Violonista americană Kathleen Winkler face parte, anul acesta, din juriul secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de muzicieni precum Mihaela Martin, Ida Kavafian, Liviu Prunaru, Bujor Prelipcean sau Nemanja Radulović. Secțiunea de Vioară se desfășoară între 4 și 13 septembrie, iar Winkler participă la evaluarea tinerilor interpreți înscriși în competiție.

Născută la Philadelphia, Kathleen Winkler a avut un debut spectaculos în lumea muzicii clasice: la numai 17 ani a apărut ca solistă alături de Philadelphia Orchestra. Un moment decisiv al carierei sale a venit în 1980, când a câștigat Premiul I la prima ediție a Concursului Internațional de Vioară Carl Nielsen. Victoria i-a adus recitaluri și debuturi pe scene importante, între care Alice Tully Hall din Lincoln Center, Queen Elizabeth Hall și Purcell Room din Londra, Kennedy Center și Library of Congress din Washington, precum și apariții la BBC.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

1. La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

Kathleen Winkler: Am început să iau lecții de vioară la vârsta de opt ani, prin intermediul școlii primare de stat, care oferea lecții gratuite și instrumente pe care le puteam împrumuta. La început, am făcut-o doar din plăcere; nu m-am gândit la asta ca la ceva ce aveam să urmez pe termen lung. Abia când am intrat la liceu, la cincisprezece ani, și m-am alăturat orchestrei școlii, din nou, doar din plăcere, am fost profund inspirată atât de dirijor, cât și de colegii mei. Acela a fost momentul în care am început să consider muzica drept o carieră. Privind în urmă, cred că a fost un început relativ târziu după standardele de astăzi.

2. Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

K.W.: Studiul presupune luarea unor decizii conștiente, fie ele muzicale sau tehnice. Șablonul muzical de bază format din note, dinamica și articulațiile ocazionale etc., reprezintă doar scheletul oricărei lucrări. Ceea ce conferă interpretărilor noastre măiestrie, profunzime și, mai presus de orice, individualitate, nu este redarea exactă a ceea ce se află pe pagina scrisă, ci mai degrabă interpretarea acelor indicații. Aici cred eu că rezidă arta. Îmi place să privesc studiul ca pe o citire printre rânduri. Repetiția fără un scop poate duce la ore de studiu neproductiv. Pe de altă parte, studiul orientat spre un scop este mult mai satisfăcător și produce rezultate mai creative în perioade mai scurte de timp.

3. În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

K.W.: Cred că cele două sunt unul și același lucru. Ghidajul mental ne direcționează execuția. Deși partitura ne indică unde să plasăm degetele, este important să construim un scenariu mental care să se desfășoare în tandem cu pagina tipărită și să ne ghideze obiectivele muzicale, tehnice și emoționale.

4. Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

K.W.: Exact așa cum exersarea fizică este esențială pentru agilitatea tehnică, după cum spuneam mai devreme, construirea unui tipar mental pe care să-l repetăm și să-l întărim ne menține atenția ancorată în ceea ce avem de executat. Această repetiție mentală trebuie să ne însoțească permanent; este poate chiar mai importantă decât cea fizică, fiindcă ea este motorul care le transmite mâinilor noastre cum să acționeze

5. Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

K.W.: Îmi închipui o situație de concert atunci când studiez, astfel încât, din punct de vedere mental, să mă aflu mereu pe scenă, chiar și atunci când exersez acasă sau în studioul în care predau. Faptul de a păstra această realitate în minte mă ajută să îmi mențin concentrarea. Dar, mai presus de toate, transmiterea iubirii și a devotamentului meu față de muzică primează, de obicei, în fața oricărui alt aspect.

6. În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

K.W.: Confortul fizic reprezintă un punct central atât în activitatea mea concertistică, cât și în cea pedagogică. Fără acesta, interpretarea noastră riscă să se lovească de limitări, deoarece stresul fizic are modul său de a genera, pe nesimțite, și uneori nu chiar atât de discret, probleme în felul în care cântăm. Respectarea propriului corp este crucială. Cântatul la vioară nu este cea mai naturală activitate fizică, așa că scopul este să găsim o cale prin care atât vioara, cât și corpul nostru să coexiste în perfectă armonie. Interesant este că organismul ne transmite semnale foarte clare atunci când nu îi respectăm structura sau limitele. Când alegem să ignorăm acele avertismente, riscul de accidentare fizică crește.

7. Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

K.W.: Concursurile pot reprezenta niște rampe de lansare esențiale pentru o carieră. Știu că acesta a fost și cazul meu când am câștigat Concursul Internațional de Vioară ,,Carl Nielsen’’. La momentul în care m-am înscris în competiție, eram o tânără profesoară care preda materii academice la o universitate mică. După concurs, s-au deschis multe uși care altfel ar fi rămas închise, schimbând complet traiectoria carierei mele. Concursul Internațional ,,George Enescu’’ le oferă tinerilor muzicieni o platformă prin care să fie ascultați pe scena internațională, nu doar de către membrii juriului și publicul local, ci de către o audiență globală. Cu o asemenea experiență, nu se știe niciodată câte uși profesionale se vor deschide!

8. Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

K.W.: Sinceră să fiu, nu simt că a trebuit să fac compromisuri în vreo privință a vieții mele pentru a avea o carieră muzicală. Muzica a fost cu adevărat o parte integrantă a vieții mele de zi cu zi și mi-a oferit atât de multe oportunități minunate pe care, altfel, nu le-aș fi avut. A crea muzică frumoasă rareori mi s-a părut a fi o muncă. Până în ziua de azi, muzica continuă să-mi îmbogățească viața cotidiană.

9. Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

K.W.: Viața de care mă bucur astăzi a fost modelată de toate experiențele mele din trecut atât de cele bune, cât și de cele dificile așa că, într-un fel, nu am niciun regret. Toate acestea m-au condus, în cele din urmă, pe un drum minunat.

*

De-a lungul carierei, Winkler a cântat ca solistă cu orchestre precum Detroit Symphony Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra, Danish Radio Orchestra, Odense Symphony Orchestra, Grand Rapids Symphony și Phoenix Symphony. A susținut turnee în Statele Unite și Canada, dar și concerte în numeroase țări europene. A fost, de asemenea, selectată de United States Information Agency pentru a reprezenta Statele Unite în calitate de Artistic Ambassador, susținând concerte în Asia, Australia, America de Sud, Orientul Mijlociu și Africa.

O parte esențială a activității sale este însă legată de pedagogie. Kathleen Winkler este în prezent titulara Dorothy Richard Starling Chair in Classical Violin la prestigioasa Shepherd School of Music din cadrul Rice University, în Houston. Anterior, a predat la Oberlin Conservatory și Cleveland Institute of Music și a fost profesor invitat la Indiana University Jacobs School of Music și USC Thornton School of Music. Pentru activitatea sa didactică a primit Julia Mile Chance Award for Excellence in Teaching, una dintre distincțiile acordate de Rice University pentru excelență pedagogică. Printre foștii săi studenți se numără câștigători ai unor competiții internaționale, membri ai unor orchestre importante și laureați ai burselor Fulbright și Watson, dar și ai Premiului Pulitzer pentru Muzică.

Winkler a studiat la Indiana University, unde a absolvit Bachelor of Music magna cum laude, și la University of Michigan, unde a obținut Master of Music summa cum laude. Printre profesorii cu care s-a format se numără nume majore ale școlii americane de vioară, precum Josef Gingold, Ivan Galamian, Itzhak Perlman și Paul Makanowitzky. Experiența sa de jurat este, la rândul ei, considerabilă: a făcut parte din juriile unor concursuri precum Carl Nielsen International Violin Competition, Naumburg International Violin Competition și Elmar Oliveira International Violin Competition.