reflectoarelor. A aparut constant in primul rand la defilarile de moda, inclusiv la Paris, iar in 2018 a reactionat public, emotionat, la o colectie de Haute Couture semnata de Piccioli, ridicandu-se in picioare la final. In afara podiumurilor, si-a pastrat vizibilitatea prin Instagram, cu petreceri la domeniul Wideville din Franta sau pe iahtul TM Blue One, de multe ori insotit de cainii lui pug.

In ultimii ani, atentia lui Garavani si a lui Giammetti s-a concentrat pe fundatia care le poarta numele, infiintata in 2016, cu misiune filantropica, si pe PM23, palazzo-ul din Roma de la 23 Piazza Mignanelli, renovat complet si transformat intr-un spatiu pentru activitati culturale. PM23 a fost inaugurat in luna mai cu expozitia „Horizons | Red”, care a reunit 50 de rochii rosii si 30 de lucrari de arta, inclusiv din colectia personala a celor doi, cunoscuti si ca pasionati colectionari.

Funeraliile lui Valentino Garavani vor avea loc pe 23 ianuarie, la Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, in Piazza della Repubblica din Roma.