Spectacol de dans pe muzica lui Ennio Morricone la TIFF.25. Notte Moricone va avea loc pe 16 iunie, la Teatrul National Cluj Napoca

Foto Christophe Bernard
Cu ocazia celei de-a 25-a editii, Festivalul International de Film Transilvania (TIFF.25, 12 – 21 iunie 2026) a inclus in program un spectacol unic – Notte Morricone – care imbina coregrafia, muzica si cinematografia intr-un omagiu adus legendarului compozitor italian Ennio Morricone. Produs de Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto din Italia si semnat de coregraful spaniol Marcos Morau, spectacolul Notte Moricone va avea loc marti, 16 iunie 2026, de la ora 19:00, la Teatrul National Cluj-Napoca. Biletele au fost puse in vanzare online – https://tiff.eventbook.ro/
Construit ca o experienta coregrafica totala, Notte Morricone reuneste 16 dansatori intr-o productie care transpune pe scena universul muzical al unuia dintre cei mai influenti compozitori din istoria cinematografiei. Muzica lui Ennio Morricone, reorchestrata si adaptata sub directia muzicala a lui Maurizio Billi, devine punctul de plecare pentru o incursiune vizuala in memorie, imaginatie si emotie colectiva. Spectacolul imagineaza o noapte din viata unui creator, un spatiu al inspiratiei in care muzica prinde forma, iar amintirile si filmele renasc ca aparitii scenice. „Notte Morricone este darul meu, un tribut adus frumusetii pe care el a oferit-o lumii”, spune coregraful Marcos Morau. „Nu este vorba despre a explica muzica lui, ci despre a compune o noua melodie care ruleaza in paralel cu prezenta ei in vietile noastre.” Pentru Morau, muzica lui Morricone face parte din memoria afectiva a mai multor generatii: „Melodiile lui au fost, pentru multi dintre noi, nu doar muzica filmelor, ci si coloana sonora a copilariei noastre.”
Considerat unul dintre cei mai influenti compozitori din istoria cinematografiei, Ennio Morricone (1928–2020) a semnat peste 500 de coloane sonore pentru film si televiziune, definind sonor universuri cinematografice memorabile. Muzica sa pentru westernurile lui Sergio Leone — The Good, the Bad and the Ugly, Once Upon a Time in the West sau A Fistful of Dollars — a devenit iconica, la fel ca partiturile pentru Cinema Paradiso, The Mission, The Untouchables, Malèna sau Once Upon a Time in America. Distins cu doua premii Oscar — unul onorific (2007) si unul pentru muzica filmului The Hateful Eight (2016) — Morricone a lasat in urma un repertoriu care continua sa influenteze atat cinemaul, cat si muzica contemporana.
Marcos Morau se numara printre cei mai apreciati coregrafi europeni ai momentului. Decorat de Ministerul Culturii din Franta cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor si desemnat „cel mai bun coregraf al anului” de revista germana Tanz, artistul creeaza universuri scenice in care dansul, teatrul, filmul si artele vizuale se intersecteaza. Este fondatorul companiei La Veronal si colaborator al unor institutii majore precum Nederlands Dans Theater, Lyon Opera Ballet sau Royal Danish Ballet.
Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto este prima institutie desemnata oficial Centru Coregrafic National al Italiei. Compania, fondata in 1977 si devenita ulterior Fondazione Nazionale della Danza, are sediul la Reggio Emilia si reuneste 16 dansatori permanenti care lucreaza cu coregrafi de prim rang ai scenei contemporane. Activitatea sa imbina productia de spectacole, cercetarea artistica si proiecte dedicate dezvoltarii culturii dansului la nivel international.
Mai multe detalii despre programul TIFF.25 vor fi comunicate in curand. Abonamentele pentru festival au fost puse in vanzare online – https://tiff.ro/abonamente
