In 2026 se implinesc 550 de ani de la nasterea geniului Michelangelo Buonarroti iar catalogul operelor care ii sunt atribuite se extinde printr-o serie de descoperiri recente care implica o pictura si un bust din marmura. 

Descoperirile apar intr-un context de efervescenta pe piata de arta, marcat de vanzarea recenta la casa de licitatii Christie’s a unei schite pregatitoare pentru celebra fresca de pe tavanul Capelei Sixtine. Schita a fost adjudecata pentru suma de 27,2 milioane de dolari, devenind astfel cel mai valoros desen al artistului tranzactionat vreodata la licitatie. 

O prima descoperire este o pictura care o reprezinta pe Fecioara Maria tinand in brate trupul neinsufletit al lui Hristos, achizitionata in anul 2024 de un colectionar privat de la o casa de licitatii din Genova.

In catalogul initial al licitatiei, lotul figura ca fiind o lucrare anonima din secolele al XVI-lea sau al XVII-lea, descrisa drept o creatie inspirata de modelele lui Andrea del Sarto, Pontormo, Francesco Salviati si, in mod evident, Michelangelo. 

Colectionarul a remarcat insa prezenta a doua semnaturi pe suprafata panzei si a trimis lucrarea pentru o expertiza tehnica amanuntita, realizata de Institutul Regal pentru Patrimoniul Cultural din Belgia. Analizele stiintifice au plasat originea picturii intre anii 1520 si 1580, perioada care se suprapune cu durata vietii lui Michelangelo, in timp ce studiul pigmentilor a confirmat utilizarea unui rosu de cosenila datand din 1540 si a unui smalt albastru identic cu cel folosit de Michelangelo pentru frescele din Capela Sixtina.

La o analiza amanuntita cu raze X, s-a demonstration ca una dintre monogramele de pe panza apartine maestrului italian, expertul Steven Saverwyns de la Institutul Regal pentru Patrimoniul Cultural din Belgia declarand ca semnaturile au fost aplicate pe stratul original de vopsea uscata. 

Crapaturile specifice trecerii timpului, cunoscute sub denumirea de craquelure, strabat si aceste inscriptii, dovedind fara echivoc ca monogramele nu au fost adaugate ulterior formarii retelei de fisuri. Pe langa semnaturi, panza prezinta o serie misterioasa de linii care a fost asociata cu numerele criptice 1-5-4, un cod regasit frecvent in corespondenta privata a lui Michelangelo.

Investigatiile stilistice au scos la iveala tuse multidirectionale de pensula si o tehnica de hasurare incrucisata utilizata pentru redarea texturii tesaturilor si a carnatiei, procedeu care oglindeste perfect tehnica folosita in lucrarea „Ispita Sfantului Anton”. 

Michel Draguet de la Universitatea Libera din Bruxelles a evidentiat prezenta unor rezerve rosiatice in jurul formelor, un artificiu tehnic menit sa le amplifice efectul vizual, pe care il considera un semn distinctiv al mainii maestrului. 

Iconografia Fecioarei cu Hristos este o tema centrala la care artistul a revenit obsesiv de-a lungul carierei, de la faimoasa Pieta (1498-1499) din Bazilica Sfantul Petru, pana la sculptura neterminata Rondanini Pieta (1552-1564) expusa la Castelul Sforza din Milano.

Expertii au numit lucrarea proaspat atribuita lui Michelangelo “Spirituali Pieta”, indicand mai multe motive recurente ale artistului. Se considera ca trupul lui Hristos este preluat din “Visul” (aproximativ 1533), in timp ce bratele sale oglindesc perfect pozitia lui Silen din coltul din dreapta jos al compozitiei “Bacanala copiilor” (1533). Pentru Draguet, pictura reprezinta o piatra de hotar esentiala care conduce spre “Pieta Bandini” si catre opera finala a artistului. 

In paralel, o noua revendicare a aparut la Roma, unde un bust de marmura dintr-o biserica a fost atribuit aceluiasi creator de catre cercetatoarea Valentina Salerno.

Sculptura care il infatiseaza pe Hristos Mantuitorul este pastrata in Bazilica Sant’Agnese fuori le mura, situata pe stravechea Via Nomentana.

Franco Bergamin, reprezentant al Ordinului Canonicilor Regulati din Lateran — ordinul care are in grija biserica —, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca ordinul locuieste acolo inca din 1412, iar complexul monumental le rezerva constant surprize si descoperiri inedite. 

Desi initial fusese atribuita lui Michelangelo pana la inceputul secolului al XIX-lea, lucrarea a pierdut ulterior orice asociere cu maestrul renascentist, ramanand in anonimat timp de aproape 200 de ani, pana cand investigatiile recente au scos la lumina noi documente.

Spre deosebire de demersurile axate pe analiza stilistica, studiul realizat de Salerno, membra a comitetului Vaticanului pentru celebrarile care marcheaza a 500-a aniversare a nasterii lui Michelangelo, se bazeaza exclusiv pe un deceniu de cercetare arhivistica. 

“Nu sunt un istoric de arta, de fapt nici macar nu am o diploma universitara, dar forta cercetarii mele rezida in fundamentarea ei pe documente de arhiva publice”, a explicat Salerno pentru Reuters. 

Cercetarea aduce in prim-plan dosare notariale, inventare postume, testamente si corespondenta indirecta legata de ultimii ani petrecuti de artist la Roma. Documentele contrazic naratiunea istoricilor conform careia artistul, care a trait pana la varsta de 88 de ani, si-ar fi distrus in mod sistematic lucrarile la batranete, asa cum se stie ca a procedat cand a cioplit cu furie in “Pieta Bandini”, intre 1547 si 1555. 

In schimb, sursele sugereaza ca, dupa moartea lui Michelangelo, desenele, studiile si o parte dintre sculpturile in marmura au fost transferate cu precautie in interiorul unui cerc de incredere. Salerno afirma ca a existat un plan maniacal al artistului prin care acesta a urmarit sa isi protejeze creatiile pentru a nu fi mostenite de un nepot pe care il detesta.

Scopul real a fost acela de a transmite materialele catre descendentii sai saraci, vulnerabili si lipsiti de titluri nobiliare, pentru ca acestia sa isi poata continua studiile si sa duca arta mai departe catre generatiile viitoare. 

Salerno subliniaza ca la moartea maestrului, orice conducator puternic si-ar fi dorit sa revendice o piesa din atelierul sau, motiv pentru care artistul a orchestrat un transfer riguros. Unul dintre documentele descoperite face referire directa la o camera incuiata, accesibila doar prin folosirea mai multor chei distincte, care fusese amenajata special pentru a proteja aceste materiale de o valoare inestimabila.

Desi respectiva incapere a fost ulterior golita, continutul ei a putut fi urmarit prin intermediul mutarilor succesive, cercetarea scotand la iveala o retea prin care operele neatribuite erau trimise in institutii religioase. Acolo, lucrarile ramaneau incastrate in spatii functionale, evitandu-se astfel introducerea lor pe piata de arta. 

Bustul din Sant’Agnese se incadreaza in acest tipar istoric, fiind integrat timp de secole in spatiul liturgic al bazilicii si conservat intr-o cladire marcata de adaugiri si renovari repetate.

Chiar daca studiul  evita deliberat analiza stilistica (specifica istoricilor si expertilor in arta), Salerno remarca asemanarea izbitoare a bustului cu tanarul Tommaso dei Cavalieri, o figura in fata careia artistul a fost atat de fascinat incat i-a dedicat o serie de desene in anii 1530. 

Momentan, sculptura asteapta sa fie analizata de experti in opera lui Michelangelo. Intre timp, opera este expusa publicului pe un altar aflat intr-o capela laterala a bazilicii, fiind pusa sub protectia stricta a unui sistem de alarma instalat de brigada de arta a Carabinierilor italieni.