Mihaela Martin este una dintre cele mai importante violoniste române cu o carieră internațională de prim-plan. A studiat cu Ștefan Gheorghiu, la rândul său discipol al lui George Enescu și David Oistrah, iar afirmarea sa internațională a venit foarte devreme: la 19 ani a obținut Premiul al II-lea la Concursul Ceaikovski de la Moscova, fiind ulterior premiată la competiții importante de la Montréal, Sion și Bruxelles. Medalia de aur câștigată la International Violin Competition of Indianapolis i-a deschis o carieră în marile săli ale lumii. A concertat cu orchestre precum BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Orchestra Salzburg și Gewandhausorchester Leipzig și a colaborat cu dirijori precum Kurt Masur, Nikolaus Harnoncourt, Charles Dutoit, Neeme Järvi și Paavo Järvi.

O parte esențială a activității sale este dedicată muzicii de cameră și formării noilor generații de muzicieni. Mihaela Martin este membru fondator al Michelangelo String Quartet, alături de care a cântat la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Concertgebouw sau Théâtre des Champs-Élysées, iar din 2017 conduce artistic Festivalul de Muzică de Cameră Rolandseck/Bad Honnef. În paralel, are o importantă carieră pedagogică: predă la Universitatea de Muzică din Köln, Barenboim-Said Academy din Berlin și Kronberg Academy, susține masterclassuri în întreaga lume și este invitată frecvent în juriile unora dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale. Cântă pe o vioară J.B. Guadagnini construită în 1748.

După ce a făcut parte în repetate rânduri din juriul competiției – inclusiv la ediția din 2024 –, în 2026 Mihaelei Martin este președinta juriului Secțiunii Vioară, într-o ediție aniversară în care etapele acestei secțiuni se desfășoară între 4 și 13 septembrie. În cadrul Concursului Enescu 2026, artista a urcat și pe scena Ateneului Român, pe 6 septembrie, într-un recital cameral alături de Valentin Răduțiu, Miguel da Silva și Enrico Pace, cu lucrări de Grieg, Beethoven și Brahms. Prezența sa la Enescu are și o dimensiune simbolică aparte: formarea sa artistică descinde direct din școala enesciană, prin profesorul său Ștefan Gheorghiu.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

1. La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

Mihaela Martin: Am început studiul viorii la vârsta de 5 ani, și părinții mei nu au vorbit niciodată ca vioara ar putea fi un hobby. Admiterea la gradinita muzicală, admiterea la liceul de muzică, fiecare mic sau mai mare succes le-am considerat pași spre profesia la care visam . Mi-am dorit, de când îmi pot aduce aminte, să fiu pe scenă cu vioara mea.

2. Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

M.M.: Studiatul inteligent se învață. Este important să ai priorități și obiective, să știi ce trebuie repetat de mai multe ori și când să te oprești . Și de unde sa reiei data viitoare. Este nevoie de o structura clară și de un spirit de observație ascuțit.

3. În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

M.M.: O tehnica bună, complexă îți ofera o platformă de care poți beneficia în a avea o mare libertate de expresie. Tehnica trebuie servească ideile muzicale și să permită exprimarea emoțională . Concursurile nu sunt performanțe sportive, de aceea este important ca tot ce este tehnic să fie total integrat în contextul muzical.

4. Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

M.M.: Antrenamentul concentrării are loc în fiecare zi de studiu iar atunci când sunt pe scenă sunt obișnuita să stau concentrată pe toată durata concertului.

5. Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

M.M.: Experiența m-a învățat ca cu cat sunt mai bine pregătită și cunosc în profunzime lucrarea care trebuie să o cant, cu atât mai mult pot profita de starea de libertate și creativitate artistică pe scenă.

6. În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

M.M.: Si aici, la fel ca la întrebarea 4 , este foarte importantă atenția acordată fiecărei zi de studiu. Respirația este un element extrem de important, care poate avea o influența fastă sau nefastă asupra sunetului, percepției ritmului. Încerc întotdeauna să expir destul și să am o respirație regulată, independentă de dificultățile partiturii interpretate. La fel și poziția, este important să simt suportul dat de sol ceea ce creează un sentiment de siguranță, stabilitate.

7. Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

M.M: Astăzi, datorită faptului ca toate concursurile sunt puternic mediatizate, simpla participare , când ai o personalitate muzicală interesantă poate însemna o șansă de a fi descoperit(a). Concursul G.Enescu a devenit în ultimii ani din ce în ce mai important, atrăgând talente din toată lumea, nu în ultimul rând datorită colaborărilor muzicale oferite câștigătorilor concursului.

8. Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

M.M: Nu simt ca aș fi sacrificat ceva deoarece iubesc muzica și fac ceea ce îmi place cel mai mult.

9. Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

M.M.: Regret ca nu am avut pe cineva care să mă fi sfătuit cum să profit la maximum de succesele obținute. În România anilor ‘80 nu se punea accentul pe cultivarea relațiilor cu alți muzicieni, nu exista o strategie pentru amplificarea ocaziilor deja create prin câștigarea diverselor premii importante. Nu exista PR. Iar eu la 24 de ani eram timidă, social nesigură, știam să cânt bine la vioară, și cam atât; nu-mi spusese nimeni cât de importante sunt contactele personale. Am învățat aceste lucruri, însă destul de târziu .