Primul album al lui Eminem, „Infinite”, revine pe platformele de streaming la 30 de ani de la lansare. Sase piese din perioada in care rapperul era necunoscut publicului larg pot fi ascultate in versiuni noi

La 30 de ani de la lansarea albumului sau de debut, „Infinite”, sase dintre piesele inregistrate de Eminem in 1996 au fost publicate intr-o noua editie digitala. Materialul, intitulat „Infinite EP”, a aparut pe 12 noiembrie 2026 si ofera publicului ocazia de a descoperi cum suna Marshall Mathers inainte de succesul international si de aparitia celebrului sau alter ego, Slim Shady.
Lansat initial pe 12 noiembrie 1996, prin casa independenta WEB Entertainment, „Infinite” a fost primul album de studio al lui Eminem, inregistrat in Detroit intr-o perioada in care rapperul incerca sa se afirme pe scena hip-hop locala.
Avea 24 de ani si era departe de statutul de superstar pe care avea sa il obtina cativa ani mai tarziu. Albumul nu s-a bucurat de succes comercial, iar Eminem avea sa povesteasca ulterior ca vanduse aproximativ 70 de exemplare.
In memoriile sale, „The Way I Am”, artistul explica faptul ca a primit numeroase critici pentru asemanarea stilului sau cu cel al lui Nas, unul dintre rapperii care il influentasera puternic. Cu toate acestea, considera important faptul ca reusise sa lanseze primul sau album.
Materialul original continea 11 piese, produse cu ajutorul lui Denaun Porter si al fratilor Jeff si Mark Bass, cunoscuti drept Bass Brothers.
Spre deosebire de muzica agresiva, provocatoare si adesea controversata care avea sa il faca celebru, „Infinite” prezinta un Eminem mai introspectiv, preocupat de dificultatile financiare, de dorinta de afirmare si de viata cotidiana. Albumul arata deja abilitatile sale tehnice exceptionale, de la rimele complexe la viteza si precizia interpretarii.
Trei ani mai tarziu, in 1999, „The Slim Shady LP”, realizat cu sprijinul lui Dr. Dre, avea sa il transforme intr-un fenomen mondial.
Sase piese relansate, un nou mixaj si un documentar despre inceputurile carierei
Noua editie „Infinite EP” reuneste sase dintre cele 11 piese originale, cu mixaje noi si contributii de productie semnate de Jake Bass si Mike „Slim” Wilder.
Lansarea este insotita de un mini-documentar cu imagini de arhiva si marturii ale muzicienilor care au participat la inregistrarile din Detroit.
In documentar, fratii Bass povestesc cum l-au descoperit pe tanarul Eminem dupa ce l-au auzit participand la o sesiune de rap la un post de radio local. Invitat la studio, rapperul a venit insotit de membrii grupului care avea sa devina cunoscut drept D12.
Un detaliu important este ca Eminem nu a participat la realizarea creativa a acestei reeditari. Potrivit unei declaratii transmise publicatiei Complex de un reprezentant Interscope, artistul a aflat despre proiect abia recent. Lansarea a fost realizata de Org Music, cu contributia colaboratorilor implicati in inregistrarile originale.
Pentru colectionari, editia aniversara va fi lansata si pe vinil, CD si caseta pe 26 februarie 2027. Versiunea pe vinil va include si o inregistrare bonus din februarie 1996, realizata la Hip Hop Shop, un loc important pentru scena rap din Detroit.