Anul 2026 se desfasoara sub semnul celebrarii lui Constantin Brancusi, atat in tara, cat si pe plan international, printr-o sute de manifestari care scot la iveala cat de fragila ramane granita dintre omagiul autentic si festivismul gol de continut.

Saptamana aceasta, contextul devine cu atat mai dens cu cat, pe 19 februarie, marcam Ziua Brancusi, un moment ce impune o reflectie profunda asupra modului in care publicul si institutiile statului ar trebui sa gestioneze memoria artistului, evitand tentatia de a-l transforma intr-un simplu erou national de vitrina.

In acest peisaj cultural, rigoarea si respectul fata de spiritul brancusian devin conditii esentiale, aspecte subliniate de Doina Lemny, una dintre cele mai autoritare voci in cercetarea operei sculptorului, intr-un interviu acordat publicatiei Cotidianul.ro. Specialistul trage un semnal de alarma asupra necesitatii de a proteja intentiile clare ale artistului in fata interpretarilor facile si a zgomotului festiv fara substanta.

Stabilita la Paris si avand o experienta de aproape trei decenii in arhivele Centrului Pompidou, Doina Lemny ramane specialistul la care apeleaza marile muzee ale lumii ori de cate ori este necesara rectificarea unei informatii biografice sau datarea unei opere complexe. 

Pentru Doina Lemny, celebrarea lui Brancusi nu trebuie sa se rezume la zgomot inutil, ci sa reprezinte o ocazie de a demonta mituri si de a prezenta publicului adevarul istoric, extras direct din documentele vremii. Cercetatoarea subliniaza ca datoria specialistilor este sa transmita cele mai noi descoperiri cu o fidelitate absoluta, onorand astfel modestia deosebita a unui om care repeta adesea ca gloria reprezinta cea mai mare escrocherie a oamenilor.

Calendarul domniei sale pentru prima jumatate a anului 2026 reflecta o activitate extinsa la nivel global. Dupa ce a inceput anul cu evenimente la Nicosia, Paris si Tel Aviv, urmeaza sa sustina conferinte si sa participe la simpozioane la Focsani, Iasi, Roma, Viena, New York, Luxemburg, Craiova si Bucuresti. Mai mult decat o agenda de lucru, este o misiune asumata de a raspunde intrebarilor publicului si de a genera noi perspective de dialog asupra operei si vietii lui Brancusi, aspecte pe care le descrie ca fiind indivizibile.

Unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale toamnei acestui an este expozitia organizata in colaborare cu Art Safari, care porneste de la volumul „Brancusi et ses muses”, semnat de Doina Lemny si publicat initial in Franta in anul 2023.

Mai jos gasiti trei extrase din interviul din Cotidianul.ro care poate fi citit aici, in intregime.

Ce ar trebui sa stim despre modul in care ar fi sanatos sa fie celebrat acest an? in termeni concreti, ce inseamna „Anul Brancusi” si ce ar trebui sa produca el, dincolo de eticheta aniversara?

O aniversare ca aceasta trebuia pregatita cu doi ani inainte, avand in vedere timpul necesar pentru cererea imprumuturilor unei opere si pregatirea unei expozitii de anvergura. Mi-e greu sa dau sfaturi forurilor implicate in astfel de celebrari, dar cred ca ar fi trebuit sa se constituie o comisie restransa de istorici de arta si curatori experimentati, care sa aduca idei si sa decida cateva actiuni esentiale.

Pe langa o expozitie majora, ar fi fost esentiala o „infrastructura” culturala durabila, nu doar evenimente punctuale. De exemplu: publicarea unui catalog raisonné al tuturor operelor de Brancusi pastrate in colectiile publice din Romania; republicarea, in conditii moderne, a primului album reprezentand ansamblul monumental de la Targu Jiu cu fotografiile realizate de Ion Miclea in 1973 – fotografii de o mare calitate artistica.

Care sunt cele mai eronate mituri raspandite despre Brancusi, pe care le intalniti recurent, si care ar merita corectate in acest an aniversar?

Mai intai, este afirmatia conform careia Brancusi ar fi dorit sa lase statului roman continutul atelierului sau parizian, dar acesta l-ar fi refuzat. S-au adus si in presa argumente cu documente; s-a demonstrat ca toata aceasta afirmatie a pornit de la o gresita interpretare a unor documente referitoare la acceptarea lui Brancusi la Academie in 1951. Brancusi n-a avut niciodata un atelier in Romania si ca era constient ca a lasat tarii sale natale un ansamblu unic in lume, iar atelierul parizian isi are locul acolo unde el a creat timp de 50 de ani. Nu exista niciun document sau o declaratie a artistului care sa ateste aceasta intentie.

Un alt cliseu: „marea lui dragoste” cu Maria Tanase, o relatie fictiva, vehiculata in fiecare an cand celebram Ziua Brancusi, pe 19 februarie.

Este o legenda tesuta din imaginatia avocatului-scriitor Petre Pandrea, publicata si republicata de mai multe ori in Romania, care descrie in amanunt momentele de dragoste inflacarata dintre cei doi artisti. Or, Petre Pandrea n-a fost in atelier la Brancusi; l-a intalnit o data, in 1937, cand sculptorul a venit in tara pentru ridicarea Coloanei fara sfarsit de la Targu Jiu.

Aceasta legenda a fost intarita si de existenta unei fotografii ce se afla la Biblioteca Academiei, in care este reprezentat Brancusi alaturi de Maria Tanase si de Suzana Doicescu, sotia arhitectului Octav Doicescu – fotografie realizata la Expozitia Universala de la New York din 1939, in pavilionul Romaniei. 

Petre Pandrea povesteste in amanunt venirea Mariei Tanase in 1937 la Paris, cu ocazia Expozitiei Universale din capitala Frantei, si atunci l-ar fi intalnit pe Brancusi si ar fi trait cateva zile de dragoste nebuneasca. Or, Maria Tanase nu a fost la Paris in 1937, fapt confirmat si de biografii ei, dintre care as cita numai pe Stejarel Olaru (Maria Tanase: artista, omul, legenda, aparuta la Editura Corint), cu care am comunicat si mi-a confirmat ca Maria Tanase n-a fost la Paris in 1937 si ca iubirea dintre ea si Brancusi este o inventie a acestui scriitor, preluata cu usurinta de jurnalisti putin scrupulosi, ce nu tin seama de pareri avizate.

in afara de acest argument, as mai adauga ca in bogata colectie de discuri a lui Brancusi nu exista niciun disc cu Maria Tanase.

Pentru ca i-ati cercetat mostenirea donata statului francez si arhivele si pentru ca ati mers constant aproape de esenta lui, cum credeti ca ar fi privit Brancusi acest an care ii este dedicat, cum si-ar fi dorit sa fie celebrat?

Brancusi afisa o modestie deosebita si repeta in scrierile sale o definitie personala care-i amintea de riscurile atingerii gloriei: „Gloria este cea mai mare escrocherie a oamenilor” sau „gloria este mai rea decat ciuma” si „apoi, daca gloria pune stapanire pe mine, ce voi deveni?”.

Cu toate acestea, nu putea fi insensibil la ecourile favorabile pe care le primea in urma unor expozitii, la invitatiile onorabile in cercuri mondene. Raspundea cu promptitudine cererilor de imprumut de opere pentru expozitii. Evoc adesea ca aniversarea a 80 de ani de viata a avut loc la Craiova si la Bucuresti, in 1956, cand artistul s-a simtit foarte onorat si a voit, chiar daca bolnav, sa contribuie la reusita expozitiilor, trimitand fotografii care sa completeze modeste colectii de sculptura.

Brancusi ar fi fost fericit sa asiste la toate aceste celebrari si nu cred ca s-ar fi impotrivit conferintelor, filmelor, expozitiilor, atata vreme cat ele nu-i deformeaza intentiile si nici creatia. Cred ca si copiile nefericite l-ar fi amuzat iar el ar fi incercat sa-i sfatuiasca pe tinerii artisti sa se debaraseze de sarcina grea a predecesorilor si sa fie ei insisi, sa avanseze, asa cum o facea cu tinerele dansatoare pe care le incuraja in arta lor.

Prima expozitie anuntata pentru Anul Brancusi va fi deschisa la Art Safari in septembrie. Curator este Doina Lemny. Va fi dedicata muzelor lui Brancusi: Margit Pogany, Lizica Codreanu si printesa Marie Bonaparte.