O arhiva cu 10.000 concerte este disponibila online gratuit. Arhiva acopera 1980 – 2000 si include artisti precum The Pixies, Depeche Mode, R.E.M. sau Bjork

Un barbat de 59 de ani din Chicago, Aadam Jacobs, a reusit sa adune una dintre cele mai impresionante colectii de concerte live, dupa ce a participat la peste 10.000 de spectacole pe care le-a inregistrat pe casete audio. Astazi, aceste inregistrari sunt digitizate treptat si publicate gratuit online.
Pasiunea lui a inceput in anii ’80, cand a inceput sa strecoare reportofoane in cluburi pentru a inregistra concerte, folosind echipamente modeste. Pana in 1989 isi perfectionase tehnica, iar colectia sa a ajuns sa includa momente rare, precum un concert Nirvana dinainte de lansarea albumului „Nevermind”.
Arhiva acopera perioada anilor 1980 – inceputul anilor 2000 si include artisti precum The Pixies, Depeche Mode, R.E.M. sau Bjork, dar si trupe mai putin cunoscute. In timp, Jacobs a devenit o figura cunoscuta in scena muzicala din Chicago, fiind poreclit „taper guy”.
Dupa ce colectia a atras atentia publicului, Internet Archive a initiat un proiect de salvare a casetelor, amenintate de degradare. Voluntarii preiau lunar cutii cu zeci de casete si le transforma in fisiere digitale, proces care ar putea dura cativa ani.
Inregistrarile sunt restaurate si publicate gratuit, iar majoritatea artistilor sustin proiectul. Jacobs, care nu mai merge la concerte, continua sa asculte muzica live online, bucurandu-se ca munca sa este acum accesibila tuturor.