DIKTATOR @ ArtXpert Fine Art Gallery
Joi, 06 Martie 2014, orele 19:00, Galeria de Artă Contemporană ArtXpert vă invită la vernisajul expoziţiei de grup Diktator, cu participarea artiştilor Matei Şerban, Traian Laie, Paul Hitter, Cornel Lazia, Adrian Laie, Lucian Muntean şi Cătălin Lartist, curatoriată de Adina Niculae. În cadrul acestui eveniment va fi expusă o lucrare de Andy Warhol, pânza provenind dintr-o colecţie privată.
Data vernisajului nu este întămplătoare, ea fiind aleasă în amintirea evenimentului istoric produs la 06 Martie 1945, atunci când a avut loc instaurarea primului guvern comunist în România, expoziţia curentă fiind o provocare vizuală puternică, datorită pânzelor, desenelor şi fotografiei de portret de dictator politic.
„ Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de cei ce au condus cu o forţă extraordinară destinele popoarelor, fiind mult mai interesaţi de acei conducători ai lumii, care s-au făcut remarcaţi prin acte de cruzime împotriva umanităţii. Istoria recentă ne-a demonstrat că deşi societatea umană a evoluat la nivel ştiinţific şi cultural, au existat în paralel, indivizi care, animaţi de o cvasi-monstruoasă pasiune naţională, au condus lumea spre haos.
Proiectul artistic DIKTATOR surprinde printr-o succesiune de portrete de conducători ai lumii, cunoscuţi dictatori de secol XX, reunind artişti contemporani români, pasionaţi de portretistică şi fotografie, de reprezentarea unor figuri sugestive, cu un impact vizual puternic. Expresivitatea acestor portrete dezvăluie profilul psihologic al dictatorului, indiferent de identitatea lui, o parte din artiştii prezenţi riscănd prin ridiculizarea calităţilor negative ale personajului, iar o altă parte căutând să sensibilizeze privitorul prin detalii evocative mascate.
Indiferent de maniera de reprezentare, portretele vizate scot la iveală tulburările majore de personalitate ale dictatorului de secol XX, dezvăluind voinţa de putere, apetitul pentru grandoare şi glorie, violenţa sentimentelor, cinismul.
Adina Niculae – curator expoziţie
- Andy Warhol (1928 -1987) a fost un grafician, fotograf, pictor și realizator de filme americane, personalitate a curentului artistic cunoscut ca Pop Art din Statele Unite.
- Matei Şerban (n.1968) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, cu un parcurs artistic bazat în exclusivitate pe calitatea artei sale. Datorită expozițiilor organizate de Carroll Turner Gallery în Santa Fe, Backstreet în Santa Monica, National Library la Oslo, Parlamentul European la Strasbourg, Biblioteca Națională București, Matei Serban rămâne un artist cunoscut și apreciat pe plan intern și internațional.
- Traian Laie ( n. 1950 ) este absolvent al Universității de Arhitectură „Ion Mincu” (1973) și al Secției de Grafică a Universității Naționale de Arte din București (1987). În prezent activează ca artist vizual în mediul bucureștean, făcându-se remarcat îndeosebi prin creația sa grafică, ce a putut fi întâlnită în numeroase expoziții, atât în țară, cât și în spațiul artistic european.
- Cornel Lazia (n. 1971) absolvent al UNATC Bucureşti, este unul dintre fotografii contemporani români, cu un parcurs expoziţional solid, estetica compoziţiilor sale demonstrând că fotografia rămâne o formă de artă. Este un fotograf remarcat şi apreciat de publicul amator de fotografie din România şi Statele Unite.
- Paul Hitter (n. 1982), absolvent al Academiei de Artă din Munchen este cunoscut publicului prin maniera sa artistică originală, în care violenţa culorii evidenţiază un desen plin de simboluri. Expresivitatea lucrărilor, îl plasează pe Hitter în rândul artiştilor ajunşi la maturitate artistică, fiind cunoscut atât publicului român, cât şi pe plan internaţional.
- Cătălin Lartist (n. 1981) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Secția Grafică. Deşi tânăr pentru amatorii graficii din spaţiul românesc, nu mai are nevoie de nicio introducere. Desenul considerat de el, baza oricarei arte vizuale, se dovedeşte a fi o provocare pentru Lartist, deoarece expune pânze a căror tematică ne-ar tenta să le etichetăm drept „capete de expresie”.
- Adrian Laie (n.1979) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Secţia Grafică. Este cunoscut ca un artist a căror lucrări ludice nu fac decât să scoată şi mai mult în evidenţă substratul lor clasic. Ca artist am rezonat creând lucrări în tehnica acrylic-ului pe pânze de mari dimensiuni, unde am identificat şi extras motive plastice din medii variate pentru o retopire în alcătuiri unice, Adrian Laie.
- Lucian Muntean (n. 1974) este un inginer geolog pasionat de fotografie, încă din anii studenţiei începând a practica meseria de fotojurnalist. Evoluţia sa în arta fotografiei se remarcă pe întregul parcurs expoziţional, fiind un fotograf contemporan apreciat atât în țară, cât și în spațiul artistic european.
Expoziţia va fi deschisă publicului, ulterior vernisajului, în perioada 06 Martie 2014 – 11 Martie 2014, între orele 13:00- 19:00, la sediul Galeriei ArtXpert din Bucureşti.