Uneori, istoria nu se scrie in carti, ci se ciopleste in piatra. Intr-o lume in care retelele de socializare abunda in proiectii personale si profesionale atent construite, cei care modeleaza cu adevarat realitatea in care traim si conceptul de frumos raman prezente discrete, adesea trecute cu vederea. In spatele celor mai impresionante monumente ale Frantei – de la sculpturile Catedralei Notre-Dame pana la detaliile fine ale Luvrului – stau mainile si viziunea Mariei Enache si a lui Viorel Enache.

Restaurator-conservator si cofondatoare a Ateliers Enache, Maria Enache reprezinta unul dintre putinele exemple de succes absolut al unui artist roman care a reusit sa se integreze in inima patrimoniului monumental francez. Timp de peste trei decenii, a transformat conservarea istoriei intr-o forma de arta, lucrand alaturi de sotul sau, sculptorul Viorel Enache, si fiica lor, Alexandra Enache.

Povestea lor extraordinara poate fi urmarita in detaliu in cadrul podcastului Buzunar de Arta, prezentat de Eduard Enache si montat si co-produs de Catalin Alb. Episodul, filmat chiar in atelierele familiei din Burgundia, ofera o incursiune rara intr-un spatiu care pastreaza, la propriu, istoria sculpturii in Franta din ultimele sase secole dar si o istorie personala profund inspirationala care subliniaza puterea unui vis sustinut de munca, ambitie si perfectionism.

Maria Enache si-a format sensibilitatea artistica in anii ’70, la Liceul de Arta din Targu Mures. 

In timp ce multi renega rigoarea anilor respectivi, dna Enache o priveste ca o fundatie pe care si-a construit intreaga cariera. In 1984 ajunge la Bucuresti, iar intalnirea cu Viorel Enache are loc in 1986, intr-un context artistic, la crochiuri. Cei doi s-au casatorit in scurt timp, in august 1986, pornind impreuna pe un drum care i-a condus, in 1990, la Paris. Fara notorietate sau afacere proprie, inceputurile in Franta au fost marcate de munca asidua, dl Enache incepand sa lucreze pe santiere precum Cour Napoleon de la Luvru, in timp ce dna Enache isi continua studiile academice si se dedica conservarii patrimoniului. In 2013 au fondat Ateliers Enache, o companie care a castigat numeroase contracte importante si a devenit a treia firma de restaurare sculptura din Franta.

Ateliers Enache a luat fiinta oficial in 2013, dupa un proiect de referinta la Hotelul Peninsula din Paris. De atunci, familia Enache a transformat atelierul intr-o structura complexa, capabila sa castige licitatii pentru cele mai prestigioase obiective: Sainte-Chapelle, Castelul Chambord, Catedrala din Reims si, desigur, Notre-Dame de Paris. Din 2015, fiica lor, Alexandra, s-a alaturat afacerii, coordonand astazi santiere de mare anvergura, in prezent este a treia firma de restaurare sculptura din Franta.

Pentru Maria Enache, restauratorul este o intersectie intre artist si om de stiinta. Fiecare lucrare incepe cu o cercetare riguroasa si se termina cu o interventie aproape invizibila, unde scopul nu este sa lasi o amprenta personala, ci sa redai monumentului viata pe care timpul a incercat sa o stearga. Este o filozofie a respectului pentru piatra si pentru cel care a cioplit-o in urma cu sute de ani. Podcastul inregistrat in august 2025 poate fi ascultat mai jos, alaturi de o transcriere partiala a discutiei.

Cum vi se pare ca ati reusit sa construiti povestea aceasta care e esentiala, dar e aproape invizibila de multe ori?

E o poveste foarte frumoasa deja, un parcurs care, uitandu-ne in urma, imi pare ca a fost de nesperat sau niciodata nu mi l-as fi imaginat. Un drum de abnegatie, de foarte mult lucru, de foarte mult curaj, care a fost recompensat cu bucuria de a fi pe locurile, pe satierele unde am lucrat, bucuria de a de a putea lucra ceea ce am lucrat si deosebita cinste de a face ce am facut.

Cata forta interioara v-a trebuit ca sa va pastrati vigoarea si pasiunea in acest mediu care cere mereu excelenta?

Cand pleaca cineva pe un drum, cine poate sa-si zica „Vreau sa fiu excelent”… Pentru cineva care e cu adevarat sincer, nu pune in fata excelenta. Are o energie si o forta pentru ca este in fata unui lucru care este deosebit, un lucru care trebuie efectiv realizat cu mare profesionalism. Va si spun care este sentimentul nostru atunci cand vrem sa mergem, sa participam la o licitatie si mergem sa vizitam, ca sa putem sti despre ce este vorba, mergem sa vedem locurile. Si intr-o dimineata, intr-o duminica dimineata, ne-am dus spre un viitor santier sa vedem o biserica romanica. Soarele incepea sa patrunda cate-un pic si vedeam portalul acela minunat si ziceam, apropiindu-ma, in contextul acesta putin mistic asa, cand am descoperit sculptura de pe portal, ziceam tot ce as vrea sa fiu acolo, sa iau eu cu mainile mele, sa pun, sa ating, sa fac, sa repar totul, sa pot sa prelungesc viata acestui lucru minunat.

Cand va plimbati prin centrul Parisului si vedeti monumentele pe care ati pus mana, ce va emotioneaza?

Cateodata, cand eram pe un santier si lucram si toata lumea trecea pe jos si se uita cu admiratie la edificiu, si eu ziceam ca eu, chiar daca sunt pe santier si lucrez in conditii foarte dificile, eu sunt acolo, pe ele, pun mana pe ele, ma ingrijesc de ele. De foarte multe ori sunt putin dezamagita ca timpul isi spune cuvantul totusi si trec pe langa anumite edificii care au fost restaurate acum 20 de ani, si unde stiu ca, de exemplu, Viorel a lucrat si a facut o sculptura noua, adica restaurata prin aceasta metoda, acum e neagra aproape. Am putina strangere de inima cand vad asta.

Ce v-a format in Liceul de Arta de la Targu Mures catre ceea ce faceti astazi?

Atelierele noastre erau in Palatul Culturii, in niste ateliere la ultimul etaj si lumina patrundea pe vitralii. Totul era o ambianta extraordinara. Faceai o medalie, faceai copii de medalie in basorelief si trebuia sa fie atat volumele asa de reduse si sa se vada foarte bine chipul persoanei care era in medalie. Era foarte tehnic si pentru un copil la 11 ani era dificil. Dar acele dificultati pe care a trebuit sa le trecem m-au ajutat enorm. Cand am inceput sa modelez si mai mult ca sa-l ajut pe Viorel in activitatea lui, mi-am gasit ulterior o pasiune extraordinara pentru modelaj. Poate si varsta a facut, maturitatea, si cred ca in viata sunt momente unde esti pregatit pentru ceva.

Cum v-a format disciplina „militareasca” din anii 1970?

Fara un efort si fara o disciplina nu poti sa evoluezi. Una e cand te pui la masa si gusti din fiecare cate o chestie, dar fara sa stai, sa savurezi una cate una, asa si cu meseriile. Fiecare trebuie sa faca un efort si sa isi dea seama ca nu prin lejeritate poate sa ajunga la profunzime. Era intr-adevar aproape militaresc prin faptul ca ne trezeam de dimineata, ne duceam incolonati la cantina, totul era in comun, trebuia sa iti respecti colegul de camera, colegul de clasa, sa iti respecti superiorii.

Care a fost primul santier al domnului Viorel Enache in Franta?

Primul lui santier a fost Cour Napoleon de la Luvru. Primul lui element sculptat era la un putti, bratul cu mana care tinea o luneta. Dupa aceea au fost multe alte decoruri sculptate, decor de friza sau de personaje, pe toate fatadele Luvrului si in fatadele din curtile interioare, actualmente acoperite de sticla si care sunt spatii muzeale. Viorel a lucrat mult, toata aripa care se numeste Pavillon de Flore, inclusiv una din statuile „Pacea” de Jean-Marie Bonnassieux, un sculptor francez.

Cum ati lucrat la Sainte-Chapelle?

Viorel a lucrat si la unul din pinaclurile de la Sainte-Chapelle. In 1999, a fost o foarte mare furtuna la Paris si partea somitala a unuia din pinacluri s-a daramat. In 2004-2005 s-au facut lucrari de restaurare si aceasta parte a fost refacuta in sculptura noua de atelierele noastre. Viorel, sculptorul reprezentativ al atelierelor, a realizat aceasta coroana de spini din doua blocuri masive care aveau un diametru de 4 metri. Lucrarea a fost realizata in patru luni.

Cum a fost debutul dumneavoastra ca restaurator la Luvru?

Am debutat direct pe Luvru, la Guichets du Louvre. Nu am dat inapoi pentru ca numai faptul ca lucram imi dadea o oarecare satisfactie ca plecam dimineata de acasa si ca am si eu un job. Multa lume nu isi da seama ca, oricat ar fi de greu jobul, chiar daca ai bani sa traiesti, faptul ca existi in societate e un lucru important. Ma urcam, totusi, eram pe schele, dar in cele mai sus nivele ale Parisului si priveam Parisul in toate partile.

Cum a aparut Ateliers Enache oficial?

S-a intamplat sa fim contactati pentru a realiza lucrari de restaurare pe un hotel din Paris care se numeste The Peninsula. Fatada care trebuia sa o restauram se situeaza pe Avenue Kléber. Noi nu aveam decat un statut de freelance, fiecare, si eu si Viorel. Si se uita clientul asa, zicand „Dar cum o sa dam noi un santier asa mare la doi independenti?”. Pana la urma si-au dat seama cine suntem si au zis ok, dar eu intre timp, demult tot am zis sa deschidem o societate si am zis ca atunci era momentul.

Care a fost rolul Alexandrei in dezvoltarea societatii?

Alexandra este jurist de drept international umanitar la baza. Cand s-a intors acasa, i-am propus sa faca o incercare sa lucreze la monumentele alaturi de noi. Si asa, si datorita ei, aceasta societate a inceput sa existe din ce in ce mai mult, sa aiba proiecte ambitioase, pentru ca intre Alexandra si Viorel Enache totul trebuie sa fie de mare anvergura. Ea a devenit director de operatiuni, un fel de „cutit elvetian” care rezolva totul foarte rapid si la obiect.

Ce ati realizat la Galerie du Bord de l’Eau din Luvru?

Este o restaurare care s-a realizat intre 2017 si 2022. Am realizat sapte statui in nisele fatadei si 12 seminee de acoperis. Toate au fost realizate integral, pe toata suprafata fatadei. Una din sculpturile care au fost realizate in atelierul nostru din Bourgogne este Le Laboureur, o copie dupa originalul care a fost adus in atelierele noastre.

Ce lucrari ati executat la biserica Saint-Eustache?

Ultima noastra mare realizare este restaurarea fatadei occidentale. A fost un santier de mare anvergura, a durat mai mult de doi ani jumate. Ce vedeti in spatele meu pe fatada este o mare parte din capitelele care au fost inlocuite noi, deci au fost realizate in atelierele noastre din Bourgogne. Ele sunt foarte mari, sunt 1,20 metri latura unui capitel si cantareste fiecare doua tone spre doua tone si jumatate de piatra.

Cum ati primit vestea incendiului de la Notre-Dame?

Eram la Paris. Un prieten roman imi trimite in permanenta pe WhatsApp tot felul de povestioare, imi trimite ca arde Notre-Dame si parca mi se parea asa, straniu. Si atunci am deschis televizorul si am vazut intr-adevar incendiul acela devastator.

Cum a fost procesul de restaurare a sculpturilor pentru Notre-Dame?

Am restaurat 28 de piese, de sculpturi si erau majoritatea monumentale. Fecioara cu Pruncul, Saint Denis, Mausoleul Contelui d’Harcourt. Mausoleul are 5 metri inaltime si este foarte, foarte dramatic. Toate statuile pe care le-am restaurat, care sunt ansambluri sculptate, se situeaza in capelele laterale.

Cum au fost recuperate statuile salvate din catedrala?

M-am dus sa le caut eu. Evacuarea statuilor a fost facuta de echipele care au salvat imediat dupa incendiu. Au fost duse intr-un depozit tinut secret, evident. Si de acolo eu am recuperat cateva statui, deci tot ce a ramas in-situ, adica in catedrala, le-am restaurat in catedrala si patru statui care erau in aceasta rezerva, in acest adapost le-am adus aici, le-am transportat si le-am restaurat aici in spatiul in care suntem acum.

Cum a fost lucrul in catedrala dupa incendiu?

Totul era deschis si era mai frig inauntru decat afara. Au fost o armata de decizatori in acesti ani. S-a inceput in conditii de emisiuni de plumb, trebuia sa fim imbracati si sa ne schimbam tot timpul, cu masti, era foarte, foarte toxic. Se punea problema de contaminare din interior spre exterior.

Ce ati simtit la inaugurarea catedralei restaurate?

Singurul lucru care m-a impresionat era in momentul in care au inceput sa bata din nou clopotele. Faptul ca au inceput sa bata clopotele in catedrala care a fost atat de distrusa de acele flacari, pentru mine a avut un ecou foarte profund.

Ce ati realizat la Arcul de Triumf de la Carousel?

Ateliers Enache a realizat in marmura de Carrara cele patru statui monumentale ale grognarzilor lui Napoleon. Statuile care au fost facute s-au degradat foarte tare si au trebuit sa fie inlocuite. Una dintre aceste statui a fost realizata integral de Viorel Enache si a fost realizata fara nici un ajutor robotic sau altceva, prin tehnica care se numeste „mise au point”, cu punctatorul au fost luate sute, mii de puncte luate de pe model si reportate pe bloc.

Ce importanta are proiectul Villers-Cotterêts – Cité internationale de la langue française?

A fost un santier foarte frumos, foarte interesant. Presedintele Macron a vrut sa faca acest edificiu reprezentativ pentru la langue française. Noi am avut sansa, onoarea si bucuria de a restaura Capela Regala si Scara Reginei. Cand s-a inaugurat, a fost intr-un cadru foarte intimist cu presedintele Macron si simti totusi ca noroc ca mai este recunostinta.

Ce creati dvs., dincolo de restaurare, ma refer la desenele si picturile dvs. Ati avut o a doua expozitie alaturi de sotul dvs. intr-o galerie pariziana, la Vert-Galant. Cum vedeti latura aceasta? Stiu ca vorbeati la un moment dat ca va inspira foarte mult umbrele.

Da, este o parte pe care n-as putea sa o abandonez si il vad si pe Viorel. In permanenta suntem locuiti de diverse viziuni de lucrari. Cum am ajuns la umbre? Vorbeam de tot ce am cautat eu cand mi-am facut prima lucrare de diploma in istoria artei si arta plastica. M-a fascinat intotdeauna tot ce e imaterial, ma gandeam ca materialul, toata lumea a incercat sa-l puna pe panza.

In 2006 am cumparat aceste cladiri aici, la atelierul din Bourgogne, din Chevannes-Changy. Desi sunt si atelierele aici, avem si casa noastra de la tara, care este din ce in ce mai mult resedinta principala. Si in sfarsit, am facut lucrari foarte mari si ajung si eu sa imi creez un atelier. A fost o perioada in care nu am prea lucrat pe partea de creatie si nu stiam cu ce sa incep. Si atunci, am vazut pe zidurile din casa, pe care le-am vopsit in alb, se plimbau umbrele, fiind purtate de razele de soare. Tot ce era vegetatie de afara se proiecta inauntru si de la acest fenomen am zis ”voila l’immatériel”. Si am incercat sa imi construiesc o tehnica in care sa para ca picturile mele, chiar daca sunt materiale, sa para ca niste umbre, deci imateriale. Sunt niste panze care agatate pe un zid par ca o umbra, e ca si cum o umbra e acolo. Sunt si umbre putin colorate, sunt umbre tamisate, adica sunt niste subiecte care se vad asa, chiar ca niste umbre care nu sunt bine limitate, trei umbre suprapuse si asa mai departe. Imi place subiectul acesta pentru ca este inepuizabil.

Ce este arta pentru dumneavoastra?

Nu putem sa traim fara arta. E ceva care ne inalta, arta ne inalta. Intr-adevar, acum exista inteligenta artificiala, dar n-o sa poata sa inlocuiasca deosebitele trairi pe care un artist le are cand creeaza si cand el este cu opera fata in fata si cand pleaca de undeva, de la el din sufletul si din viscerele lui. Nimic nu poate sa egaleze aceste sentimente.

*

Mai multe pe site-ul Ateliers Enache.