Angela Gheorghiu va canta duminica, 7 septembrie, la Arenele Romane. La finalul lunii septembrie, o puteti asculta la Singureni Manor Polo Cup 2025, competitie de polo calare.

Angela Gheorghiu va canta duminica, 7 septembrie, la Arenele Romane, intr-un concert sustinut la Bucuresti care aniverseaza 35 de ani de cariera. Dupa acest eveniment, celebra soprana isi va continua aparitiile in Romania cu un recital unic la Singureni Manor Polo Cup 2025, competitie internationala de polo calare ce se va desfasura intre 26 si 28 septembrie la Singureni Manor Equestrian Retreat.
„Este o mare bucurie sa fiu prezenta la Singureni Manor Polo Cup si sa cant imnul Romaniei in deschiderea acestui eveniment atat de special”, a declarat Angela Gheorghiu. Prezenta ei confera evenimentului o dimensiune culturala rara, asemenea marilor competitii internationale care imbina performanta sportiva cu momente artistice memorabile.
Ceremonia de deschidere este programata vineri, 26 septembrie, de la ora 15:00.

In fiecare zi, Polo Village isi va intampina vizitatorii incepand cu ora 13:00, propunand experiente dedicate, de la gastronomie la zone de relaxare, inaintea meciurilor oficiale programate la ora 15:30. Weekendul va aduce si meciuri demonstrative sustinute de jucatorii debutanti ai Scolii de Polo Singureni Manor, precum si spectacole ecvestre cu cai arabi. Zone speciale pentru copii, cu activitati adaptate varstei, transforma evenimentul intr-o experienta completa pentru intreaga familie.
Competitia aduce pentru prima data in arena echipa Singureni Manor Polo Club (Romania), care va juca alaturi de formatii internationale prestigioase: Grand Champions Polo Club Wellington (SUA), Maltese Falcons (Malta) si Norddeutscher Polo Club (Germania). Nume sonore ale polo-ului mondial revin pe teren: Melissa Ganzi, castigatoarea primei editii, celebrul jucator si model Nacho Figueras, dar si Nic Roldan, unul dintre cei mai apreciati jucatori americani, cu un handicap de +9.
Prima editie a avut loc in 2024 si a fost sold out in toate cele trei zile, confirmand interesul publicului pentru acest tip de competitie.
Pentru editia din 2025, biletele pot fi achizitionate de pe site-ul oficial al evenimentului https://singurenimanor-polocup.com/.
Intre timp, pentru duminica puteti achizitiona bilete pentru concertul celebrei soprane de la Arenele Romane. Le gasiti aici.

Pe scena, alaturi de Angela Gheorghiu, vor evolua tenorul Jonathan Tetelman, baritonul Mihai Damian, violonistul Alexandru Tomescu si actorul Marius Manole. Orchestra Simfonica Bucuresti va fi dirijata de David Giménez Carreras, un maestru apreciat pe marile scene ale lumii.
Una dintre cele mai importante soprane din lume a absolvit Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti in 1990, an in care si-a inceput cariera internationala.
De la debutul sau triumfal la Royal Opera House in 1992, in rolul Mimì din La Bohème, cariera sa a cunoscut o ascensiune fulminanta. A cantat pe cele mai mari scene ale lumii – printre care Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Wiener Staatsoper, Opéra National de Paris – si a colaborat cu cei mai apreciati dirijori si regizori de opera.
A redefinit standardele de interpretare in opere precum La Traviata, Tosca, Adriana Lecouvreur, Faust, La Bohème sau Carmen. Are o discografie cu casele de discuri Decca si Warner si a primit numeroase distinctii internationale, inclusiv premii Gramophone, Diapason d’Or si Echo Klassik.
In interviurile sale oferite presei internationale mentioneaza de fiecare data cu mandrie ca e din Romania din Adjud unde tatal sau a lucrat la Caile Ferate, iar mama a crescut-o alaturi de sora sa, Elena, in spiritul cochetariei si al elegantei pentru ca stia sa coasa haine si le facea cele mai elegante tinute. Mentioneaza si prima sa reprezentatie cu o arie din Mozart, Nunta lui Figaro, in fata elevilor de la Academia Militara pe cand avea 16 ani si profesoara la Liceul de Arte din Bucuresti ii era Mia Barbu.