Program Noaptea Muzeelor. 48 de muzee din Bucuresti isi deschid portile sambata seara: intrare gratuita la Antipa si expozitia Lia si Dan Pervjoschi, bilete reduse la sala Brancusi si experiente imersive.

Noaptea Muzeelor 2026 are loc sambata, 23 mai, intre orele 18:00 si 02:00, cu 324 de muzee participante din 39 de judete ale tarii. In Bucuresti, 48 de muzee, case memoriale si spatii culturale iau parte la eveniment, dintre care 40 cu acces gratuit si 8 cu plata.
Mai jos veti gasi recomandarea de program al unora dintre cele mai captivante experiente culturale ale editiei din acest an, lista completa a institutiilor participante o veti gasi la finalul articolului.
Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” participa cu acces gratuit la expozitia permanenta intre orele 18:00 si 01:00, ultima intrare fiind permisa la 01:00.
Pornind de la mesajul „Urmeaza coada”, muzeul transforma asteptarea de la intrare intr-un exercitiu de curiozitate: vizitatorii vor descoperi, inca dinainte de a intra, mesaje despre rolurile surprinzatoare ale cozilor in lumea animala – de la echilibru si aparare pana la deplasare, comunicare si supravietuire.
Tot gratuit, intre orele 18:00 si 01:00, poate fi vizitata si expozitia „Antipa si Racovita – exploratori de poveste”, dedicata familiilor cu copii: ii introduce pe cei mici in atmosfera de scoala a celor doi savanti si ii provoaca sa exerseze meseria de cercetator intr-un laborator de studiu creat special, cu jocuri senzoriale, experimente, elemente digitale si tehnologii multimedia.
Intre orele 21:30 si 22:30, specialistii muzeului organizeaza in curtea institutiei doua activitati in aer liber: una de colectare entomologica a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase – mai mult de 90% din fauna de lepidoptere este reprezentata de specii nocturne –, iar cealalta dedicata liliecilor, cu explicatii despre modul in care comunica si despre rolul lor in ecosisteme, inclusiv cu demonstratii live folosind echipamente speciale de interceptare a sunetelor. Intre orele 22:00 si 24:00, ansamblul vocal ArtpulseVox sustine momente artistice cu repertoriu care imbina jazz, musical si muzica de film, cu tehnici de body percussion si efecte scenice.
Teatrul EXCELSIOR se alatura Noptii Muzeelor cu spectacolul itinerant „Mickey Mouse trebuie sa plece”, text si regie Edda Coza si Dan Coza, incepand de la ora 21:30.
Spectacolul transforma intregul spatiu al teatrului intr-un liceu fictiv traversat de o criza legata de inteligenta artificiala: un profesor le pune elevilor intrebarea „Ce este libertatea pentru tine?” si descopera ca sute de raspunsuri par generate de aceeasi voce artificiala. Urmeaza 358 de note de 1 introduse simultan in catalogul digital al Colegiului National „Sfantul Augustin”, iar de aici incepe implozia intregului sistem. Publicul nu asista pasiv – devine martor, suspect si, in final, membru al completului de judecata care da verdictul. Vizitatorii traverseaza sali, culoare, spatii ascunse si zone rar accesibile, intr-un traseu care dizolva granita dintre scena si realitate. Accesul este gratuit, pe baza de rezervare prealabila.
Muzeul National de Arta al Romaniei organizeaza prezentari ghidate in toate galeriile, pe baza de bilet.
Muzeul National de Arta al Romaniei este deschis intre orele 14:00 si 22:00, cu ultima intrare la 21:30, atat la sediul central cat si la Muzeul Colectiilor de Arta. In mod exceptional, accesul se face pe baza unui bilet de 32 de lei, 16 lei pentru pensionari si 8 lei pentru elevi si studenti.
Pe parcursul serii, specialistii muzeului sustin prezentari punctuale in toate spatiile de expunere: Galeria de Arta Europeana la 18:30, 19:00 si 19:30, Galeria de Arta Romaneasca Moderna la 18:00, 19:00 si 20:00, Galeria de Arta Veche Romaneasca la 18:30, 19:30 si 20:30, Galeria de Arta Decorativa Europeana la 18:00, 19:00 si 20:00, Galeria de Arta Orientala la 18:00, 19:00 si 20:00, Spatiile Istorice la 17:00, 17:30 si 18:00, Sala Brancusi la 18:15, 19:15, 20:15 si 21:15, iar expozitia „Cotosmanul & co. Lectia lui Livius Ciocârlie” la 17:00, 17:30 si 18:00.
La orele 18:30, 19:00 si 19:30, experti in restaurare ceramica sustin prezentari in holul Galeriei de Arta Orientala si Decorativa. Biletul include si accesul la expozitia temporara „BDF Young”, organizata in cadrul Bucharest Design Festival. La Muzeul Colectiilor de Arta, publicul poate explora cele peste 30 de colectii permanente si expozitia temporara „Harta veche si Arta noua. 500 de ani de istorie veche si arta noua in 100 de exponate selectate din Colectiile Emilian Radu”, cu prezentari din ora in ora intre 17:00 si 20:00.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti gazduieste la Hanul Gabroveni doua expozitii cu acces gratuit intre orele 18:00 si 24:00, ultima intrare la 23:00.
Prima este „Lia si Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectiva comuna”, deschisa pana pe 26 iulie 2026 – prima retrospectiva comuna a celor doi artisti in Romania, care marcheaza 40 de ani de practica artistica si reuneste desene, interventii murale, arhive personale, instalatii si lucrari conceptuale despre memorie, identitate, libertate de expresie si critica sociala. Intregul spatiu al Hanului Gabroveni este transformat prin dialogul dintre desenele lui Dan Perjovschi, inspirate de realitatea politica si sociala, si proiectele de cercetare si instalatiile conceptuale ale Liei Perjovschi. Lia si Dan Perjovschi sustin tururi ghidate si in zilele de 23 si 24 mai, la orele 15:00 si 17:00, pe baza de bilet.
A doua expozitie de la ARCUB este „No Filter”, un concurs ajuns la a saptea editie, dedicat liceenilor pasionati de arta, cu lucrari in tehnici diverse – fotografie, desen, pictura, colaj, mixed media –, evaluate de un juriu international din Marea Britanie, Italia, Spania si Romania.



Primaria Capitalei isi deschide portile pentru al saselea an consecutiv in cadrul evenimentului „Primaria Deschisa”.
Cladirea istorica a Primariei Municipiului Bucuresti – fostul Palat al Ministerului Lucrarilor Publice, semnat de Petre Antonescu – poate fi vizitata gratuit intre orele 18:00 si 00:00, in cadrul evenimentului „Primaria Deschisa” #6.
Programul include tururi ghidate ale palatului, expozitii dedicate patrimoniului si memoriei Bucurestiului, printre care „Bucurestiul care n-a mai fost”, „Tinere Talente” si seria editoriala „Primari de seama ai Bucurestiului”. La parter, Uniunea Arhitectilor din Romania si Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” propun o incursiune intr-un Bucuresti alternativ, construit virtual din proiecte arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodata realizate, cu randari 3D, interviuri cu arhitecti si istorici si un mini-documentar.
La etajul 1, Fundatia Regala Margareta a Romaniei prezinta o expozitie cu lucrari ale bursierilor programului Tinere Talente. In curtea interioara este amplasata instalatia participativa „Bucuresti ACUM”, care invita vizitatorii sa isi exprime dorintele pentru orasul prezent si viitor. Atmosfera serii este completata de DJ set-uri mixate de DJ Chlorys si de concertele repetate ale Sorina Rotaru Band – „Echoes & Columns: A Candlelight Jazz Soirée”, alternand cu sesiunile de DJ din ora in ora.
MINA – Museum of Immersive New Art propune intre orele 20:00 si 01:30 o experienta speciala in care publicul poate vizita imersiv opt dintre cele mai mari muzee ale lumii.
Experientele include tururi prin Luvru, Metropolitan Museum of Art, Vatican, Tate, Guggenheim, Hermitage, Prado si Palacio de Bellas Artes, cu lucrari de Leonardo da Vinci, Van Gogh, Monet, Kandinsky si Matisse. La Bucuresti, lobby-ul MINA se transforma intr-un spatiu de relaxare cu bar si muzica mixata live de DJ Mia Ricci, iar intr-un al doilea spatiu imersiv poate fi vizionat show-ul „Dinozaurii”, o experienta 360 dedicata familiilor.
La MINA Cluj, programul include in exclusivitate show-ul „Cei mai faimosi pictori clasici romani – O calatorie imersiva in arta romaneasca”, alaturi de „Van Gogh – The Immersive Show” si instalatii interactive. Experienta MINA are loc simultan in Bucuresti, Iasi, Timisoara si Sofia, iar biletele sunt disponibile cu 50% reducere.
Muzeul National Cotroceni este deschis intre orele 17:00 si 23:00, cu acces gratuit pe baza actului de identitate.
Traseul include Saloanele Regale – Holul de Onoare, Sufrageria Germana, Salonul de Vanatoare, Salonul Florilor si Biblioteca Regelui Ferdinand –, dar si Spatiile Medievale, Pivnita Mare si Cuhnia, completate de expozitii temporare.
Teatrul Odeon, membru al Retelei Europene a Teatrelor Istorice, isi deschide portile de la ora 21:30, cu actorul Gabriel Pintilei ca ghid intr-un tur special al cladirii, pe baza de invitatie ridicata de la casa de bilete in ziua evenimentului, intre orele 16:00 si 20:00.
Galeria Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, gazduita intr-o vila interbelica, deschide expozitia „Corul Madrigal – 63 de ani de branding cultural” intre orele 17:00 si 24:00, cu acces gratuit. Intre orele 18:00 si 21:00, corurile de copii din programul national Cantus Mundi sustin recitaluri in curtea Casei Madrigal.
La Ateneul Roman, Filarmonica „George Enescu” si Muzeul National „George Enescu” organizeaza intre orele 22:00 si 00:00 un recital cameral de pian sustinut de Andrei Licaret in Sala Mare, cu acces gratuit pe baza de rezervare pana la ora 23:00, ultima intrare la 23:30. In foaier este deschisa expozitia „George Enescu si Yehudi Menuhin – Repere ale unei prietenii artistice”.
Arhivele Nationale ale Romaniei sunt deschise intre orele 20:00 si 02:00, cu o expozitie care prezinta documente de la cele mai vechi acte ale Tarii Romanesti si Moldovei din secolul al XIV-lea pana la arhivele epocii contemporane, plus expozitia temporara „Brancusi intre forma si spirit”, in contextul Anului Brancusi, si acces exceptional in sala de protocol unde este conservat mobilierul de la Manastirea Mihai Voda, demolata in 1985.

Biblioteca Centrala Universitara „Carol I” propune intre orele 19:00 si 00:00 un traseu prin Aula, Galeria directorilor, Sala Profesorilor, Capsula Timpului, Rotonda mare si mica, Salonul „Carol I”, Sala Mircea Tomescu, Sala Multimedia si Sala de lectura Minerva, cu instalatii contemporane, vitralii restaurate si exponate regale.
Muzeul de Arta Vasile Grigore este deschis intre orele 11:00 si 20:00 cu un program muzical ce include 18 interpreti de muzica clasica si jazz: lucrari de Rahmaninov, Bach, Lalo si Wieniawski, interpretari solo de Gershwin si Telemann, plus cvintetul RYJO – Romanian Youth Jazz Orchestra si Grupa Suma. Intrarea este gratuita.
Muzeul Geologic National marcheaza 120 de ani de la infiintarea Institutului Geologic al Romaniei intre orele 10:00 si 21:00, cu expozitii tematice despre „Pamantul masurat si inteles”, „Esente minerale – de la cristal brut la bijuterie handmade” si „Cercetarea geologica – Sarea cunoasterii”. Muzeul Hartilor este deschis intre orele 12:00 si 23:00, cu colectii de harti si gravuri, proiectul artistic „700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibila a Romaniei” de Miluta Flueras, ateliere, tururi ghidate si un DJ set in gradina.
Muzeul Militar National Regele Ferdinand I gazduieste de la ora 16:00 evolutii ale asociatiilor de reconstituire istorico-militara si un concert al Muzicii Representative a Ministerului Apararii Nationale, cu marsuri militare si muzica de promenada, ultima intrare la 23:00.
Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu-Storck si Muzeul George Severeanu, toate parte a Muzeului Municipiului Bucuresti, sunt deschise intre orele 16:30 si 22:30 cu acces gratuit.
Palatul Sutu deschide expozitii dedicate istoriei Bucurestiului pana la ora 22:00, cu acces gratuit.
Foiosorul de Foc – Muzeul National al Pompierilor, restaurat in 2024, este deschis intre orele 17:00 si 23:00 cu acces gratuit, prezentand istoria salvatorilor in sapte sali expozitionale.
Muzeul Politehnica Bucuresti prezinta intre orele 17:00 si 21:00 expozitia „Sunetul scrisului – epoca literelor batute”, cu masini de scris mecanice din perioada 1920-1980 pe care vizitatorii le pot folosi direct.
Muzeul Teatrului National din Bucuresti invita publicul intre orele 18:00 si 21:00 la expozitia „Regina Maria la teatru”, cu o rochie din fir de argint brodata cu matase si cu o trena de peste patru metri.
Reptiland Bucuresti este deschis intre orele 10:00 si 22:00 cu peste 45 de specii vii intr-un spatiu de 1.000 mp, la tarif redus.
Noaptea Europeana a Muzeelor este o initiativa culturala lansata in 1997 la Berlin sub denumirea „Noaptea Lunga a Muzeelor”, transformata din 2005 intr-un brand european sustinut de Ministerul Culturii din Franta, cu sprijinul UNESCO si al Consiliului Europei. Romania s-a alaturat oficial acestei miscari tot in 2005.
Toate informatiile despre program si muzeele participante pot fi consultate pe noapteamuzeelor.org.