Pentru The Odyssey, Christopher Nolan nu si-a dorit o coloana sonora care sa respecte reteta obisnuita a marilor epopei hollywoodiene: orchestra ampla, coruri monumentale si teme eroice construite pentru a anunta fiecare batalie. Regizorul i-a cerut compozitorului Ludwig Göransson sa renunte complet la orchestra traditionala si sa gaseasca un limbaj muzical care sa para nascut din lumea lui Homer, dar care sa aiba, in acelasi timp, forta pentru o creatie contemporana.

Rezultatul este una dintre cele mai neobisnuite coloane sonore realizate pentru un blockbuster: un univers construit din instrumente grecesti reconstruite, zeci de gonguri din bronz, sunete experimentale si sintetizatoare. Nolan a urmarit nu o reproducere muzeala perfecta, aproape imposibila din cauza informatiilor arheologice fragmentare, ci o versiune credibila si senzoriala a trecutului. „Care este cea mai buna speculatie si cum o pot folosi pentru a crea o lume?”, a explicat cineastul vorbind despre felul in care a abordat Antichitatea.

Ludwig Göransson, compozitorul filmelor Tenet si Oppenheimer, a primit de la Nolan o indicatie surprinzatoare: sa nu foloseasca o orchestra. Regizorul voia sa evite sunetul previzibil al filmelor istorice si al productiilor de tip „sabii si sandale”.

„Orchestra nici macar nu exista in acea perioada”, a explicat Göransson, care a privit restrictia ca pe o posibilitate de a inventa ceva complet nou. In locul ansamblului simfonic, compozitorul a inchiriat 35 de gonguri din bronz, de dimensiuni diferite, pe care le-a inregistrat, le-a suprapus si le-a combinat cu sintetizatoare. Bronzul a devenit astfel nu doar o trimitere la epoca in care este plasata povestea, ci si materia sonora a calatoriei.

Sunetele metalice nu sunt folosite doar pentru a sugera razboiul. Vibratiile lungi ale gongurilor pot evoca marea, furtuna, amenintarea zeilor sau senzatia ca eroul se afla intr-o lume in care natura insasi il urmareste. Adaugarea sintetizatoarelor transforma aceasta materie antica intr-un peisaj sonor imposibil de plasat intr-un singur timp: arhaic, dar si tulburator de modern.

Aulosul, „instrumentul vedeta” al Antichitatii

Unul dintre instrumentele esentiale ale coloanei sonore este aulosul, un instrument de suflat alcatuit, de regula, din doua tuburi cantate simultan. Göransson il descrie drept un fel de „instrument rock-star” al lumii antice, extrem de popular timp de aproximativ un mileniu.

Pentru film a fost folosita o replica inspirata de un aulos datat intre secolele al VI-lea si al V-lea i.Hr. Problema cea mai dificila a fost reconstruirea anciei, partea care produce efectiv sunetul. Nicio ancie originala nu a supravietuit, asa ca muzicianul Callum Armstrong si doi colaboratori au studiat texte si surse antice, incercand sa inteleaga forma piesei, materialul si felul in care aerul trebuia sa circule prin instrument.

Cu alte cuvinte, nu a fost suficient ca instrumentul sa semene cu unul antic. Echipa a trebuit sa redescopere mecanismul prin care acesta putea „vorbi”. Sunetul rezultat este intens, usor strident si profund uman, foarte diferit de claritatea instrumentelor moderne de suflat.

In studioul lui Göransson a fost instalata si o lira aproape cat un adult. Instrumentul cu coarde are o functie simbolica importanta, pornita de la o idee a lui Nolan: sunetul lirei sa aminteasca de coarda arcului lui Odiseu. In poemul lui Homer, arcul devine proba identitatii eroului si obiectul care anunta recuperarea casei si a puterii sale.

„Chris a avut ideea ca sunetul lirei sa fie ciupirea arcului lui Odiseu”, a povestit compozitorul.

Si in acest caz, reconstructia nu a insemnat doar fabricarea unui obiect. Muzicienii au analizat reprezentari de pe vase si urne antice pentru a intelege cum era tinuta si cantata lira. Imaginile ramase din Antichitate au devenit un fel de manual fara cuvinte, din care interpretii au incercat sa deduca pozitia mainilor, tensiunea corzilor si gesturile muzicale.

Dimensiunea muzicala a filmului depaseste insa coloana sonora. Nolan l-a distribuit pe Travis Scott in rolul unui bard, o alegere care face legatura dintre recitatorii lumii antice si artistii contemporani.

„Am vrut sa sugerez ca povestea a fost transmisa ca poezie orala, lucru analog cu rapul”, a declarat Nolan.

Este o idee importanta pentru intregul proiect. Inainte de a deveni text, Odiseea a fost o poveste spusa, cantata si modificata de la o generatie la alta. Prin prezenta unui rapper in rolul bardului, Nolan aminteste ca muzica, ritmul si memoria au pastrat povestea vie cu mult inaintea cartilor sau a cinematografiei.

The Odyssey, cu Matt Damon in rolul lui Odiseu, Anne Hathaway in rolul Penelopei si Tom Holland in rolul lui Telemah, este lansat in cinematografe pe 17 iulie 2026. Filmul reprezinta a treia colaborare dintre Christopher Nolan si Ludwig Göransson, dupa Tenet si Oppenheimer.