Galerie foto. La MARe s-a deschis retrospectiva Stefan Bertalan. Curator este Bernard Blistène, fost director la Centre Pompidou si una dintre cele mai influente 25 de figuri din lumea artei.

La MARe/Muzeul de Arta Recenta s-a deschis retrospectiva „Stefan Bertalan. In ritmul lumii”, o validare simbolica a scenei de arta contemporana din Bucuresti, aducand in prim-plan mostenirea unui pionier al avangardei neo-constructiviste.
Curatorul expozitiei este Bernard Blistene, fost director al Musée National d’Art Moderne – Centre Pompidou din Paris intre 2013 si 2021, recunoscut drept una dintre cele mai influente 25 de figuri din lumea artei la nivel global.
„In ritmul lumii” propune o lectura exhaustiva a operei lui Stefan Bertalan, artistul care a pus bazele celor mai vitale grupuri experimentale din Romania.
Expozitia, care va ramane deschisa pana pe 3 mai 2026, marcheaza o colaborare de anvergura intre MARe si Fundatia Art Encounters din Timisoara.
In viziunea lui Bernard Blistene, opera lui Bertalan depaseste granitele nationale, fiind ancorata intr-o cautare universala a sensului. „Intr-o epoca a expansiunii nelimitate a teritoriilor artistice, devine esential sa revenim la acei artisti care au anticipat turnura cosmo-morfica a creatiei, gandindu-si opera in fuziune cu universul. Opera lui Bertalan este, inainte de toate, cea a unui om nelinistit… reinventand lumea pentru a se opune minciunii cunoasterii predate si pentru a infrunta ceea ce Leonardo da Vinci numea «o dementa suverana»”, afirma curatorul francez.
In cadrul acestui demers ambitios, retrospectiva ocupa integral spatiul muzeului, de la nivelul subteran pana la etajul al treilea, o desfasurare de forte necesara pentru a cuprinde intreaga magnitudine a imaginatiei si intereselor lui Bertalan.
Ioana Enache, Directorul MARe, subliniaza greutatea acestei prezente internationale in inima Bucurestiului: „Faptul ca Bernard Blistene alege sa ocupe intregul muzeu pentru a recompune parcursul operei lui Stefan Bertalan reconfirma valoarea internationala a artei romanesti. Aceasta colaborare reflecta misiunea MARe de a integra scena locala la nivel global. Dincolo de expertiza sa, Bernard Blistene ne-a oferit o veritabila lectie de viata despre etica muncii in muzeu si despre respectul profund fata de viziunea artistului.”
Traseul expozitiei dezvaluie straturile profunde ale cercetarii lui Bertalan, incepand cu implicarea sa in fondarea Grupului 111 in 1965.
111 a reprezentat primul colectiv de arta experimentala din Romania, fiind urmat de grupul Sigma, activ intre 1969 si 1980, renumit pentru abordarea sa interdisciplinara. Un punct central al expozitiei il reprezinta instalatia MultiVision, realizata in 1978, care este expusa acum pentru prima data in Bucuresti, oferind publicului ocazia sa inteleaga complexitatea viziunii lui Bertalan asupra sistemelor de comunicare si perceptie.
Evolutia artistului este urmarita de la rigoarea neo-constructivista a anilor ’60 pana la preocuparile sale din anii ’70 legate de cibernetica si sisteme. Studiind cu minutiozitate procesele organice, minerale si vegetale, Stefan Bertalan a reusit sa dezvolte o adevarata cosmologie in care fiinta umana si natura sunt intr-o legatura inseparabila.
Expozitia pune in lumina si latura pedagogica a artistului, acesta avand un impact semnificativ la Facultatea de Arhitectura si Urbanism din Timisoara intre 1970 si 1981, perioada urmata de anii dificili ai exilului forțat in Öhringen, Germania, unde a trait pana in 2012.
Retrospectiva de la MARe vine sa completeze o prima versiune a proiectului initiata de Fundatia Art Encounters la Timisoara in 2025, insa expozitia bucuresteana a fost regandita special pentru a se plia pe arhitectura specifica a muzeului.
Gregory Lang, recent numit in functia de directorul artistic al MARe, considera o onoare prezenta lui Bernard Blistene in calitate de curator, subliniind ca acest eveniment marcheaza o noua etapa in maturizarea institutiei. Evenimentul este insotit de publicarea monografiei „Stefan Bertalan. In ritmul lumii”, un volum documentat cu ajutorul familiei artistului si prin contributia unor colectionari privati si institutii, continand eseuri inedite si reproduceri ale celor peste 250 de lucrari prezente in expozitie.
Publicul poate vizita expozitia la sediul muzeului din Bulevardul Primaverii nr. 15, in Sectorul 1, biletele fiind disponibile pe platforma oficiala a institutiei: mare.ro.













