Programul concertului Deep Purple si detalii despre acces
Au mai ramas doar doua zile pana cand Deep Purple, legenda heavy metal si hard rock va ajunge in Romania, pentru un concert sustinut in capitala. Show-ul este programat pe 20 februarie si se va desfasura la Sala Polivalenta.
Update – Parcarea Salii Polivalente va fi indisponibila pentru concertul Deep Purple
- Pentru concertul trupei Deep Purple ce va avea loc maine seara, parcarea Salii Polivalente va fi indisponibila, spectatorilor fiindu-le recomandata utilizarea mijloacelor de transport in comun.
- Mult asteptatul concert al trupei britanice este aproape sold-out, fluxul mare de oameni estimat fiind motivul principal pentru care autoritatile recomanda inchiderea parcarii, pentru a folosi Calea Piscului exclusiv pentru acces pietonal. Calea Piscului (cu intrare din Bulevardul Tineretului) este una dintre principalele alei de acces si, totodata, singura posibilitate de intrare cu masina pe platforma ce gazduieste parcarea Salii Polivalente, de aceea prezenta automobilelor poate deveni un pericol pentru spectatorii asteptati la eveniment. Organizatorii recomanda asadar utilizarea mijloacelor de transport in comun. Daca utilizarea masinii personale este imperativa, se poate folosi parcarea Palatului Copiilor, situata in imediata vecinatate a Salii Polivalente, numarul de locuri disponibile fiind limitat.
Accesul in Sala Polivalenta va fi posibil incepand cu ora 19:00, cu cateva minute inaintea orei 20:00 fiind programat sa inceapa concertul trupei din deschidere, Grimus. Deep Purple va urca pe scena imediat dupa, promitand publicului peste o ora si jumatate de muzica live cu piese cunoscute, dar si melodii noi, incluse pe noul album Now What?!.
Ultimele bilete pentru concertul de joi mai pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu si de la casa de bilete a Salii Palatului, urmand ca, in limita disponibilitatii, acestea sa poata fi cumparate si de la intrarea in Sala Polivalenta, in seara evenimentului.
Ti-ai luat bilet la concert?