In portofoliul lui Elias Ferchin, cunoscut actor roman, cu peste 50 de roluri in filme romanesti si internationale, filmul „KIZIM” ocupa un loc special. Elias semneaza scenariul si joaca unul din rolurile principale. „KIZIM” este primul film cu si despre etnia tatara.

Elias Ferchin joaca rolului lui Aynur, un barbat de 45 ani, familist convins, ancorat in traditiile musulmane. Genul de tatar linistit, dar care poate deveni vulcanic daca nu-i convine ceva. Actiunea are loc in zilele noastre intr-un cartier situat la granita portului Constanta. Intr-o familie traditionala musulmana de tatari, o adolescenta de 15 ani pe nume Selda se lupta cu prejudecatile parintilor pentru a-i convinge ca iubirea nu are granite religioase. Parintii, la randul lor, se lupta sa o convinga ca traditiile tataresti sunt importante pentru viitorul ei. Filmul isi propune sa arate nevoile si trairile unei gasti de pusti de 15 ani intr-un cadru autentic constantean. Un eveniment neprevazut le da peste cap planul de a evada din rutina zilnica a cartierului.

Regizat de Radu Potcoava, produs de Ruxandra Flonta si Liviu Marghidan si distribuit de FORUM FILM, „KIZIM” intra in cinematografe din 24 februarie.
Din distributie fac parte: Meryem Yeliz Mustafa, Matei Saizescu, Anastasia Udrea, Luca Adrian Fieraru, Tudor Milan Palade, Elias Ferchin Musuret, Turchian Güzin Nasurla, Judith State, Tudor Chirila, Bogdan Farcas, Amuly, Marian Capota, Gabriela Valentir si multi altii.

Filmul „Kizim” exploreaza o tema dificila — confruntarea dintre traditie si libertatea individuala. Cum a inceput pentru tine aceasta poveste si ce te-a determinat s-o transformi intr-un scenariu de film?

A inceput probabil din niste momente traite de mine, cand a trebuit sa trec prin situatii oarecum similare cu cele din film, sa lupt un pic pentru libertatea mea de a alege cum si cu cine vreau sa-mi traiesc viata, parintii mei fiind educati intr-o cultura destul de stricta din punct de vedere religios.

Povestea scenariului a inceput prin 2022, cand s-a anuntat concursul CNC, iar la sectiunea de film tematic erau propuse filme pentru copii si adolescenti.
Cu Liviu Marghidan si Ruxandra Flonta tocmai terminasem filmarile la „Strajerii Deltei”, un film tot pentru copii, si stiind ca s-au aratat interesati de genul asta, erau deja la al doilea, si colaborasem ca actor la ambele, am zis ca e cel mai potrivit sa-i propun scenariul meu care inca nu era tocmai un scenariu, aveam un sinopsis, cateva secvente scrise. I-am sunat, le-am povestit ca am o idee, un scenariu cu pusti, actiunea se intampla in Constanta, in cartierul in care am crescut, are si o nota personala, le-a placut si mi-au zis sa-l scriu.

Filmul abordeaza identitatea tatara in premiera in cinemaul romanesc. Cat de personala este aceasta perspectiva si cum ai lucrat pentru a reda autentic traditiile si tensiunile din interiorul acestei comunitati?

E un amalgam de intamplari, atat personale cat si de situatii auzite in familia mea, cand eram mai mic sau in comunitate. Si cred ca in felul asta am reusit sa croiesc un scenariu cu o poveste care din pacate, desi tot mai rar, inca se intampla in unele familii!

Din fericire pentru mine, am reusit sa-i fac pe parinti sa inteleaga ca traim vremuri diferite, iar alegerile mele sentimentale nu au nicio legatura cu faptul ca vreau intentionat sa refuz o relatie cu o fata musulmana, ci de firescul vietii. Nu poti programa momentul cand te vei indragosti!

Selda este un personaj aflat intre doua lumi: cea a parintilor si cea a generatiei sale. Ce te-a interesat cel mai mult in scrierea si interpretarea acestei rupturi intre generatii?

M-a interesat ca generatia parintilor sa incerce sa inteleaga generatia Seldei, nu prin radicalism, ci prin comunicare. Din pacate lipsa comunicarii duce de cele mai multe ori la decizii luate cu riscul de a rani cel putin pe una din parti.

E foarte importanta educatia pe care o primesti acasa, mediul, atmosfera familiala cu care cresti, iar felul in care ii explici copilului importanta religiei il va atrage sau il va indeparta de acel subiect. Iar religia poate fi un subiect delicat.

Cum ai gasit echilibrul intre a construi o poveste despre o criza familiala si, in acelasi timp, despre maturizare si empatie? Si ce melanj de genuri si teme regasim?

Maturizarea cred ca merge mana-n mana cu empatia sau cel putin asa ar trebui. Dar nu si cand intampini o criza familiala, cand parintii tai sunt impotriva valorilor tale, cand doar valorile lor conteaza, iar tu trebuie sa te conformezi lor cu orice pret.

Scenele din Vama Veche par sa fie un moment de cotitura, aproape simbolic. Cum ai gandit aceasta calatorie ca experienta transformatoare pentru personaje — dar si pentru spectatori?

Pai in primul rand pentru multi cat si pentru mine, Vama Veche este un simbol al oamenilor liberi, deci am considerat ca odata ajuns acolo poti considera ca ai facut primul pas spre libertatea ta, spre transformarea ta din copilul prins in bratele parintilor spre o viata libera unde poti si tu decide ce vrei sa faci, pe cine sa iubesti sau in ce religie sa crezi!

In calitate de actor si scenarist, cum a fost sa traiesti procesul creativ pe ambele

planuri? Ai resimtit tensiune intre dorinta de control a scenaristului si libertatea actorului din platou?

Ca actor a fost poate cel mai usor, stiind toata povestea, dar evident m-am implicat la fel de serios ca la orice alt film. Poate ca scenarist a fost de cateva ori dificil, avand in vedere ca am fost nevoiti sa facem cateva „ajustari” in scenariu, fie din motive de buget, fie din motiv de viziuni diferite. Odata cu venirea lui Radu Potcoava, in calitate de regizor, lucrurile s-au schimbat un pic, fiindca, dupa e si normal, regizorul cooptat intr-un proiect intotdeauna va incerca sa-si lase o amprenta personala asupra unui film. Am discutat despre anumite propuneri, am fost nevoiti si din cauza bugetului sa mai renuntam la multe scene, dar ne-am inteles cu totii bine si am ajuns in final la o forma care ne-a multumit pe toti. Compromisurile sunt parte din intregul act.

„Kizim” ridica si intrebari despre vinovatie, rusine si iertare. Ce mesaj speri sa duca publicul acasa dupa aceasta poveste si cum ai vrea sa fie perceputa relatia dintre generatii in contextul actual al societatii romanesti?

In primul rand as vrea sa nu interpreteze gresit ceea ce vor vedea in film, adica sa nu generalizeze, fiindca noi expunem in acest film de fictiune un caz care din fericire e din ce in ce mai rar de intalnit in viata reala. Este un caz izolat dintr-o comunitate, asa cum probabil sunt multe si in alte comunitati. Scopul nu a fost sa arat cu degetul inspre comunitatea mea, inspre traditii, si sa spun ca „asa e bine sau asa e rau, din contra, consider ca traditiile unei comunitati minoritare trebuie pastrate, duse mai departe de fiecare generatie, cred ca e de datoria noastra sa facem asta. Mesajul e sa lasam tinerii sa iubeasca asa cum simt. Religia la fel ca si iubirea este o emotie, iar eu cred ca daca iubesti sincer poti iubi orice om indiferent de religie sau de etnie.

Cum ti-ai dori sa fie receptat filmul de catre tineri, de ce e atat de important pentru tine ca ei sa vada acest film?
E important pentru mine sa ajunga la tineri in primul rand, pentru ca e un film care vorbeste despre o comunitate din Romania despre care multi dintre ei probabil stiu foarte putin spre deloc. E un film despre generatia lor, despre framantarile lor, despre prima iubire, despre curaj, despre primul pas inspre libertate si maturizare, are si o coloana sonora pe placul lor. Si cum sa nu vrei sa mergi la un film in care Tudor Chirila este tatal lui Amuly?! 🙂