Adrian Vancica a castigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Sarajevo. A fost premiat pentru rolul din „Nu e locul tau aici”, regizat de Florin Serban.

Adrian Vancica a castigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul International de Film de la Sarajevo, pentru rolul principal din „Nu e locul tau aici”, lungmetrajul regizat de Florin Serban. Distinctia Heart of Sarajevo for Best Actor este insotita de un premiu de 2.500 de euro.
Juriul a apreciat interpretarea lui Vancica pentru rigoarea si discretia cu care construieste personajul si pentru felul in care se pune in slujba unui film realizat in mare parte in cadre lungi si largi.
In „Nu e locul tau aici”, Adrian Vancica il interpreteaza pe Marius, un medic respectat dintr-un oras de provincie, care isi creste singur fiul adolescent. Viata sa se schimba radical cand afla ca politia il suspecteaza pe baiat de crima si descopera ca acesta duce noaptea o existenta despre care nu stia nimic, alaturi de un grup de tineri mascati.
Premiul de la Sarajevo vine la numai cateva zile dupa un alt succes international important pentru productia lui Florin Serban. „Nu e locul tau aici” a castigat Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno, devenind primul film romanesc recompensat cu marele trofeu al festivalului elvetian.
Adrian Vancica este unul dintre cei mai versatili actori ai generatiei sale, cu o cariera care traverseaza teatrul, filmul, televiziunea, stand-up-ul si scenaristica. Absolvent al UNATC Bucuresti, la clasa lui Mircea Albulescu, a jucat timp de aproximativ 15 ani pe scena Teatrului Nottara. Publicului larg ii este cunoscut mai ales pentru personajul Celentano din serialul „Las Fierbinti”, proiect la care a lucrat si ca scenarist.
In cinema, Vancica a aparut in filme precum „Hartia va fi albastra”, „Boogie”, „Marti, dupa Craciun”, „America, venim!”, „Bacalaureat”, „6,9 pe scara Richter” sau „Ultima zi”. In 2025, a castigat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor in rol principal, pentru interpretarea lui Gelu din „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Muresanu.
Premiul de la Sarajevo confirma astfel o perioada profesionala foarte buna pentru Adrian Vancica si aduce o noua recunoastere internationala filmului lui Florin Serban, la doar cateva zile dupa succesul de la Locarno.