Enrico Pace este unul dintre cei mai apreciați pianiști italieni ai generației sale, cu o carieră internațională construită după câștigarea, în 1989, a prestigiosului Concurs Internațional „Franz Liszt” de la Utrecht. Născut la Rimini, a studiat pianul cu Franco Scala la Conservatorul Rossini din Pesaro, unde s-a pregătit și în compoziție și dirijat, continuându-și formarea la Accademia Pianistica din Imola, cu profesori precum Lazar Berman și Boris Petrushansky. De-a lungul carierei a concertat în săli importante precum Concertgebouw din Amsterdam, Teatro alla Scala din Milano, Wigmore Hall și Barbican Centre din Londra.

Muzica de cameră ocupă un loc esențial în activitatea sa artistică. Enrico Pace a colaborat cu muzicieni precum Mihaela Martin, Frans Helmerson, Daniel Müller-Schott sau Sharon Kam și are un parteneriat artistic de lungă durată cu violonistul Leonidas Kavakos, alături de care a înregistrat integrala sonatelor pentru vioară și pian de Beethoven. Cu Frank Peter Zimmermann a realizat pentru Sony Classical integrala sonatelor pentru vioară și pian de J.S. Bach, iar activitatea sa include și pedagogia, Pace predând în mod regulat la academiile de pian din Imola și Pinerolo.

La Concursul Internațional George Enescu 2026, Enrico Pace participă ca artist invitat, nu ca membru al juriului. În cadrul seriei de recitaluri camerale care completează competiția, pianistul a urcat pe scena Ateneului Român pe 6 septembrie, într-un recital alături de Mihaela Martin, Valentin Răduțiu și Miguel da Silva. Programul a inclus Sonata nr. 2 pentru vioară și pian de Grieg, Trio-ul de coarde nr. 5 de Beethoven și Cvartetul cu pian nr. 1 de Brahms — unul dintre concertele prin care Concursul Enescu aduce în fața publicului, alături de tinerii competitori, mari muzicieni ai scenei internaționale.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

E.P.: Am avut o pasiune timpurie pentru muzică, descoperită și încurajată de părinții mei. De fapt, dintotdeauna mi-am dorit și cumva am știut că voi fi muzician!

Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

E.P. : Tocmai aici este esența: cheia, pentru mine, constă în gradul de implicare a minții în acest proces. Mai întâi, trebuie să îți imaginezi care este imaginea sonoră (în funcție de stil, de epocă) cea mai potrivită pentru lucrarea respectivă, conturând, în același timp, forma frazelor și modul de a le îmbina într-o manieră captivantă, pentru ca apoi să lucrezi mental și la pian în vederea obținerii acestui rezultat. Lipsa de claritate în oricare dintre aceste procese face ca studiul să devină ineficient, ducând uneori la o interpretare lipsită de precizie sau neinteresantă.

În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

E.P.: Așa cum am mai spus, ambele sunt esențiale, însă în sfera elementelor «tehnice» aș include calitatea sunetului, cantabilitatea, echilibrul vocilor, fluiditatea și, desigur, strălucirea.

Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

E.P.: Cred că fiecare are propriul său mod de a intra în ceea ce unii numesc flow-ul interpretării muzicale. Pentru mine, studiul calm și consecvent din perioada premergătoare este esențial pentru a interpreta lucrarea de o manieră convingătoare; de asemenea, o respirație bună și liniștirea minții, concentrându-mă exclusiv asupra muzicii înainte de a urca pe scenă, sunt foarte importante. Tușa finală constă în câteva banane, care îmi oferă aportul de energie necesar în acele momente!

Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

E.P.: Așa cum spuneam, încercarea de a mă concentra pe fraza muzicală, pe cel mai bun mod de a reda cantabilitatea unui pasaj, de a insufla viață lucrării și de a o face convingătoare reprezintă metoda mea de a nu permite prea multor îndoieli sau distrageri să îmi pătrundă în minte în momentele nepotrivite. Aș spune că implicarea emoțională este cea care permite intrarea în acea stare de flow, însă trebuie să ne amintim să păstrăm o mică parte a minții concentrată pe controlul rezultatului sonor, pentru a nu ne lăsa purtați de val în totalitate.

În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

E.P.: Într-adevăr, evitarea accidentărilor este foarte importantă: în timpul unui concert, toate sistemele corpului se află în «alertă roșie», astfel că un anumit grad de solicitare fizică este inevitabil. Cu toate acestea, antrenându-te să execuți cele mai eficiente mișcări în timpul studiului poți ajunge să îți folosești corpul într-o manieră optimă. Profesorul meu principal, maestrul Franco Scala din Italia, m-a ajutat să îmi corectez postura fizică și mcările la claviatură, pentru a le adapta cât mai bine lucrării pe care o interpretam.

Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

E.P.: Cred că, fără îndoială, acest lucruri pot schimba cursul unei cariere. Cu toate acestea, câștigarea unui concurs este doar un pas inițial; ulterior, trebuie să fii capabil să menții nivelul interpretării la cel mai înalt standard posibil și în noile lucrări pe care ești solicitat să le abordezi, având grijă să nu te suprasolicitezi cu volumul de repertoriu asumat și să nu accepți prea multe concerte fără pauze suficiente. Sper că și Concursul Internațional George Enescu poate oferi un sprijin managerial tinerilor câștigători, care se vor trezi dintr-odată în fața atâtor oportunități minunate!

Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

E.P.: O mare parte din timpul care ar putea fi dedicat lecturii, cunoașterii lumii și descoperirii de sine trebuie sacrificată, mai ales în primele etape ale formării, chiar dacă, pe moment, nu realizezi acest lucru. Găsirea unui echilibru rămâne, pentru mine, cel mai dificil lucru de atins.

Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

E.P.: Probabil înțelegerea faptului că efortul de a atinge excelența interpretativă reprezintă doar o parte a tabloului; este, de asemenea, important să cultivi relații interumane cu organizatorii, cu dirijorii și colegii, și să fii mereu proactiv în propunerea de noi proiecte și programe. De îndată ce ai încheiat un concert, trebuie să dai dovadă de inventivitate și să propui imediat idei noi, pentru a crește șansele de a fi reinvitat pe viitor.