Zilele trecute si-a facut intrarea in cinematografe The Disappoinments Room/ Camera Terorii, un thriller intens si plin de suspans. Iata cateva detalii despre productie:

In thrillerul psihologic inspirat din fapte reale, regizorul filmelor „Eagle Eye” si „Disturbia” reda povestea Danei (Kate Beckinsale) si a lui David (Mel Raido), un cuplu care cauta un nou inceput. Ei se muta din Brooklyn impreuna cu fiul lor de 5 ani, intr-o vila din Sud. Insa Dana descopera o camera secreta care dezlantuie o serie de evenimente inexplicabile care ii testeaza judecata si care scot la iveala trecutul infricosator al locuintei.
Rasturnarile de situatie din film ii fac pe privitori sa se intrebe care este realitate si ce se petrece doar in capul Danei. „Un lucru la care D.J., ca regizor, se pricepe foarte bine este imbinarea scenelor intr-un puzzle din care audienta nu mai stie exact ce se intâmpla, ce este real si ce nu”, spune producatorul Vincent Newman.

„Pe masura ce actiunea avanseaza, filmul devine din ce in ce mai intens, pâna in momentul in care realizezi ca lucrurile au luat o alta turnura.” Acest rollercoaster de emotii si teroare reprezinta scopul principal al regizorului D.J. Caruso: „Mergem sa urmarim aceste filme pentru ca, asa cum Hitchcock spunea intotdeauna, ne place la nebunie sa fim speriati”. „Ne place sa ne proiectam pe noi insine in film, intrebandu-ne ce am face daca am fi in locul personajelor”. Faptul ca publicul descopera odata cu Dana ce se intâmpla in camera aceea misterioasa face ca filmul sa fie interesant, plin de secrete, fiind inspaimantator pe alocuri.

Adevaratele „camere ale terorii”
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, camerele terorii reprezentau o realitate tragica pentru unii oameni, pentru simplul fapt ca nu existau foarte multe optiuni si resurse pentru persoanele cu dizabilitati fizice sau psihice. Aceste camere erau create de obicei in casele familiilor bogate, care utilizau o parte mai retrasa a casei pentru a-i lasa pe copii lor cu handicap fizic sau mental sa-si traiasca viata in izolare, ferind familia de ostracizarea politica si sociala.

Filmul a fost inspirat de cazul familiei Dumas, care a cumparat o casa veche in Rhode Island, casa care a apartinut la un moment dat unui judecator influent din acea comunitate. Familia a descoperit in pod o camera incuiata cu lacat pe exterior, având o podea de metal si o gura de scurgere in mijloc. Un localnic le-a explicat ca aceasta era o „camera a terorii” in care erau tinuti copii nedoriti. Acestia erau izolati fie pentru ca familiei ii era rusine cu faptul ca aveau un copil desfigurat si bolnav, fie pentru ca reprezentau un real pericol pentru ei insisi sau pentru comunitate.S-a descoperit mai târziu ca numele copilului tinut in casa familiei Dumas era Ruth. Fetita nu avea un certificat de nastere, fiind inclusa doar intr-un epitaf al judecatorului.

In filmul „Camera Terorii”, darapanatul conac Blacker nu este folosit doar ca un fundal static – casa in sine fiind un personaj fundamental. Gasirea locatiei perfecte care sa intruchipeze ororile ce se intampla inauntru este un element cheie. Pentru „Camera Terorii” s-a filmat timp de 36 de zile in septembrie si octombrie 2014, in Greensboro, Carolina de Nord. 31 de zile de filmare au avut loc intr-o singura locatie, in impunatorul conac Adamsleigh.
Aceasta proprietate grandioasa a fost construita la inceputul anilor ’30, are 33 de camere intinse pe 17,421 metri patrati, pe un teren de 13,5 acri. Conacul a fost construit pentru baronul din industria textila J.H. Adams, fiind gandit si proiectat intr-un stil Tudor englezesceclectic, de catre arhitectul Luther Lashmit. Proprietatea este imprejmuita de gaurile de golf de la numerele 12 la 15 ale clubului Sedgefield Country, proiectat de Donald Ross, faimosul arhitect al terenurilor de golf.

Pentru Kate Beckinsale, casa a fost ca o adevarata prezenta vie pe timpul filmarilor.

„Este un loc cu o atmosfera intunecata si greoaie”, spune actrita, adaugând: „Vila este proiectata in asa fel incât te face sa te simti blocat inauntru. Pentru ca am filmat cea mai mare parte din film aici, nu am avut rulote pe care sa le folosim intre scene, astfel incât am folosit camerele de la etaj pentru a ne schimba. Intregul proces a fost ca intr-un cerc inchis, deoarece simti ca te afli in film intreaga zi. E ceva foarte inchegat in acest proces si cred ca asta se va vedea la final.”
 

Voi ati pasit deja in Camera Terorii? Cum a fost experienta?