O serie de inregistrari realizate de David Bowie in 1965, inainte ca artistul sa devina celebru si sa adopte definitiv numele sub care a intrat in istoria muzicii, va fi lansata pe compilatia „David Bowie: The Shel Talmy Recordings”. Materialul va aparea la Parlophone pe 18 septembrie 2026.

Colectia reuneste 22 de piese inregistrate intr-o perioada in care muzicianul era cunoscut drept Davie Jones si canta solo, alaturi de The Manish Boys sau de Davie Jones & The Lower Third. Editiile pe CD si in format digital vor include zece inregistrari nepublicate pana acum, in timp ce versiunea pe vinil va contine sase piese inedite. Compilatia va fi disponibila si in editii speciale pe vinil rosu sau cu o coperta alternativa, limitata la 1.965 de exemplare.

Inregistrarile ofera si intalnirea dintre trei viitoare legende ale muzicii. La unele sesiuni a participat Jimmy Page, pe atunci un chitarist de studio foarte cautat, cu mult inainte de perioada The Yardbirds si de fondarea Led Zeppelin. La clape poate fi auzit Nicky Hopkins, muzician care avea sa colaboreze cu The Rolling Stones, The Beatles, The Who si Jeff Beck. Prima piesa dezvaluita din proiect, „I Want Your Love”, este deja disponibila.

Materialul a fost produs de Shel Talmy, una dintre figurile importante ale rockului britanic din anii ’60, cunoscut pentru productia unor piese precum „You Really Got Me” de la The Kinks si pentru colaborarea sa cu The Who. Talmy l-a cunoscut pe tanarul Bowie in zona Denmark Street din Londra, centrul industriei muzicale britanice din acea perioada, si a lucrat cu el in principal la studiourile IBC. Producatorul, care a murit in 2024, declara in 2017 ca fusese convins de succesul viitor al artistului, dar considera ca muzica lor era cu aproximativ sase ani inaintea pietei.

Printre piesele incluse se afla „Cupid”, „Leave Her To Me”, „Certain Woman”, „I Live In Dreams”, „I Do Believe I Love You” si instrumentalul „Keep Up With The Jones”. Apar si versiuni remasterizate sau alternative ale unor cantece precum „You’ve Got A Habit Of Leaving”, „I Pity The Fool” si „Baby Loves That Way”. Potrivit istoricului muzical Alec Palao, aceste inregistrari nu trebuie comparate direct cu albumele revolutionare pe care Bowie avea sa le creeze mai tarziu, ci ascultate ca o imagine sonora a Londrei si a scenei sale muzicale din anul 1965.