Olivia Nita, aflata la a treia experienta de filmare pentru un serial Amazon,  actrita cu numeroase roluri in productii internationale de succes, ne povesteste despre cel mai recent rol din miniseria „The Gray House”, regizata de Roland Joffé si produsa de companiile celebrilor Kevin Costner si Morgan Freeman pentru Amazon.

Olivia a mai jucat in „The Mallorca Files” (2019) si „Comrade Detective” (2017), „The Good ship Murder” (Channel 5), „The Diplomat” (Netflix), „Casualty” (BBC) si in filme precum „Royal Hearts”, „A Christmas Prince”, „A Royal Winter”, „Chosen”, „The Crucifixion”. De asemenea, a jucat pe scena Putney Arts Theatre din Londra rolul Anna din piesa „Closer” de Patrick Marber, regizata de Jeff Graves.

În miniseria „The Gray House”, disponibila pe Amazon SUA, Olivia joaca alaturi de Mary-Louise Parker, Daisy Head, Colin Morgan, Hannah James, si colegii ei romani Stefan Iancu, Ionut Grama, Bogdan Farcas, Radu Micu.

Cum a fost pentru tine experienta „The Gray House” – de la casting la finalul zilelor de filmare? Si cum e cand te vezi pe micul ecran intr-o distributie atat de complexa si importanta?

Experienta „The Gray House” a fost foarte speciala pentru mine. Ma aflam in Londra cand am primit castingul, iar procesul a fost unul complex, cu mai multe probe, inceput cu aproximativ 4-5 luni inainte de filmari. Inca de atunci am simtit ca este un proiect in care mi-as dori cu adevarat sa fiu.
M-am bucurat foarte mult sa revin acasa, in Romania, pentru un proiect international si sa am ocazia sa lucrez cu regizorul Roland Joffé, ceea ce a fost pentru mine o experienta extrem de valoroasa. Modul lui de lucru, atentia la detalii si felul in care construieste relatia cu actorii au fost cu adevarat inspirationale.
In acelasi timp, faptul ca printre producatorii executivi se numara nume precum Morgan Freeman si Kevin Costner a dat si mai multa greutate proiectului si a facut ca intreaga experienta sa fie cu atat mai speciala.
Perioada filmarilor a fost intensa, mai ales pentru ca in paralel aveam angajamente si in Marea Britanie, dar a fost si foarte frumoasa. Am reusit sa ma impart intre Bucuresti si Londra si sa raman conectata la tot ce aveam de facut.
Am lucrat cu oameni talentati si dedicati, iar atmosfera de pe platou m-a facut sa ma simt in largul meu. M-am implicat mult, iar experienta m-a ajutat sa cresc si sa capat mai multa incredere.
Iar momentul in care te vezi pe micul ecran este un amestec de bucurie, recunostinta si vulnerabilitate, mai ales cand faci parte dintr-o distributie atat de complexa. Cu fiecare scena retraiesti, intr-un fel, perioada filmarilor — iti amintesti momentele din spate, energia de pe platou si toate detaliile care au construit acea experienta.

foto The Gray House

Cu ce a venit nou sau special rolul din „The Gray House” si interactiunea cu echipa internationala fata de celelalte proiecte? Ce cunostinte ai adaugat odata cu fiecare proiect international la cele dobandite in scoala sau in proiecte romanesti?

Fiecare rol vine, pentru mine, cu ceva nou, iar „The Gray House” a adus provocarea de a lucra cu un accent american sudist, ceea ce a insemnat un proces atent de pregatire si o extindere a bagajului meu de aptitudini.
Interactiunea cu echipa internationala a fost, si de aceasta data, extrem de valoroasa. Ritmul de lucru, diversitatea de perspective si profesionalismul echipei aduc de fiecare data un plus peste ceea ce am construit in scoala sau in proiectele din Romania — fie ca vorbim despre disciplina, tehnica sau mai multa libertate in explorare.
Imi place foarte mult sa invat din intalnirile cu ceilalti actori, iar in acest proiect am avut ocazia sa lucrez alaturi de oameni cu o experienta vasta. Observandu-le metodele de lucru si siguranta cu care isi construiesc rolurile, simt ca imi castig, la randul meu mai multa incredere.
Cred ca, in final, fiecare experienta te imbogateste — nu doar profesional, ci si personal.

Te imparti intre Bucuresti si Londra. Cum a inceput si cum a fost parcursul colaborarilor internationale? Ce a fost cel mai dificil? Dar cel mai interesant sau imbucurator?

Parcursul colaborarilor internationale a inceput treptat, inca din perioada facultatii, cand am avut primul proiect international in Romania. Ulterior, au urmat mai multe productii filmate la noi in tara, care mi-au oferit sansa sa lucrez si sa invat din experiente diverse, construind astfel, in timp, un parcurs care imbina proiecte romanesti si internationale.

Decizia de a pleca in Londra a venit din dorinta de a explora medii diferite, de a ma dezvolta profesional si de a avea acces la mai multe oportunitati in productii internationale. A fost, intr-un fel, un „leap of faith”, pentru ca am plecat fara un agent si fara un punct clar de pornire in industrie. A fost un pas intimidant, dar in acelasi timp foarte important pentru mine. Mi-am propus atunci sa fac pasi mici — „merg pentru o luna” — iar acea luna s-a transformat in doua, apoi in trei, si iata ca, opt ani mai tarziu, Londra a devenit a doua mea casa, un loc in care m-am construit atat profesional, cat si personal — iar intre timp mi-am obtinut si cetatenia britanica. Sunt „acasa” si la Londra.

Lucrurile s-au construit treptat: am semnat cu o agentie, am obtinut primul rol si am continuat sa cresc de acolo. In paralel, nu am inchis niciodata usa catre Romania, mai ales ca industria de film de aici este intr-o continua dezvoltare, atat prin productiile locale, cat si prin cele internationale care aleg sa filmeze aici.

Primul proiect in Londra a fost rolul Anna din „Closer” de Patrick Marber, iar de acolo au urmat diverse filme si seriale precum „The Mallorca Files”, „The Diplomat”, „The Good Ship Murder” si „Casualty”, fiecare contribuind la parcursul meu.

Cel mai provocator a fost sa inteleg mecanismele industriei — sistemul de agenti si castinguri — si, in acelasi timp, sa imi dezvolt constant profilul profesional, de la headshots si showreel, pana la lucrul pe accent. Am lucrat atat pentru accentul britanic, cat si pentru cel american, iar, in mod interesant, si accentul meu propriu a devenit uneori un avantaj.

Cred ca este esential sa te dezvolti continuu si sa fii versatil, dar fara sa pierzi din vedere cine esti.

Cel mai imbucurator a fost intalnirea cu oameni din medii foarte diferite si experienta de a lucra in echipe diverse, ceea ce mi-a largit considerabil perspectiva, atat profesional, cat si personal.

Din interactiunile cu actori si membri ai echipelor internationale cu care ai colaborat care au fost cele mai semnificative si placute intalniri?

Cele mai semnificative au fost acele momente in care am simtit deschidere si generozitate profesionala. Am avut norocul sa am acest tip de intalniri la multe dintre proiectele la care am lucrat. Pot sa spun cu inima deschisa ca intalnirea cu Roland Joffe, ale carui filme ca „The Killing Fields”, sau „The Mission”, pe care le-am vazut cu mult timp inainte sa ajung sa lucrez cu el si care m-au tulburat si impresionat profund, a fost una cu totul speciala.

O alta intalnire importanta a fost cea cu James Brolin, in proiectul „Royal Hearts”, unde am avut ocazia sa lucrez cu el atat ca regizor, cat si ca actor. Tot in cadrul acestui proiect am cunoscut-o pe Cindy Busby, cu care am legat o relatie frumoasa si cu care am ramas in contact, reintalnindu-ne de mai multe ori si in Los Angeles.

De asemenea, desi a fost un rol mic, am fost foarte emotionata sa lucrez cu Nicolas Cage in filmul „Dying Of The Light” in regia lui Paul Schrader (scenarist Taxi Driver, Raging Bull). Aici vreau sa subliniez deschiderea si generozitatea despre care am amintit anterior.

Si am fost foarte bucuroasa sa o cunosc pe platoul de la „The Diplomat”, pe Debora Cahn, producatorul executiv si showrunner-ul serialului, un nume important in industrie, cu un parcurs impresionant, cunoscuta pentru proiecte precum „Homeland”, „The West Wing” si „Grey’s Anatomy” pe care le admir foarte mult.

foto The Diplomat

Ce temeri sau bariere simti ca ai depasit pana acum in cariera? Si ce lectie de echilibru munca-viata ai invatat din anii de platouri internationale?

La inceput, imi era dificil sa refuz proiecte, chiar si atunci cand simteam ca nu mi se potrivesc, din dorinta de a demonstra implicare si din teama de a nu pierde oportunitati.
In timp, am invatat sa evaluez mai atent si sa am incredere in instinctual meu si sa spun ‘nu’ atunci cand este necesar, ceea ce m-a ajutat sa ma concentrez pe proiecte unde pot aduce valoare reala.

De-a lungul carierei mele, fiecare provocare a venit cu un anumit nivel de nesiguranta, dar odata depasita, s-a transformat in incredere si experienta. Astfel, am invatat sa privesc situatiile noi nu ca pe obstacole, ci ca pe oportunitati de crestere.

In ceea ce priveste echilibrul munca–viata, am invatat cat de important este sa iti protejezi viata personala. Familia mea — sotul si copilul — reprezinta un punct de stabilitate si imi ofera claritate si energie in tot ceea ce fac.

Cat de diferita a fost pentru tine experienta pe o scena de teatru la Londra vs in Bucuresti?

In primul rand foarte diferit a fost felul in care sunt programate spectacolele. In Londra, fiecare spectacol are o perioada limitata in care se joaca, intens, aproape in fiecare zi, cu doar o zi libera pe saptamana, si cu o alta cu cate doua spectacole. În cazul nostru a fost un „run” de doua saptamani. O singura zi libera pe saptamana, iar o alta zi pe saptamana in care aveam si matinee si spectacol seara. Pe cand in Romania, de cele mai multe ori, un spectacol intra in stagiune, si se programeaza mai des la inceput apoi o data, sau de doua ori pe saptamana sau chiar mai rar, in functie de programul celorlalte spectacole ale teatrului sau ale disponibilitatii actorilor si se poate juca timp de mai multe stagiuni cu aceeasi distributie. La Londra insa, daca intri intr-un proiect de teatru esti doar acolo pe toata perioada contractuala. De la 2 saptamani, la o luna, sau 6 luni. Nu mai poti face altceva in acelasi timp. Este foarte intens, iar pentru mine, provocarea a fost sa raman vie si proaspata in fiecare spectacol, sa nu devina ceva mecanizat. Dar este foarte interesant sa realizezi ca fiecare spectacol e foarte diferit, si aici nu ma refer la faptul ca „a iesit bine azi si ieri nu”, ci pur si simplu, la energia si „mood”ul general si la felul in care ne conectam cu publicul.

De asemenea, a juca teatru intr-o limba straina este diferit de a juca intr-un film. Esti acolo, live, nu exista „stop, dubla doi”. Asta a adus ceva nou. Am mai jucat teatru in limba engleza in spectacolul de absolvire al ciclului de licenta pe care l-am terminat in Anglia, dar daca atunci eram studenta iar publicul era format din profesorii nostri si colegi, prieteni, aici a fost publicul londonez. Fara prieteni, fara colegi. Si am avut cronici bune. A fost minunat. O experienta speciala, de neuitat.

Foto The Good Ship Murder

Cum abordezi acum, fiecare casting, fata de perioada de debut? Ce s-a schimbat?

Eu. Eu m-am schimbat foarte mult. Si acum stiu mult mai bine cum sa analizez psihologia unui personaj, arcul traseului sau, obiectivele sale si ce il motiveaza si mult mai multa incredere. Vin eu cu mine, nu cu ce imi imaginez ca vrea sa vada regizorul. Evident, tin cont de indicatiile primite, descrierea personajului, dar mai departe, sunt eu. Si imi asum mai multe riscuri. E palpitant.  Imi place sa ma joc mai mult.

O alta mare schimbare in procesul casting a fost adusa in principal si de evolutia tehnologiei, ritmul alert al vietii cotidiene, si accelerat in perioada pandemiei, si anume castingul dat de acasa, din vacanta, de pe unde te afli si anume – metoda selftape. Asta schimba modul de abordare. Pentru ca desi iti permite sa sa refaci proba de cate ori vrei, te provoaca atunci cand trebuie sa decizi ce dubla trimiti. De asemenea, trebuie sa acorzi o anumita atentie si la partea tehnica si de setup.

Joci de la 11 ani si ai avut parte de o paleta diversa de roluri. Care au fost cele mai interesante lucruri pe care le-ai invatat din aceste experiente? Ce iti place cel mai mult la meseria ta si ce te motiveaza in continuare.

Fiecare rol m-a invatat ceva si m-a imbogatit, atat profesional, cat si personal. Cred ca acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri la meseria mea — faptul ca nu te opresti niciodata din invatat.
Pur si simplu imi place sa explorez alte vieti. Sa ma pun in „pielea” altcuiva. sa devin altcineva, si poate de fapt sa descopar alte fatete ale mele.
Îmi place foarte mult procesul de descoperire al unui personaj si faptul ca fiecare proiect vine cu o alta lume. Ma motiveaza oamenii, povestile si sansa de a trai experiente pe care altfel nu le-as trai.

Cat de mult timp acorzi, in continuare, vizionarii de filme, seriale, spectacole de teatru?

Incerc sa raman conectata la ceea ce se intampla in industrie, atat prin filme si seriale, cat si prin teatru. Insa, ultimul an a fost dedicat celui mai important, mai frumos si mai provocator rol de pana acum, cel de mama.

Cu dubla cetatenie si cariera intre Bucuresti si Londra, unde te simti acasa si ce ritualuri de lifestyle te tin ancorata in radacini romanesti?

Ma simt acasa in ambele locuri, dar in moduri diferite. Bucurestiul este locul unde m-am nascut, legat de radacini si de familia originara. Iar daca Londra a fost la inceput mai mult despre parcursul meu profesional, acum e locul unde mi-am construit propria mea familie. Este greu uneori, pentru ca ma simt acasa atat in Romania cat si in Anglia si de fiecare data cand calatoresc dintr-o parte in alta, traiesc atat entuziasmul de a ajunge la destinatie cat si o melancolie ca plec.

Am tinut mult sa aduc, sau mai bine zis sa mentin pe cat posibil traditiile romanesti, mai ales cele legate de sarbatori. De exemplu de fiecare Paste pe care l-am petrecut in Anglia am vopsit oua, am cumparat drob si cozonac de la magazinele romanesti si am reusit sa merg la slujba de Inviere la Biserica Romaneasca. Si m-am bucurat sa pot impartasi aceste traditii cu Tim, sotul meu. De asemenea, mentinem traditii britanice si incercam sa integram cat mai mult din ambele culturi in familia noastra, indiferent unde ne aflam.

Intr-o zi obisnuita in afara filmarilor sau proiectelor, ce te inspira creativ – o plimbare in Bucuresti, un serial britanic, o carte care-ti hraneste sufletul de actrita sau timpul de calitate petrecut cu cei dragi?

Poate suna banal, dar imi plac foarte mult plimbarile. In parc, in natura sau la picior prin oras. Cred ca e ceva ce am inceput sa fac mai mult de cand ma aflu in Anglia. Poate de la dorinta de a explora orasul sau locurile noi, am ajuns sa ma bucur de aceste momente si in astfel de clipe imi vin idei si de altfel cred ca inspiratia vine foarte mult din viata de zi cu zi. Mai ales daca reusim sa fim prezenti si sa observam mai mult ce se intampla in jurul nostru.

Care e relatia ta cu tehnologia si cu retelele sociale? În ce masura te-a ajutat sau incurcat asta in cariera?

Incerc pe cat posibil sa am o relatie echilibrata. Nu este un loc in care sa postez constant, dar imi place sa impartasesc momente de care ma bucur, sa promovez proiecte sau lucruri care mi se par importante. spre exemplu, retelele sociale au fost platforme esentiale in promovarea spectacolele independente din Bucuresti. Era si cred ca este in continuare, mai ales pentru tinerii actori, un loc unde e necesar sa fii cat de cat prezent cand vine vorba de promovarea spectacolelor sau a proiectelor mai mici sau mai mari.

Ce ti-ai dori sa spui despre cariera ta peste 20 de ani?

Cred ca mi-as dori sa imi spun „Mai tii minte, Olivia, cand iti doreai “asta”? Uite, ai reusit”. Pentru ca acum ma uit in urma la cariera mea de acum 5, 10, 15 ani si, chiar daca poate nu am ajuns unde as fi sperat atunci ca voi fi, cu siguranta sunt mai aproape.
Mi-as dori sa pot spune ca am avut o cariera construita cu sinceritate si consecventa, in care am crescut constant si am ramas autentica. Ca am evoluat si ca am lucrat constant.
Si ca, dincolo de proiecte si rezultate, am reusit sa raman conectata la bucuria de a face aceasta meserie.

Pentru ce simti ca esti mult mai recunoscatoare?

Sunt foarte recunoscatoare pentru oamenii pe care i-am intalnit de-a lungul drumului meu profesional si pentru fiecare experienta care m-a ajutat sa cresc.

Sunt recunoscatoare pentru familia mea si mai ales pentru copilul meu.

Si, in general, sunt foarte recunoscatoare pentru fiecare clipa de viata. Cred ca de multe ori uitam, in ritmul agitat al zilelor, cat de privilegiati suntem pur si simplu ca existam.

Ce sfat ai oferi acum tinerilor actori care viseaza la o cariera internationala sau roluri la Hollywood, fara sa-si piarda autenticitatea?

In primul rand, as sfatui tinerii sa continue sa se formeze. Sa descopere metode noi de actorie, sa se mentina in forma, prin spectacole independente, prin proiecte mai mici, sau pur si simplu prin lucrul cu colegi pe o scena, dintr-un film, text, orice. Pentru ca la fel ca un atlet, daca nu te antrenezi constant, iti iesi din forma. Sa continuie sa adauge orice skill in bagajul lor. Si sa descopere si sa se acordeze la sistemul de casting al industriei, la tot ce e nevoie pentru a patrunde pe piata internationala. Apropo de ce spuneam mai devreme legat de fotografii, CV si showreel.
Si incredere si curaj.

Actrita romana de teatru si film, cu dubla cetatenie (romana si britanica), OOlivia Nita si-a dorit de mica sa joace in spectacole si filme. A studiat viola si pianul, iar la doar 11 ani a debutat pe scena Teatrului National Bucuresti in piesa „O scrisoare pierduta”, regizata de Alexandru Tocilescu.

La 15 ani a devenit membra a echipei „Cronica Carcotasilor”, colaborand cu echipa emisiunii timp de trei ani.
A studiat actoria in primii doi ani ani la UNATC „I.L. Caragiale” din Bucuresti, apoi si-a continuat studiile in Marea Britanie, unde si-a dat licenta in Actorie. A absolvit apoi un master in Arta Actorului la UNATC si a studiat la Los Angeles cu Frantz Turner si Ivana Chubbuck, in cadrul Ivana Chubbuck studio.
În timpul studiilor a jucat in scurtmetraje, in serialul „Daria, iubirea mea” si in productia internationala „Hellhounds” (r. Ricky schroeder) pentru scyFy Channel, precum si in numeroase spectacole de teatru.

A jucat apoi in filmele „Undeva la Palilula” (r. silviu Purcarete, 2012), „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (r. Radu Gabrea, 2013), precum si in filme precum „The Zero Theorem” (r. Terry Gilliam, 2013), miniseria „sons of Liberty” (2015).

În 2017, a fost prezenta pe covorul rosu, la Los Angeles, la premiera serialului „Comrade Detective”, produs de A24 si Channing Tatum, in care interpreteaza rolul principal feminin.

Cu o cariera desfasurata atat in Romania, cat si in productii internationale, Olivia Nita a devenit una dintre cele mai cunoscute si versatile actrite ale generatiei sale si este una dintre putinele actrite din Romania reprezentate de o agentie de talente din Londra.