Galerie foto. Bill Murray, omagiat la FITS. In 2014, actorul povestea cum o pictura de Jules Breton i-a salvat viata in vremuri grele.

In ultima zi a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, Bill Murray si-a facut aparitia intr-un dialog cu Peter Bradshaw si Octavian Saiu, inainte de spectacolul „Lumi noi”. Intalnirea a fost o ocazie rara de a-l auzi vorbind pe actorul care a marcat generatii intregi cu umorul sau inconfundabil, dar si cu sensibilitatea care i-a colorat cariera.
In fata publicului de la Sibiu, Murray a marturisit cat de mult il tulbura blockbusterele care, asa cum a spus, „omoara imaginatia” si nu mai ating inimi. A amintit cu entuziasm de spectacolul „Faust” montat de Silviu Purcarete, care l-a lasat, dupa propriile cuvinte, cu gura cascata si cu sufletul plin.
Potrivit News.ro, dialogul lui Murray cu Bradshaw si Saiu a conturat modul in care a prins viata spectacolul „Lumi noi”, un proiect pornit dintr-o intalnire intamplatoare intre el si violoncelistul Jan Vogler.






Cei doi, impreuna cu Vanessa Perez si Mira Wang, au reusit sa construiasca un program care imbina literatura americana cu muzica, aducand pe scena spiritul lui Twain, Hemingway, Whitman si Gershwin. In spatele acestui melanj se afla dorinta de a reaminti lumii puntea subtila dintre America si Europa, dintre cultura populara si rafinamentul clasic.
Pe scena, Murray si-a descris stilul de lucru cu autoironia care l-a consacrat. Potrivit News.ro, actorul in varsta de 74 de ani a spus ca, desi este „un om lenes caruia ii este groaza de munca”, atunci cand se apuca de treaba, da totul pana la epuizare, fiind multumit doar atunci cand cade rapus de oboseala. „Muzica e ceea ce porneste masinaria”, a spus el, incercand sa explice cum un spectacol de acest tip reuseste sa se lege atat de natural de public, chiar daca e dificil si, uneori, imprevizibil. Murray a recunoscut ca nu stie nici el cum se intampla magia, dar ca undeva intre cuvintele lui Twain si o piesa de Gershwin se creeaza acea punte care uneste mintea, trupul si spiritul.
Seara de 29 iunie la Sibiu a mai insemnat pentru Murray si o stea pe Aleea Celebritatilor, alaturi de nume precum Wole Soyinka sau Kathleen Turner. Constantin Chiriac a subliniat ca Aleea Celebritatilor din Sibiu, care numara acum 77 de stele, este un semn al prieteniei dintre marii oameni de cultura si festivalul care pune orasul pe harta iubitorilor de teatru din intreaga lume.
Un tablou vazut in tinerete la Chicago i-a dat lui Bill Murray un nou motiv sa traiasca intr-un moment greu.

In 2014, cand se afla in turneul de promovare pentru The Monument’s Men, in regia lui George Clooney, Murray a povestit intr-un interviu pentru New York Post cum arta i-a salvat viata intr-un moment in care nu mai vedea lumina de la capatul tunelului.
Era la inceputurile carierei, pe scena de teatru din Chicago, cand un esec rasunator l-a facut sa se simta pierdut. Murray a iesit din teatru si a inceput sa mearga fara tinta, convins ca nu mai avea niciun rost. S-a trezit plimbandu-se ore intregi, intr-o directie care “nu era doar gresita geografic, ci si existential”.
Ajuns in fata lacului Michigan, s-a gandit ca daca soarta il aduce acolo, poate ca va pluti linistit dupa ce isi va pune capat zilelor. Dar in loc sa se opreasca, pasii l-au purtat catre Art Institute din Chicago unde a intrat cu buzunarele goale desi la intrare se mentiona ca este recomandata o mica donatie in locul traditionalului bilet de intrare. Undeva, intr-o sala, a zarit o pictura care avea sa-i redea motivatia de a trai: „The Song of the Lark” (Cantecul ciocarliei) de Jules Breton, lucrare din 1884. Este o reprezentare regasita des si in arta socialista din Romania: o tanara aflata la inceputul unei zile de munca pe camp, priveste pierduta in departare.
„Am gandit ca fata asta nu are prea multe perspective, dar soarele rasare oricum si ea are inca o zi. Si atunci am inteles ca si eu am un alt rasarit, ca si eu primesc un alt inceput”, a marturisit dl Murray. A fost momentul in care arta nu a mai fost doar decor, ci ancora. Din acea clipa, actorul a inceput sa vada viata ca “pe o scena unde poti incerca iar si iar, chiar daca prima reprezentaţie iese prost”.