Robert Nickson – Heliopause (piesa noua)
Pe acest final de saptamana va prezentam una dintre cele mai asteptate piese trance ale acestui inceput de primavara. E Heliopause si vine de la Robert Nickson!
Cu o discografie impresionanta in spate, anglo-norvegianul Robert Nickson este un nume ce se face responsabil de multe piese clasice trance lansate in ultimii 15 ani. Pana prin 2011, el a fost de nedespartit de Armada Music, insa de cativa ani buni de zile isi lanseaza productiile pe unde apuca: Colorize, FSOE, Pure Trance, Flashover etc. Altfel spus, e destul de cautat. Dar sa ajungem la ce ne intereseaza, adica la Heliopause, prima lui productie proprie de anul acesta.
Robert Nickson – Heliopause (piesa noua)
Dupa cum ati observat, noua piesa a lui Robert Nickson isi merita titlul. Heliopause suna galactic, misterios, la fel ca definitia acestui concept cosmic. Facand parte de pe compilatia Grotesque 250, mixata de RAM, Sean Tyas si Vini Vici si lansata la sfarsitul anului trecut, Heliopause a primit numai laude din partea trancerilor inraiti.
Noul track marca Robert Nickson se bucura de suportul unor DJ-i ca Armin van Buuren, Aly & Fila si Solarstone, acestia sprijinind-o in emisiunile lor difuzate in ultima saptamana. Chiar aseara am auzit-o in cadrul ASOT 804!
2016 nu a fost un an deloc rau pentru Robert Nickson, mai ales datorita remixului sau pentru un mai vechi single, Out There (cu Justin Suissa). Aceasta varianta a intrat in Year Mixul lui Armin van Buuren, dar si in Topul 30 FSOE al celor de la Aly & Fila. Ii uram in 2016 cel putin la fel de bun.
Va place noul instrumental al lui Robert Nickson?