Skip to content

Si noi suntem vinovati #Colectiv

E primul articol pe care il scriu dupa tragicul eveniment de la Colectiv. Sunt recunoscator insa ca pot face asta si ca ma numar printre cei care au scapat nevatamati de-acolo. Ma simt insa foarte vinovat.

 

Ma simt vinovat pentru ca de ani de zile promovam evenimente in astfel de locuri. Ma simt vinovat ca poate unii dintre cei prezenti pe 30 octombrie au fost acolo si pentru ca au aflat de la noi despre eveniment. Sau poate au vazut de la noi poze si recenzii de la alte evenimente din Colectiv.

Se putea intampla asta oriunde in Bucuresti sau in tara si poate rezultatele ar fi putut fi mult mai tragice de-atat, daca spre exemplu s-ar fi intamplat intr-unul din subsolurile din Centrul Vechi.

Am fost inconstienti pana acum si din pacate a fost nevoie de o astfel de tragedie ca sa ne trezim la realitate. De fapt, sper sa ne trezim la realitate si sa intelegem ca lucrurile nu mai pot continua in felul acesta si ca un astfel de eveniment nu trebuie sa se mai repete niciodata.

Recunosc ca am fost si eu un inconstient. Am fost la sute de concerte si evenimente in localuri in care as fi putut muri de tot atatea ori. Si asta s-a intamplat cu noi toti, chiar daca pe moment nu ne dam seama. Nici in cele mai groaznice cosmaruri nu imi imaginam ca asa ceva este posibil.

Insa, din pacate, nu mai conteaza ce-a fost pana acum. Foarte important este ce-o sa se intample de-acum incolo si cum vom actiona astfel incat sa evitam astfel de nenorociri.

Consider ca fiecare ar trebui sa-si faca meseria cat mai bine si responsabil. Nu putem avea pretentia de la cei din guvern sa fie curati, cata vreme chiar si noi incalcam legea. Uneori de mai multe ori pe zi. Pentru ca, nu-i asa, nu mi se poate intampla mie. Pana ti se intampla. Si-atunci iti dai seama cat de gresit ai gandit totul pana atunci.

E foarte greu sa faci pe cineva care n-a fost acolo sa inteleaga magnitudinea tragediei si oricate randuri s-ar scrie si s-ar povesti, nu ai cum sa explici exact modul in care te-ai simtit si impactul pe care acele intamplari il au asupra ta de-acum incolo.

Eu, Alin Pandaru, ca redactor sef la Urban.ro, site de muzica si going out, voi fi de-acum extrem de exigent cu evenimentele pe care le voi promova aici si cu parteneriatele media pe care le vom incheia de-acum incolo.

Nu veti mai vedea aici postate concerte sau petreceri care au loc in localuri in care cititorii nostri nu vor fi in siguranta. Daca asta va insemna sa verific personal toate aceste localuri, o voi face. Insa pana ce acestea nu vor fi puse la punct, noi nu o sa va mai recomandam sa mergeti acolo.

Apreciez foarte mult faptul ca mai multe localuri au inceput sa posteze filmulete cu masurile de siguranta in cazul unui eveniment neprevazut. Nu o consider reclama si consider ca asta ar trebui sa faca toata lumea. Pana cand vom incepe sa facem simulari, important e ca oamenii sa fie anuntati de aceste lucruri si ar trebui sa stie unde este cea mai apropiata iesire.

Intr-un caz extrem, poate ca ar trebui ca inaintea inceperii concertelor, sa apara cineva sa le explice oamenilor ce-ar trebui sa faca in caz de incendiu. Pe modelul insotitorilor de zbor care ne explica acest lucru de fiecare data cand ne urcam in avion.

De asemenea, voi face un apel la artisti si organizatori de evenimente sa verifice de fiecare data faptul ca locul in care urmeaza sa isi desfasoare activitatea este 100% sigur atat pentru ei, cat mai ales pentru cei care vor veni la spectacol. Iar daca aceste lucuri nu sunt respectate, sa refuze sa mearga acolo.

Fac un apel si la cei care merg in diverse localuri sa se gandeasca de 10 ori inainte sa se aseze la masa, daca in caz de ceva pot iesi extrem de repede de-acolo.

Stiu ca poate par acum exagerat si inca sub efectul celor intamplate. Insa ceva trebuie sa se schimbe. Caci daca nici acum nu schimbam nimic si ne lasam batuti, atunci chiar nu mai avem nicio sansa…

Acum este momentul sa o luam de la zero, sa ne dam seama ce-a fost gresit pana acum si sa facem de-acum lucurile cum trebuie. Schimbarea incepe cu noi.

Citește în continuare