Un castel din Irlanda vechi de 800 de ani a fost desemnat cel mai frumos hotel din lume. Clasamentul include un palazzo din Florenta, un infinity pool din Malta si un hotel-labirint.

Ashford Castle, din Irlanda, a fost desemnat cel mai frumos hotel din lume, in fruntea unui clasament realizat de revista Time Out, una dintre cele mai respectate publicatii in domeniu.
Clasamentul cuprinde 33 de proprietati de pe intreg globul, dintre acestea 11 hoteluri se afla in Europa, inclusiv proprietatea care a ocupat prima pozitie. A fost alcatuit pe baza vizitelor facute de expertii in domeniul hotelier ai publicatiei si reuneste unele dintre cele mai spectaculoase locatii din punct de vedere vizual din lume, de la un palazzo din perioada Renasterii, pana la cladiri in stil brutalist, aflate in contrast puternic cu natura din jur.
Construit initial cu peste 800 de ani in urma, Ashford Castle are o istorie indelungata si bogata, fiind detinut, la un moment dat, de familia Guinness.



Domeniul de 140 de hectare care dateaza inca din 1228 a fost transformat, in prezent, intr-un hotel de lux de cinci stele, restaurat cu grija, si include un labirint amplu de coridoare, candelabre din cristal de Donegal si o piscina de spa inconjurata de scoici.
Castelul are 83 de camere si suite, dormitoarele mizeaza pe culoare, mai multe dintre ele avand vedere directa spre Lough Corrib, chiar din pat. Unul dintre punctele forte ale hotelului este spa-ul, cu o piscina de relaxare amplasata intr-o sera impresionanta din bronz.
Datorita designului sau complex, echipa hotelului insoteste personal oaspetii pana la camera, la momentul cazarii. Locul poate fi vizitat mai ales toamna, cand ceata se ridica deasupra lacului, iar frunzele capata nuante aurii. Ashford Castle a mai fost desemnat, in cadrul aceluiasi clasament, cel mai bun hotel de patrimoniu din lume.
Castelul irlandez a intrecut o concurenta serioasa pentru primul loc.
Hotelul japonez Hiramatsu Karuizawa Miyota a obtinut locul al doilea, datorita peisajului spectaculos din regiunea Nagano, in timp ce hotelul Four Seasons din Florenta a castigat titlul pentru cele mai frumoase gradini.
Hotelul Phoenicia, din Malta, a primit distinctia pentru cea mai frumoasa piscina, iar hotelurile 1 Hotel Mayfair, din Londra, si Le Pavillon de la Reine, din Paris, s-au numarat, la randul lor, printre proprietatile selectate, alaturi de proprietati neconventionale, precum un tunel subteran de observatie din Africa de Sud si un eco-lodge din Costa Rica, cu vedere spre unul dintre cele patru fiorduri tropicale ale lumii.
Jumatate dintre hotelurile aflate in top 10 se afla in Europa, fiecare cu propriul farmec – de la gradinile ingrijite din Florenta, pana la arhitectura brutalista din Islanda.

Locul al treilea in clasamentul global, si al doilea in Europa, a revenit hotelului Four Seasons Firenze, care are 121 de camere si suite, distribuite intre Palazzo della Gherardesca, din secolul al XV-lea, si Palazzo Del Nero, din secolul al XVI-lea. Transformata intr-un hotel Four Seasons in 2008, proprietatea gazduieste Giardino della Gherardesca, una dintre cele mai mari gradini private din Florenta. Potrivit recenziei Time Out, „te vei simti ca un adevarat membru al familiei regale, dormind aici”.
Hotelul Ritz-Carlton Abama, din Tenerife, a ratat la mica diferenta un loc in top cinci, fiind laudat pentru cladiri in nuante de somon, raspandite pe tot domeniul, si un stil de inspiratie maura, cu lacuri populate de pesti koi, la care se ajunge printr-un drum sinuos, printre bananieri.
Pe locul sapte, la mica distanta, s-a clasat ION Adventure Hotel, din Islanda, ideal pentru pasionatii de arhitectura brutalista, care iese in evidenta de pe versantul acoperit cu muschi al Muntelui Hengill. Constructia a fost gandita in mod intentionat sa emita cat mai putina lumina, pentru a nu concura cu aurora boreala de deasupra.

Ultima proprietate europeana care a intrat in top 10 este hotelul The Phoenicia, din Valletta, Malta, care detine cea mai frumoasa piscina de hotel din lume – o piscina infinity, amplasata la Bastion, cu vedere spre Insula Manoel, ascunsa in spatele fortificatiilor din piatra de var, construite in secolul al XVI-lea.
Tot din Europa mai sunt recomandate Gleneagles din Scotia, hotelul art nouveau Villa Igiea din Palermo, Sicilia, Conservatorium din Amsterdam si hotelul maximalist Hospes Infante Sagres din Porto, primul hotel de cinci stele al orasului.
Clasamentul complet poate fi consultat aici.