Skip to content

Gorzo isi muta atelierul intr-o hala a Fabricii UZUC de la Ploiesti pentru o luna si jumatate. Anuala de arta urbana Artown NOW revine la cea de-a cincea editie. 

Intre 18 septembrie si 4 octombrie 2026, Ploiestiul gazduieste a cincea editie a Artown NOW, singura anuala de arta urbana din Romania. Evenimentul aduce in oras peste 100 de artisti locali si internationali, care vor realiza 25 de murale si sculpturi, plus alte 50 de interventii stradale in intregul oras. 

Tema editiei aniversare este „Gramatica libertatii” – o propunere de a chestiona, prin arta, ce inseamna libertatea astazi, unde incepe si unde ii sunt granitele. 

Prin murale, sculpturi, instalatii, interventii stradale si expozitii, orasul este transformat intr-un spatiu de reflectie asupra libertatii inteleasa ca experienta construita prin relatie cu ceilalti, cu comunitatea si cu mediul inconjurator.

Tema completeaza un arc curatorial de cinci ani: editiile anterioare au propus orasului sa simta, sa spuna, sa imagineze si sa apartina, iar editia aniversara se articuleaza prin verbul care le cuprinde pe toate – a fi. 

Intr-un context in care democratiile sunt vulnerabile, Artown NOW 2026 isi propune sa mapeze, alaturi de artisti, curatori, comunitate, mediul privat si administratiile publice, o posibila gramatica a libertatii. La finalul editiei va fi realizat un manual deschis – un set de intrebari, gesturi si practici care pot fi duse mai departe in oras, in comunitate si in viata civica. 

„La cinci ani de la prima editie, Ploiestiul a devenit locul in care arta stradala isi castiga, gest cu gest, legitimitatea. Ne dorim sa construim impreuna cu artistii si cu comunitatea un spatiu in care libertatea se practica, nu doar se discuta”, a declarat Livia Florea, fondatoarea Artown NOW.

Editia din acest an il aduce in echipa curoriala pe Matei Nitulescu, un tanar in varsta de 10 ani pasionat de cultura, care devine astfel co-curatorul evenimentului. Programul public se desfasoara de joi pana duminica, cu fiecare duminica dedicata comunitatii. Activitatile includ tururi ghidate, ateliere, muzica, concerte, recitaluri, DJ sets, paneluri de discutii, teatru, performance, listening sessions si proiectii de scurtmetraje. La finalul editiei va aparea si Manualul de Gramatica a Libertatii, publicatia-manifest a editiei.

Fabrica UZUC se transforma in santier artistic deschis publicului din 24 august.

Inainte de debutul oficial al festivalului, Fabrica UZUC devine spatiu de productie artistica intre 24 august si 12 septembrie 2026. Construita pe 100.000 de metri patrati si cu o istorie de peste 120 de ani, fabrica este singurul sit industrial din Romania redat comunitatii la aceasta scala prin arta. In perioada de productie, halele sunt transformate intr-un santier artistic deschis publicului, care poate urmari in timp real procesul de creatie. 

Lucrarile finalizate vor fi prezentate incepand cu 18 septembrie, odata cu deschiderea oficiala a festivalului. Proiectul urmareste transformarea fabricii intr-un (CONtra)TEMPORARY Museum – un muzeu in care arta este produsa in prezenta comunitatii.

Una dintre componentele emblematice ale editiei din acest an este Continuous Studio: artistul Dumitru Gorzo isi muta atelierul intr-o hala a Fabricii UZUC pentru o luna si jumatate, deschizand procesul artistic catre public prin evenimente, talks si ateliere saptamanale. Editia se extinde si dincolo de UZUC: Parcul Democratiei primeste noi instalatii sculpturale inspirate din Brancusi, iar Gara de Sud din Ploiesti – singura gara din Romania reconditionata prin arta – primeste noi interventii artistice.

Bilantul celor patru editii anterioare situeaza Ploiestiul ca principala destinatie de arta urbana din Romania. Pana acum, evenimentul a adus in oras peste 400 de artisti din 40 de tari, de pe 6 continente, in fata a peste 15.000 de vizitatori doar in 2025. Au fost realizate 100 de murale, refacute 2 parcuri, executate peste 350 de interventii in spatiul public si pictati peste 11.000 de metri patrati. Harta muralelor poate fi explorata pe artown-now.ro/map. Ploiestiul se afla la 45 de minute de Bucuresti, iar editia 2026 se desfasoara pe trei weekenduri extinse.

Citește în continuare