Din 8 mai avem pe marile ecrane din Romania Hokum, cel mai nou film semnat de Damian McCarthy – regizorul-vrajitor al genului horror cum il numeau cei de la Empire.

„McCarthy are un talent real in a crea filme horror cu o atmosfera infricosatoare care sunt pe cat de simple, pe atat de terifiante, regizorul introducand publicul in atmosfera sinistra a hotelului Billberry Woods inca din primele momente.” au scris cei de la That Shelf despre filmul produs de aceeasi echipa care a semnat si Longlegs, tot pentru Neon.

Rolul principal al filmului este jucat de Adam Scott (The Good Place, Severance, The Aviator, Big Little Lies) care „ofera cea mai buna interpretare din cariera sa de pana acum in rolul lui Ohm Bauman, un celebru scriitor de romane de groaza – un protagonist ce pare modelat dupa Stephen King”  – care viziteaza un han izolat din Irlanda pentru a imprastia cenusa parintilor sai, fara sa stie ca locul este considerat a fi locuit de tot felul de entitati… Curand povestile personalului despre o vrajitoare straveche care bantuie apartamentul nuptial incep sa-i puna stapanire pe ganduri, iar viziuni tulburatoare si o disparitie socanta il atrag intr-o confruntare de cosmar cu cele mai intunecate colturi ale trecutului sau.

Puteti citi mai jos, o conversatie cu scenaristul si regizorul Damian McCarthy si actorul Adam Scott despre culisele productiei pe care o puteti urmari de vineri in cinema.

Ce va atrage pe amandoi la genul horror ca forma de storytelling? Si, mai mult, ce v-a adus impreuna ca si colaboratori?

Damian: Parintii mei aveau un magazin de casete VHS cand eram foarte mic, asa ca am inceput de la o varsta frageda sa ma simt atras de sectiunea de horror. Pe masura ce am inceput sa fac lungmetraje, am devenit interesat sa spun povesti in acest gen care nu sunt poate doar despre sperieturi, ci si o modalitate de a strecura povesti despre personaje interesante. Imi place sa atrag oameni care nu sunt ineaparat pasionati de horror — sper ca acest film sa transforme cativa spectatori in fani ai genului, pentru ca este foarte infricosator, dar are si momente amuzante alaturi de interpretari excelente, si ofera mai mult decat doar continutul obisnuit pentru fanii genului. HOKUM e putin diferit fata de orice am scris pana acum, pentru ca urmareste foarte indeaproape un singur personaj si il supune unor incercari intr-adevar dure. Personajul nu este foarte simpatic la inceput si trebuie sa-si recastige publicul; chiar trebuie sa ramai alaturi de el, desi uneori poate fi dificil, iar Adam a fost perfect pentru asta. Am fost mereu un admirator al muncii lui si stiam ca poate tine publicul.

Adam: Am crescut in anii ’80 si o mare parte din fiecare weekend insemna partea cu „ce filme inchiriem?”. Imi amintesc ca luam The Thing si Friday the 13th partea 1 si 2. Filmele horror, in special, le vedeam iar si iar — imi amintesc cum urmaream exact momentele de groaza si incercam sa inteleg: „De ce e asta infricosator? De ce m-a facut sa tresar?” Exista o anumita magie in asta. E ca un „al treilea fir” de care trebuie sa te agati, ceva uneori imposibil de definit, dar cand am vazut Oddity, am simtit ca Damian se conecteaza la un astfel de fir complet nou. Nu intelegeam de ce ma speria atat de tare si nu mai traisem asta cu niciun film. Asa ca interesul meu initial pentru proiect a venit din faptul ca eram un mare fan Oddity, iar apoi am citit scenariul pentru Hokum si Ohm e un personaj interesant, care porneste ca o personalitate destul de dificila pentru public. Pe parcursul serii, patrundem insa adanc in psihicul lui si il urmarim incercand sa supravietuiasca.

In acest sens, Adam — avand in vedere ca Ohm este un personaj cu un exterior destul de dificil, care a fost punctul tau de intrare in rol? Cum ai facut astfel incat publicul sa tina cu el pe tot parcursul filmului?

Adam: Pentru mine, totul era deja in scenariu. Primesti aceste mici indicii de-a lungul povestii, care sugereaza cum a fost copilaria lui Ohm si circumstantele adolescentei sale. Incepi sa vezi drumul catre cineva care se retrage complet in sine si scrie povesti ca pe un demers solitar. Il vezi acasa, la inceputul filmului, si nu mai e nimeni acolo. Cred ca este o persoana care petrece mult timp singura si are control total asupra mediului in care se afla. Asa ca atunci cand ajunge in acest loc pe care parintii lui „il iubeau” si intalneste tot felul de oameni excentrici, nu este mediul lui preferat. Nu are niciun control. E vorba de a pune cap la cap un trecut tragic si de a intelege de ce asta impinge un om intr-o anumita directie. Pe parcursul noptii, publicul ajunge, sper, sa-l inteleaga mai bine si sa inteleaga de ce era atat de dur la inceputul povestii.

Aveti si o distributie secundara excelenta — in principal actori irlandezi — esentiala pentru atmosfera filmului si pentru povestea lui Ohm. Cum a decurs procesul de casting pentru aceste roluri, unele cu timp limitat pe ecran, dar extrem de importante pentru naratiune?

Damian: Am vrut ca Ohm sa aiba aceste mici interactiuni care sa spuna, fiecare, cate ceva despre el ca persoana. Cum reactioneaza cand cineva ii arata afectiune si admiratie? Cum reactioneaza atunci cand cineva il trateaza dur si ii intoarce propria energie? Cum Ohm este atat de solitar, toate celelalte personaje secundare ne arata ca are multe straturi.

In jurul lui Adam i-am avut pe David Wilmot, Florence Ordesh, Peter Coonan, Michael Patric, Brendan Conroy si Will O’Connell. Sunt actori foarte diferiti, care au adus enorm filmului, indiferent de cat mult sau putin apar pe ecran. M-au surprins in fiecare zi prin abordarile lor. Au facut scenariul al lor si au adus dialogul la viata intr-un fel la care nu m-as fi gandit.

Adam: A fost minunat sa lucrez cu toti acesti actori irlandezi incredibili — m-a ajutat enorm sa ma cufund in atmosfera. Eram singurul american de pe platou!

Locatia hotelului este, de asemenea, esentiala atat pentru parcursul interior al lui Ohm, cat si pentru elementele de groaza. Damian, care a fost viziunea ta initiala pentru aceasta locatie si cum ai lucrat cu echipa pentru a o aduce la viata?

Damian: Am vazut multe hoteluri din West Cork, dar toate pareau putin prea moderne si prea luminoase. In final, cel mai important era sa gasim ceva ambiguu din punct de vedere temporal. Mi s-a parut interesant ca publicul sa nu simta ca este plasat intr-o perioada anume. Acest efect este sustinut si de faptul ca personajul lui Adam este un outsider. Cand intra in hotel, nu esti sigur daca a facut un pas inapoi in timp. Exista insa si suficiente elemente moderne incat sa para contemporan.

Locatia pe care am gasit-o in final este, de fapt, o resedinta privata, nu un hotel real. Avea o tamplarie extraordinara, astfel incat indiferent unde indreptai camera, totul avea textura si parea locuit. Pentru orice nu am putut filma acolo, precum liftul sau apartamentul nuptial, ne-am inspirat din locatia existenta pentru a le imagina. Am fost destul de indrazneti cu locatiile si decorurile — am imbinat elementele reale cu cele construite intr-un mod care a ridicat intreaga atmosfera.

O parte foarte puternica a filmului este iconografia — imaginile acelea unice si tulburatoare. Vin aceste imagini primele sau povestea duce la ele?

Damian: Sunt, intr-un fel, trei etape. Scenariul este doar povestea si incercarea de a aprofunda cat mai mult personajele inainte sa discut cu actorii. Iconografia si vizualul apar cand trec de la rolul de scenarist la cel de regizor. Incep storyboard-ul si ma gandesc cum sa filmez intr-un mod interesant. Acolo apar idei care nu erau in scenariu — imagini specifice, insertii. Etapa finala este colaborarea cu scenograful meu, Til Frohlich, pentru a dezvolta recuzita care poate fi adaugata. Este un proces colaborativ de la cap la coada.

Fizicalitatea este esentiala in horror, iar pentru tine, Adam, este cu atat mai importanta, deoarece personajul tau se confrunta singur cu orori interne si exterioare. Ne poti spune mai multe despre fizicalitatea lui Ohm? Expresiile sale si felul in care se misca ne dezvaluie destul de mult despre el si felul in care proceseaza grozaviile din jur.

Adam: Cand am pasit prima data pe platou si am vazut apartamentul nuptial, am simtit imediat ca nu mai trebuie sa depun mult efort ca sa intru in pielea lui Ohm. Atmosfera era extrem de densa. Era, sincer, cea mai infricosatoare camera in care am fost vreodata. Parea atat de reala incat aproape o puteai mirosi. Era ceva atat de mort in acel spatiu incat aveam senzatia viscerala ca sunt intr-un loc unde nu ar trebui sa fiu. Damian si echipa lui au facut o treaba incredibila, creand un decor care spune, in sine, o poveste bogata si detaliata. Am stat acolo cateva saptamani si nu a fost niciodata plictisitor — mereu descopeream ceva nou. Fizicalitatea mea este o reflectie directa a spatiului in care ma aflam.