Skip to content

A murit Robert Wilson. Regizorul de teatru si opera avea 83 de ani. A montat cateva spectacole si la Teatrul National din Craiova

Echipa lui Robert Wilson a postat pe site-ul actorului urmatorul anunt.

“In memoriam Robert M. Wilson (1941—2025)
31 iulie 2025

Robert Wilson (4 octombrie 1941 — 31 iulie 2025)

Cu inima grea anuntam trecerea in nefiinta a lui Robert M. Wilson — artist, regizor de teatru si opera, arhitect, scenograf si designer de lumini, artist vizual si fondator al The Watermill Center.

Robert Wilson a murit linistit astazi, in Water Mill, New York, la varsta de 83 de ani, in urma unei boli scurte, dar agresive.

Chiar si in fata diagnosticului, pe care l-a intampinat cu luciditate si hotarare, a simtit nevoia sa continue sa lucreze si sa creeze pana in ultimele clipe. Lucrarile sale scenice, desenele, sculpturile si portretele video, precum si The Watermill Center, vor dainui ca parte a mostenirii sale artistice.

Vor fi organizate ceremonii comemorative pentru Robert Wilson in viitorul apropiat, in locuri care au avut o semnificatie speciala pentru el. Vom anunta aceste evenimente la momentul potrivit.”

Regizorul vizionar si perfectionist a fost apropiat de Romania si a lucrat pentru cateva spectacole cu actorii Teatrului Marin Sorescu din Craiova.

Iata care au fost proiectele remarcabile semnate de Robert Wilson in Romania.

Montat in cadrul Festivalului International „Shakespeare” de la Craiova,  „Femeia marii” de Henrik Ibsen a fost spectacolul cel mai iubit dintre cele  lui Robert Wilson prezentate in Romania, in 2008.

In cadrul editiei din 2010 a Festivalului Shakespeare de la Craiova, Wilson a sustinut o conferinta intitulata „Have I Been Here Before?”, ocazie cu care a prezentat film‑spectacolul „Hamlet – Un monolog” (1995), in care a fost si regizor, si interpret.

„Rinocerii” de Eugène Ionesco – Teatrul National „Marin Sorescu”, Craiova (2014)

Robert Wilson a regizat pentru prima data in Romania aceasta capodopera a absurdului, montata in 2014 la Craiova. A marcat debutul sau scenic pe teritoriul tarii. Premiera oficiala a avut loc pe 2 iulie 2014, dupa patru avanpremiere intre 29 iunie si 1 iulie, cu doua reprezentatii suplimentare pe 3–4 iulie. Productia a fost descrisa ca unul dintre cele mai importante proiecte teatrale derulate in Romania recent, si un eveniment cultural major ce a pus Craiova pe harta turismului cultural. Spectacolul a fost intens tehnic si vizual, implicand o echipa internationala formata din designeri de costume, video‑artisti, light‑designeri, muzicieni si dramaturgi, care au antrenat o echipa tehnica locala.

Citește în continuare