Muzeul Rijksmuseum din Amsterdam a anuntat o descoperire care a invigorat lumea artei: confirmarea ca o pictura ramasa nerecunoscuta timp de zeci de ani este, de fapt, o lucrare timpurie a maestrului olandez Rembrandt van Rijn.

Intitulata „Viziunea lui Zaharia in Templu” si datata in anul 1633, pictura a fost considerata pierduta pana de curand, reaparitia ei transformand o piesa estimata la cateva mii de euro intr-o capodopera de o valoare greu de calculat. 

Incepand cu anii ’60, opera fusese atribuita „atelierului” lui Rembrandt, expertii de atunci considerand ca autorul ar fi putut fi un artist mai putin cunoscut, precum Jan Lievens sau Salomon Koninck, insa cercetarile recente au spulberat aceste ipoteze.

Directorul general al muzeului, Taco Dibbits, a dezvaluit ca institutia a fost contactata in urma cu cativa ani de un cuplu care mostenise tabloul de la parinti.

Initial, lucrarea arata destul de modest, fiind acoperita de depuneri de murdarie si lacuri invechite care ii mascau calitatile artistice. Dibbits a descris momentul primei intalniri cu lucrarea dupa procesul de curatare, subliniind geniul pictorului: „Era intr-adevar foarte intunecat. Insa, dupa ce a fost restaurat, am venit sa il vad si parea ca aurul tasneste pur si simplu din el – ceea ce este remarcabil, desigur, pentru ca el a pictat cu galben, nu cu aur. Iata ce il face pe artist un adevarat maestru… Este un Rembrandt clasic.”

Timp de doi ani, specialistii departamentului de conservare al Rijksmuseum au supus panza unei analize riguroase, utilizand tehnici de imagistica avansata care nu erau disponibile in deceniile trecute. Printre metodele utilizate s-a numarat scanarea macro-XRF (fluorescenta de raze X), procedura care a scos la iveala asa-numitele „pentimenti” – modificari in compozitie realizate de artist in timpul lucrului, gesturi tipice pentru tehnica marilor maestri olandezi. 

In plus, analiza dendrocronologica a panoului de stejar pe care a fost realizata pictura a confirmat ca lemnul provine din perioada 1625-1640, incadrandu-se perfect in cronologia anului 1633 inscris pe lucrare.

Jonathan Bikker, curator de pictura olandeza de secol XVII la Rijksmuseum si autor al unui articol stiintific despre aceasta atribuire in revista Burlington, a explicat ca tabloul fusese discreditat pe nedrept in anul 1969 de catre istorucl de arta Horst Gerson si, ulterior, de catre membrii Proiectului de Cercetare Rembrandt (Rembrandt Research Project). Deciziile au fost luate exclusiv pe baza unor fotografii alb-negru de joasa rezolutie, fara ca expertii sa aiba ocazia sa examineze opera in original. 

Bikker a declarat ca „Inainte, aveai doar fotografii alb-negru si toate comparatiile trebuiau facute din memorie. Suntem extrem de privilegiati ca am putut vedea acest tablou in original si ca am putut folosi toate tehnicile noastre asupra lui… Este un moment foarte emotionant sa gasim un alt Rembrandt.”

Povestea tabloului ascunde zeci de ani de incertitudini si decizii eronate ale expertilor.

Proprietarii actuali, care au ales sa isi pastreze anonimatul, au povestit ca tatal lor achizitionase lucrarea de la dealerul de arta P. de Boer din Amsterdam, in anul 1961. La scurt timp dupa achizitie, tabloul a fost declasat, pierzandu-si statutul de lucrare autentica, iar familia a incetat sa mai creada in valoarea sa reala. Atunci cand au adus panza la muzeu pentru expertiza, mostenitorii chiar glumeau pe seama semnaturii vizibile, fara sa anticipeze verdictul specialistilor.

Jonathan Bikker a rememorat starea panzei inainte de restaurare, afirmand: „Era ca si cum un val cenusiu acoperea pictura. Ei incepusera deja tratamentul de conservare si voiau pur si simplu sa stie cine este autorul, astfel incat restauratorul lor sa poata studia si alte panze. Daca ar fi fost de Jan Lievens, s-ar fi putut uita peste lucrarile lui Jan Lievens.”

In centrul compozitiei se afla scena biblica a marelui preot Zaharia, care este vizitat in templu de arhanghelul Gavriil. Acesta din urma ii vesteste ca el si sotia sa, desi ajunsi la o varsta inaintata, vor avea un fiu, pe Ioan, cel care va deveni ulterior Ioan Botezatorul. 

Rembrandt a ales o abordare subtila pentru a reprezenta divinul: ingerul nu este prezent fizic in tablou, prezenta sa fiind sugerata printr-o lumina orbitoare care vine dintr-un colt, reflectata pe chipul preotului. Aceasta tehnica ilustreaza capacitatea tanarului artist, care avea atunci in jur de 27 de ani, de a reda miscarea si dramatismul prin tuse libere si jocuri de lumini.

Desi Rijksmuseum a refuzat sa faca speculatii referitoare la valoarea de piata a panzei „Viziunea lui Zaharia in Templu”, cifrele tranzactiilor recente ofera un context clar asupra impactului financiar al unei astfel de descoperiri. 

In timp ce lucrarile atribuite „atelierului lui Rembrandt” se vand de obicei cu sume de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro, o piesa autentica semnata de maestru poate ajunge la cifre astronomice. Recent, o alta lucrare timpurie, „Adoratia Magilor”, a fost vanduta la Sotheby’s pentru 12,4 milioane de euro, dupa ce initial fusese vanduta la Christie’s cu mai putin de un milion de dolari, fiind considerata doar o opera din „cercul lui Rembrandt”.

Confirmarea autenticitatii acestui tablou ofera cercetatorilor o perspectiva pretioasa asupra evolutiei stilistice a lui Rembrandt intr-un moment cheie al carierei sale, la scurt timp dupa mutarea sa din orasul natal Leiden in Amsterdam. A fost perioada marcata de o tranzitie de la portrete rigide la o abordare mai experimentala si narativa, vizibila si in alte lucrari celebre din aceeasi epoca, precum „Ieremia deplangand distrugerea Ierusalimului”. 

Pictura va fi expusa incepand de miercuri, 4 martie, in cadrul colectiei permanente a Rijksmuseum, fiind oferita institutiei sub forma unui imprumut pe termen lung. Odata cu adaugarea „Viziunii lui Zaharia in Templu”, muzeul din Amsterdam ajunge sa detina 25 de lucrari semnate de Rembrandt, consolidandu-si pozitia de institutie cu cea mai mare colectie de panze ale maestrului olandez din lume.

Situatia picturii de Rembrandt care face parte din colectia Muzeului National de Arta a Romaniei este un subiect sensibil, prea putin cercetat.

Pictura „Haman in fata Esterei” este considerata piesa de rezistenta a colectiei de arta europeana de la Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR). Potrivit Curatorial.ro, Malina Contu, sefa sectiei Arta Europeana a muzeului, sustine ferm valoarea de original a lucrarii, declarand ca aceasta este „singurul Rembrandt de la MNAR autentificat clar, fara dubii”. 

Panza, o lucrare monumentala in ulei provenita din colectia regelui Carol I, ocupa un loc de onoare in sala dedicata pictorului, fiind flancata de alte doua compozitii care, intre timp, au fost declasate si atribuite oficial „Atelierului” sau „Scolii” lui Rembrandt (“Portret de femeie” si „David taind mantia lui Saul”).

Statutul de opera de Rembrandt a fost insa contestat de figuri proeminente ale istoriei artei, care au vizitat Bucurestiul si au analizat lucrarea in detaliu. 

Istoricul de arta Gary Schwartz, autorul unor volume de referinta despre viata si opera lui Rembrandt, a ridicat semne de intrebare serioase in urma unei vizite efectuate in Romania in anul 2006. 

Intr-o postare publicata pe blogul sau, Schwartz a notat ca specialistii din cadrul grupului Rembrandt Research Project (RRP) au ajuns la concluzia ca aproape nimic din ceea ce se vede pe suprafata picturii nu poate fi atribuit direct maestrului olandez.

In catalogul raisonné Rembrandt din 1969, la pagina 601 se mentioneaza: “Executia acestui tablou de Rembrandt a fost pusa la indoiala in mod repetat, fiind vehiculat anterior chiar si numele elevului J. Victors in aceasta privinta. Cred ca lucrarea ii apartine, de fapt, lui Victors, care a lucrat avand in fata un design realizat de Rembrandt.”

Ulterior, in catalogul din 1989 (A Corpus of Rembrandt Paintings), Rembrandt Research Project analizeaza opera prin radiografiile realizate asupra panzei care au scos la iveala o versiune anterioara a subiectului, care ar putea contine trasaturi specifice lui Rembrandt, in timp ce suprafata vizibila este considerata de Schwartz ca fiind o lucrare „mediocra in stilul lui Rembrandt”, realizata probabil in anii 1650 peste o baza mai veche.

Aceasta disputa privind paternitatea lucrarii a fost alimentata si de procesul de restaurare extrem de complex prin care a trecut tabloul. In anul 1999, panza a fost trimisa la Rijksmuseum pentru restaurare, Gary Schwartz a descris succesul acestor reparatii fizice ca fiind unul „dramatic, poate chiar prea dramatic”, subliniind ca interventiile au fost atat de bine realizate incat, privite cu ochiul liber, portiunile restaurate in secolul XX nu mai pot fi deosebite de sectiunile originale din secolul XVII. Aceasta perfectiune a restaurarii, in opinia sa, face si mai dificila separarea contributiei reale a lui Rembrandt de interventiile ulterioare sau de tusele elevilor sai.

In anul 2017, Peter Schatborn, cercetator in cadrul Rijksmuseum, a mentionat ca lucrarea „nu mai este acceptata ca fiind de Rembrandt”, indicand reatribuirea lui Horst Gerson (din catalogul raisonné) catre Jan Victors, unul dintre discipolii maestrului olandez.

Schatborn sustine ca personajul lui Haman, reprezentat ingenuncheat si purtand o bentita pe cap, prezinta asemanari izbitoare cu alte lucrari de “scoala lui Rembrandt”, cum ar fi „Adoratia Magilor” din colectia regala britanica de la Buckingham Palace, care poarta o semnatura falsa si este catalogata oficial ca fiind opera unui ucenic.

Ca un element final, Rembrandt Research Project plaseaza lucrarea in sectiunea „Picturi a caror paternitate atribuita lui Rembrandt nu poate fi nici acceptata, nici respinsa cu certitudine.”

In ciuda acestor rezerve exprimate de experti straini, MNAR continua sa prezinte „Haman in fata Esterei” ca pe o lucrare autentica.

Demersul expertilor MNAR se bazeaza pe analizele tehnice care atesta complexitatea compozitiei si modificarile succesive ale pozitiei personajelor, elemente considerate specifice procesului de creatie al lui Rembrandt. 

Tinand cont ca Rembrandt Research Project a atribuit in mod eronat pictura recent redescoperita la Amsterdam, exista posibilitatea ca o noua analiza a operei de la Bucuresti, cu metode tehnologice de actualitate, sa lamureasca situatia oarecum incerta a lucrarii. 

Din punct de vedere compozitional, pictura ilustreaza un moment de maxima tensiune biblica, folosind tehnica tenebrismului pentru a sublinia vulnerabilitatea lui Haman in fata reginei Estera, intreaga scena fiind conceputa initial in anii 1620 si finalizata, conform datarii, abia in anii 1660.

Studiile realizate prin radiografie au demonstrat ca pictorul a modificat radical orientarea fetei Esterei in timpul lucrului, o practica de revizuire a compozitiei care se regaseste si in cazul altor capodopere ale respectivei perioade. 

Dincolo de controversele legate de semnatura, „Haman in fata Esterei” ramane una dintre capodoperele colectiei MNAR, reusind sa ofere o mai buna intelegere a modului in care tehnicile de iluminare dramatica si profunzimea emotionala au fost adoptate si raspandite in Europa prin intermediul colectiilor regale. Opera poate fi admirata in Galeria de Arta Europeana.