Skip to content

China inaugureaza cel mai inalt pod din lume. Se ridica la 625 de metri inaltime, include o cafenea, bungee jumping si salturi cu parasuta. 

China a inaugurat ieri Huajiang Grand Canyon Bridge – cea mai inalta constructie de acest tip de pe glob si una dintre cele mai spectaculoase realizari ingineresti din istoria infrastructurii moderne. 

Situat in provincia muntoasa Guizhou, podul se ridica la 625 de metri deasupra raului Beipan si leaga cele doua maluri ale impresionantului canion Huajiang. Reduce timpul de traversare de la doua ore la doar doua minute.

Proiectul s-a incheiat dupa mai bine de trei ani de lucrari si marcheaza o dubla premiera: cea mai mare inaltime atinsa vreodata de un pod rutier si cel mai lung segment principal construit intr-o zona montana – 1.420 de metri. 

Cu o lungime totala de 2.890 de metri, structura depaseste de aproape noua ori inaltimea celebrului Golden Gate Bridge din San Francisco si devine un nou reper global in domeniul infrastructurii.

Inaintea inaugurarii, Huajiang Grand Canyon Bridge a fost supus unor teste riguroase. In luna august, 96 de camioane grele au fost stationate strategic pe diferite puncte ale podului pentru a verifica rezistenta structurala, testele confirmand stabilitatea constructiei. 

Podul depaseste recordul detinut anterior de Beipanjiang Bridge, aflat tot in provincia Guizhou, care masura 565 de metri.

Regiunea Guizhou este deja cunoscuta pentru relieful sau dificil, dar si pentru densitatea impresionanta a infrastructurii de transport: in ultimele decenii au fost construite peste 30.000 de poduri, aproape jumatate dintre cele mai inalte 100 de poduri din lume fiind concentrate aici. 

Tehnologia folosita in constructia Huajiang Grand Canyon Bridge reprezinta un progres pentru ingineria mondiala. 

Pentru lucrari de precizie la sute de metri inaltime au fost utilizate echipamente de pozitionare prin satelit si drone specializate, atingandu-se un nivel de acuratete de ordinul milimetrilor. 

In plus, cablurile principale sunt dotate cu senzori optici inteligenti, capabili sa monitorizeze permanent tensiunea, temperatura si umiditatea, asigurand astfel mentenanta preventiva si durabilitatea structurii pe termen lung.

Pe langa partea functionala, podul este integrat cu obiective turistice, devenind primul complex „bridge-tourism” din China. Vizitatorii pot urca intr-un lift panoramic care ii duce in mai putin de un minut pe platforma superioara, unde se afla o cafenea suspendata la 800 de metri deasupra apei.

Experienta continua cu o sala de observatie din sticla de 1.000 de metri patrati, care ofera o priveliste spectaculoasa asupra canionului. Complexul include si atractii extreme precum „sky balance beam”, bungee jumping si salturi cu parasuta de la altitudini reduse, sperand sa atraga turistii dornici de adrenalina.

Intre timp, recordul pentru cea mai inalta structura de pod in sine este detinut de viaductul Millau din Franta (343 de metri).

Citește în continuare