Skip to content

3 ani de Control cu THE WHIP

Concert The Whip in club Control cu ocazia aniversarii a 3 ani de activitate a acestei locatii dedicata muzicii indie si alternative. 

Toamna aceasta, Club Control implineste 3 ani si sarbatoreste in stil Manchester cu The Whip, unul din cele mai captivante exporturi ale scenei indie pop/electro rock britanice, aflat in plin turneu de promovare a noului album. Vineri, 30 septembrie, nu rata intalnirea cu autorii hit-ului Trash si vino la aniversarea clubului tau preferat!

Aparuta in 2007, cu un melanj dansabil de indie pop si electro rock, produs al ecleticei scene de club din Manchester, formatia The Whip (Bruce Carter – chitara, voce; Nathan Sudders – bas; Fiona Daniel – tobe) a castigat admiratia criticilor si publicului deopotriva cu albumul de debut X Marks Destination (Southern Fried Records, 2008). Succesul i-a purtat in mai multe turnee europene, nord-americane si chiar asiatice, aducandu-i in atentia prestigiosului label Kitsune, ce le-a inclus piesele Trash si Divebomb pe doua compilatii Kitsune Maison. 
 
Toamna lui 2011 ii gaseste in plin turneu de promovare a noului album, Wired Together, un disc matur, menit sa capteze energia show-urilor live si nebunia celor 2 ani de turnee, si sa reflecteze asupra experientei acumulate de trupa in acest timp. “Daca primul album este de obicei despre asteptarile pe care le ai de la o trupa, cel de-al doilea este cu siguranta despre cum e sa castigi lozul cel mare, sa obtii ce ti-ai dorit si sa-ti dai seama ca, de fapt, nu iti doreai asta”, spune Bruce Carter, solistul si textierul grupului. “De exemplu, piesa Keep Or Delete: pe de-o parte, vorbeste despre caracterul efemer al culturii pop din ziua de azi. Despre cum e sa scoti un album in 2011, intr-o lume in care muzica este un produs de unica folosinta. Pe de alta parte, este si o piesa despre oamenii minuntati pe care i-am cunoscut in turneu – experiente de scurta durata, intense si minuntate.
 
Produs de Jagz Kooner (Primal Scream, Kasabian, Oasis), noul album The WhipWired Together poate fi ascultat pe pagina de internet a trupei. 

 
Pentru ca implineste 3 ani, si clubul Control are parte de o scurta prezentare:
De la deschiderea sa in octombrie 2008, Club Control este locatia predilecta a amatorilor unei culturi diferite, pe atunci imposibil de gasit in orice alt club bucurestean. In ultimii trei ani, Control a devenit unul din cele mai importante cluburi indie din Romania, datorita muzicii unice si convergentei de operatori culturali pe care i-a gazduit. Peste 100 de formatii din Europa, America de Nord si Asia au concertat pe scena Club Control, de la monstri sacri ai underground-ului contemporan: Blurt, Legendary Pink Dots, Lydia Lunch, la trupe din noul val indie: We Have Band, Handsome Furs sau Casiokids. Pe 10 septembrie 2011, Control si-a chemat publicul in aer liber, la Control Day Out cu Ian Brown si UNKLE Sounds – primul dintr-o serie de evenimente open air anuale.
Concertul The Whip care va avea loc vineri, 30 septembrie este organizat de Club Control si OneDay. Biletele, in valoare de 25 de lei vor putea fi achizitionate in seara evenimentului, la intrarea in club.
 
Ati fost la Control Day Out? Cum vi s-a parut? 

Citește în continuare