Leonard Doroftei si JerryCo au filmat „Povestea unui campion” (video, poze)
JerryCo feat Alex Vasilache pregatesc single-ul “Povestea unui campion” si ce alt campion mai cunoscut pentru a ilustra povestea asta inafara de Leonard Doroftei?
Ideea principala a videoclipului Povestea unui campion o reprezinta “predarea stafetei catre urmatoarea generatie”. Tanarul care apare antrenat de Leonard Doroftei este Alberto Biro, campion in Portugalia si medaliat in Romania. Are o medalie de aur si un turneu international castigat in Finlanda.
Leonard Doroftei, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, preia stafeta de la Titi Prosop (personaj ce apare de asemenea in videoclip) si o preda mai departe lui Alberto. Pozele cu articolele vechi de pe perete, fac parte din “exponatele muzeului Doroftei” in Doroftei Pub, Ploiesti.
Interviu Leonard Doroftei pentru Urban.ro
Cum ai reactionat cand ti s-a propus sa ti se ilustreze viata intr-un videoclip?
“La inceput, nu pot sa spun ca m-a incantat. Am prea multe pe cap si prea multe de facut. Dar in clipa in care mi s-a explicat ca eu dau sansa unui alt copil sa mearga mai departe, mi s-a parut foarte desteapta ideea si am zis ca merita sa muncesc un pic.”
Deci ai facut-o pentru mesaj.
“Am facut-o pentru mesaj si pentru JerryCo, care este un baiat cu suflet mare. Chiar pot sa spun ca ma bucur ca l-am cunoscut.”
Avand in vedere ca ai mai filmat si cu BUG Mafia – Cine e cu noi, iar acum cu JerryCo, se poate spune ca esti un ascultator de rap, hip-hop?
“Am mai filmat si cu Puya…Se poate spune ca sunt aproape de muzica asta. Imi place. Daca la inceput versurile erau cam din topor, acum au aparut si alte mesaje care transmit ceva mai mult.”
Ai participat cumva si la scenariu? Sau ai fost doar sursa de inspiratie?
“A fost scenariul baietilor si mi s-a potrivit ca o manusa, recunosc.”
Nu esti la primul videoclip. Ne mai asteptam sa filmezi si altele?
“Toti cei care vor sa aiba intre ei un campion care deja a ajuns departe, un campion din grupa de jos, ajuns pe culmi, care a reusit sa ramana acolo, pot apela.”
Cum te simti acum dupa filmari?
“Sunt rupt, te rog sa ma crezi! JerryCo, bafta multa, sa fii puternic! Boxul e aproape de tine!”
Mai jos e o galerie foto cu mai multe fotografii de la filmarile noului videoclip. O alta colaborare dintre JerryCo si Alex Vasilache a fost Pe aripile vantului – asculta AICI!